VIDEO Mircea Cartarescu, interviu la Roma: Fundamental, cultura noastră e una a cinstei, a omeniei

Luni, 4 iulie, la Casa delle Letterature din inima Romei, nu departe de celebra Piazza Navona, a avut loc prezentarea celor cinci candidati ai premiului Strega Europeo, ajuns la a treia editie si organizat de Fundatia Bellonci, aceeasi care acorda, anual, prestigiosul premiu „Strega”, rezervat autorilor italieni de succes.

Printre cei cinci finalisi se numara si Mircea Cartarescu, al carui volum „Orbitor – Corpul”, a primit, cu mai putin de o luna in urma, la Florenta, o alta distinctie importanta: premiul Von Rezzori.

L-am intalnit pe scriitorul roman in curtea interioara a „Casei Literaturii” – un fel de biblioteca in aer liber – unde studentii citesc la umbra portocalilor plini cu fructe, departe de haosul si caldura inabusitoare din centrul Romei. E alaturi de sotia sa, scriitoarea Ioana Nicolae, de traducatorul Orbitorului, Bruno Mazzoni, de jurnalisti, fotografi si studenti veniti sa-l cunoasca.

De umbra portocalilor se bucura, in asteptarea conferintei de prezentare, si ceilalti finalisti ai premiului. O vedem pe frantuzoaica Annie Ernaux – delicata si eleganta autoare a cartii cu caracter autobiografic „Anii”, tanara si blonda Kerry Hudson, din Marea Britanie, care vorbeste cu mandrie de radacinile ei scotiene (participa cu volumul „Setea”), Ralf Rothmann, scriitor neamt cu o privire patrunzatoare sub nelipsitii ochelari (cartea cu care a fost selectat este „A muri primavara”, despre cel de-al doilea razboi mondial si, in fine, exuberantul scriitor spaniol Ricardo Menendez Salmon , autor al lucrarii in competitie „Copii in timp”.

Mircea Cartarescu

Foto: Miruna Cajvaneanu / Hotnews.ro

Conferinta incepe, iar organizatorii invita, pe rand autorii, sa spuna cateva cuvinte despre propria opera sau despre textul inedit pe care il vor citi marti seara, in cadrul seratei care va culmina cu anuntara castigatorului. Tema fragmentelor este cea a „memoriei”, a „amintirilor”.

Se incepe in ordine alfabetica. „Iata, avem onoarea sa avem, pentru prima oara in istoria Premiului, un autor de limba romana”, spun organizatorii, prezentandu-l pe Mircea Cartarescu, care dezvaluie amanunte despre textul pe care l-a pregatit. Este vorba despre o scrisoare de dragoste dedicata Italiei si regiunii Toscana, de care marturiseste ca e profund legat.

Dupa cele cinci interventii, ne mutam din nou la umbra portocalilor, unde are loc interviul pe care vi-l propunem mai jos.

Pornind de la frumusetile Italiei, interviul s-a transformat intr-o discutie despre onestitate si valori. Onestitatea in familie, in societate dar si ca valoare umana universala. O discutie despre valorile unui om si ale unui scriitor care, la 60 de ani, se uita la trecut cu nostalgie, la prezent cu luciditate si calm, la viitor cu speranta.

„Energia unei persoane se vede in privire, experienta in expresia fetei, iar cultura in vocea lui”, scria un celebru fotograf japonez (Domon Ken) si cred ca citatul descrie cel mai bine intalnirea cu Mircea Cartarescu.

Ce impresie v-ati facut despre ceilalti patru finalisti?

Mircea Cartarescu: Mi s-au parut oameni foarte simpatici, cu care iti face placere sa stai de vorba. I-am intalnit pe toti, ne-am strans mainile, am schimbat cateva cuvinte, ne-am intrebat, fiecare, despre editorii celorlalti. Fireste, nu am citit cartile lor, deocamdata cel putin, insa e un mediu simpatic si pentru mine foarte placut.

Care e atmosfera dinaintea premiului Strega, in comparatie cu cea dinaintea premiului Von Rezzori?

Mircea Cartarescu: La Premiul Von Rezzori mi s-a parut o activitate mai ampla, din toate punctele de vedere. Mi s-a parut ca este mai intensa toata competitia. Cred ca membrii juriului insisi, pana in ultima clipa, nu au avut o decizie.

Aici, la Roma, nu stiu, nu imi pot da seama deocamdata: nu cunosc autorii foarte bine, nici cartile lor. Eu insa sunt foarte relaxat, linistit. Am venit aici, la Roma, ca sa reiau conctactul cu acest oras extraordinar, in primul rand. In privinta premiului, daca va fi, va fi, daca nu va fi, nu va fi. Sunt foarte linistit.

In ultima luna, ati vizitat trei regiuni italiene foarte diferite intre ele: Toscana – unde, la Florenta, a avut loc finala premiului Von Rezzori, Sardinia unde ati fost invitat la un alt festival literar si acum, Roma si regiunea Lazio. Ce impresii v-au facut cele trei locuri vizitate?

Mircea Cartarescu: Am fost in foarte multe locuri in Italia. Insa nu am inca o imagine de ansamblu, a unei tari ￢batute cu piciorul￢, cum se zice. De multa vreme imi planific doua, trei luni de stat in Italia, de vazut cu adevarat si sistematic imensitatea asta de frumusete care e aici. Italia este, cum spunea Horia Mircea Simionescu, „tara ingerilor”. Nu exista orasel in care sa nu gasesti capodopere uimitoare ale umanitatii, nu exista locuri unde sa nu simti ca oamenii au fost atinsi de geniu. E una din tarile care pentru mine inseamna stralucirea acestei planete…stralucirea dintotdeauna a acestei planete.

Daca ar fi sa descrieti Italia in trei cuvinte…

Mircea Cartarescu: „Buongiorno Italia. Buongiorno Maria. con gli occhi pieni di malinconia. buongiorno Dio…” , din cantecul foarte cunoscut ( L’italiano, de Toto Cutugno, n.red.)

Ati spus ca marti veti citi un text dedicat Toscanei, o regiune care v-a cucerit. Ati observat asemanari intre regiunile Italiei si cele ale Romaniei, sau intre locuitori? Ati simtit latinitatea, ca o realitate?

Mircea Cartarescu: Nu vreau sa spun truisme. Fireste ca oamenii seamana, au un temperament asemanator, mai ales cu muntenii, cu cei din sud. Imi plac foarte mult italienii… si italiencele. Partea proasta in legatura cu drumurile mele este ca intotdeauna nimeresc in medii academice, literare, unde oamenii sunt foarte omogenizati, nationalitatea aproape ca nu mai conteaza, conteaza doar nivelul de civilitate pe care il intalnesti peste tot. Nu pot sa spun ca am multe contacte cu oamenii de pe strada, ca sa-mi dau seama daca exista asa ceva. Cum este italianul, cum e suedezul, cum e cehul si asa mai departe.

Eu nu prea cred in ethosul national si mie oamenii imi sunt simpatici individual, nu colectiv.

Pentru ca a venit vorba de interactiunea cu oameni simpli. Exista un om simplu, care v-a lasat ceva puternic, pentru toata viata?

Mircea Cartarescu: M-am intalnit cu o un om simplu, care a insemnat enorm pentru mine, si anume cu mama. Mama e un om foarte simplu, care a facut patru clase primare, pe care le-a absolvit cu zece pe linie si care a vrut enorm sa mearga mai departe. Dar erau vremuri grele, pe timpul razboiului. Tatal ei i-a spus ￢nu-ti mai trebuie atata carte, ca nu o sa te faci preoteasa￢ Asa ca a ramas in satul ei.

Cred ca si eu as putea spune, acum, ca am varsta de 60 de ani, iar mama are 87, ca trei sferturi din ce stiu si ce sunt eu vine de acolo, vine de la ea. Deci iata ca am o experienta cruciala cu un om foarte simplu. Iar apoi, eu nu fac diferenta: pentru mine simplu si complex, nu inseamna nimic. Ceea ce inseamna ceva, e onest si neonest. Asta este diferenta. Eu vorbesc la fel cu un academician si cu un om pe care il intalnesc la o fantana, intr-un sat.

…Mama este si un personaj-cheie in cartea cu care sunteti in concurs…

Mircea Cartarescu: Da, eu nu am stiut cat de mult o iubesc pe mama, pana nu am scris despre ea. Asa, in viata obisnuita, in familia noastra nu au fost relatii foarte sentimentale. Au fost mai curand relatii distante, asa cum sunt de multe ori la tara. Doi oameni care se iubesc, nu spun „te iubesc” toata ziua. Lasa faptele sa vorbeasca.

In familia noastra au fost mai mult faptele decat vorbele. Astfel, a trebuit sa treaca timp, sa treaca decenii pana a trebuit sa scriu despre mama, sa-mi dau seama cat de mult ii seman si cat de puternic sunt influentat de ea.

De la relatia cu mama, la relatia cu fiii dumneavoastra. In ce societate ati vrea sa creasca, ce valori ati dori sa mosteneasca?

Mircea Cartarescu: Eu am doi copii. Fiica mea are 29 de ani si are la randul ei un copil, eu sunt bunic de un an si jumatate, iar fiul meu din a doua casatorie este Gabriel, care e si acum cu noi, la Roma si pe care il luam peste tot. Amandoi sunt copii foarte buni. Aceste este lucrul cel mai important.

Nu am cerut niciodata ca ei sa urmeze o anumita cariera, sa urce pe scara sociala. Singurul lucru pe care l-am dorit, e sa fie multumiti, orice ar face, oricat de sus sau de jos ar ajunge pana la urma, prin eforturile lor proprii.

Eu sunt multumit: amandoi, se vede chiar si la Gabriel inca de acum, sunt oameni deschisi, care nu au mintit, care nu sunt in stare sa minta, dupa parerea mea, si care vor duce mai departe aceasta traditie a onestitatii noastre.

Pentru ca eu nu am crezut niciodata ca romanii sunt mai neonesti decat alte popoare. Eu cred ca, fundamental, culturile noastre traditionale, au fost culturi ale cinstei, ale omeniei si asa mai departe, exact cum se spune. Si hotii, sau cei care nu corespundeau acestui model, erau exclusi, erau blamati din acele comunitati. Azi in schimb ne-au cam napadit, in viata noastra nationala, mai ales la anumite nivele si in anumite zone. Dar, eu cred ca, esential, ca arhetip, romanii sunt la fel de onesti ca si toate celelalte popoare.

Vorbind de situatia din tara, care a determinat pe multi romani ca noi sa plece in strainatate. Ce parere aveti de o categorie de „noi scriitori”, cei care au scris primele carti in inchisoare?

Mircea Cartarescu: Eu cred ca pot fi numiti scriitori doar in gluma… si nici in gluma. Este un viciu de legislatie, de care au profitat niste oameni ca sa scape de cateva saptamani sau luni de puscarie, scriind aberatii probabil, habar n-am in ce consta aceasta literatura, dar e caraghios. Am inteles ca s-a revenit asupra acestei legi intr-o anumita masura. Dar in orice caz, ceea ce s-a intamplat a fost de comedie grotesca.

Cred ca sunteti o persoana foarte optimista, inauntru, e adevarat?

Mircea Cartarescu: Nu sunt prostesc optimist. In general, romanii care privesc viitorul cu calm sunt vazuti destul de prost, pentru ca suntem un popor mai prapastios, punem raul inaintea binelui. Eu sunt un om linistit, senin si privesc lucrurile in felul acesta: nu-mi place agresivitatea, nu-mi place isteria, aceste „over reactions” emotionale. Cred ca, cu calm, lucrurile se vad mai bine.

Fara indoiala, observ si eu ca toata lumea, degradarea vietii nationale, scaderea nivelului educational, cultural si asa ma departe. Totusi, fiind profesor si traind printre oameni tineri, studenti, vad foarte bine ca nu toti oamenii sunt asa. Sunt si oameni care ne seamana noua, celor din generatiile mai vechi, prin dorinta de a invata si a face ceva in viata, si de a impartasi si cu altii ceea ce fac.

Dar nu li se da loc acelor oameni. Mass media de azi in Romania e plina de altfel de modele…

Mircea Cartarescu: Atat cat au loc. In general, intotdeauna, oamenii adevarati au fost in conul de umbra, nu au iesit in fata, nu ii vedem in viata politica, nu sunt oameni de succes in general. Dar asta nu inseamna ca nu exista. Exista o voce a celor multi, care se vede intotdeauna in momente importante.

Nu as spune ca sunt un om optimist, ci un om care priveste lucrurile cu calm.

O curiozitate: in ultimul timp, ati inceput sa folositi Facebook, fata de care erati reticent in trecut. Vi se intampla sa va uitati pe profilul altor persoane?

Mircea Cartarescu: Pagina mea de Facebook nu e propriu zis o pagina de scriitor, ci o pagina de om simplu, care vrea sa se amuze, care vrea sa se distreze, sa impartaseasca tot felul de lucruri, unele mai inalte, altele mai putin inalte si care vrea sa se bucure de prietenia altora.

Eu de obicei nu scriu desteptaciuni pe pagina mea de Facebook, nu postez propriile scrieri, nu spun lucruri sententioase. Ci ma distrez, glumesc, ma bucura tare ca sunt urmarit, e un lucru care imi place, inofensiv, din punctul meu de vedere. Nu polemizez, nici nu las loc pe pagina mea niciunei postari unde se vede incrancenare, ura. Ii blochez pe autori de nu se vad, ca sa spun asa.

Ca ultima intrebare…daca ar fi sa puteti imbogati cartile dumneavoastra cu puterea unui alt simt, cu voci sau un miros, un parfum.. ce ati alege?

Mircea Cartarescu: Camil Petrescu a fost intrebat o data de ce poeziile lui nu se pun pe muzica, de ce nu a acceptat ca poemele sale sa devina cantece. El a spus un lucru foarte destept. A spuns ca muzica e inclusa deja in ele, nu au nevoie de muzica suplimentara.

Eu spun acelasi lucru. Cartile mele au tot ce le trebuie in interior. Se adreseaza tuturor simturilor, care nu sunt numai cinci, cum credem, ci sunt zeci, sute sau mii de simturi. Cred ca, cel putin cartile mele cele mai bune, se adreseaza tuturor.

Ne-am despartit, dupa interviul realizat in fata camerei de filmat. I-am urat lui Mircea Cartarescu succes pentru a doua zi.

Un membru al juriului, cu o ora inainte de prezentare finalistilor, a publicat pe contul sau de Twitter: „in concurs sunt doua capodopere si trei volume foarte bine scrise. Alegerea e grea”. In „tabara” romaneasca, ne-am intrebat, glumind, care este ce-a de-a doua capodopera in concurs!