VIDEO Tudor Gheorghe: Elenele n-au fost benefice pentru neamul romanesc. Troia, eventual, dar Elena nu!

Cu erotomani si „faste amante-antice”, cu Eve si Psychee, cu melodii din 1968, cu „hituri demne de Eurovision” – asa ar arata Al cincilea anotimp – Femeia, in viziunea lui Tudor Gheorghe. Cu ocazia spectacolului sustinut in acest weekend la Sala Palatului, maestrul a explicat de ce innebunesc romanii de la bauturile din supermarketuri (a povestit cum pe o sticla de plastic scria „bautura cu aspect de vin”), de ce a castigat Germania Eurovisionul si a facut glume la adresa politicienilor, caci „sunt aiurea, sunt nervos!”

„Doamnelor si domnilor, al cincilea anotimp este femeia! Femeia este al cincilea anotimp, cand natura se odihneste, amintindu-si de toate florile primaverii, de toate ciocarliile verii, de toti strugurii toamnei, de toate ninsorile iernii. Asa spunea fratele Grigore Vieru. Si de aici mi-a venit ideea. Initial, spectacolul s-ar fi chemat Al cincilea anotimp – anotimpul permanentelor iubiri. O sa vedeti de ce l-am schimbat”, a explicat in weekendul trecut maestrul Tudor Gheorghe, in cadrul unui spectacol inceput cu o trista constatare: „In fiecare zi, ne batem joc / De pasari, de iubire si de mare / Si nu bagam de seama, ca in loc / Ramine un desert de disperare / In fiecare zi ne batem joc”. (Romulus Vulpescu – In fiecare zi)

„Am considerat, in aceasta perioada de tranzitie, ca e bine sa fac acest spectacol, acest anotimp, pe care sa-l dedic femeii. Femeia este poate cea care sufera mai mult decat barbatul in aceasta perioada. E un omagiu discret si meritat adus acestei fiinte sensibile si puternice in acelasi timp, care indura altfel decat barbatul necazurile vietii. Femeia-mama, ingrijorata de faptul ca nu stie ce sa le mai dea sa manance alor ei, femeia-profesionist in orice domeniu ar fi ea, disperata ca maine cine stie ce aberatie guvernamentala o pune pe drumuri, fie ea invatatoare, profesoara, medic, om al legii… Femeia iubita…

Nu este obsesia mea de a pune in valoare femeia, frumusetea ei. Inca din cele mai vechi timpuri – ma gandesc Eschil, la Sofocle, la Euripide – ce frumos vorbeau de gratia unei Efigenii, Antigona, Medeea-mama, Hecuba, Clitemnestra, mai incoace Dante si Beatrice, Petrarca si Laura. Elena din Troia… Nu, nu, nu! De Elene nu vorbesc ca… nu e bine. Nu, ele n-au fost benefice pentru neamul romanesc… De aceea nu folosesc cuvantul… Troia, eventual, dar Elena nu!

Ce sa mai vorbim de Shakespeare, de simbolul iubirii – Julieta, Lady MacBeth si multe alte personaje de teatru si literatura. Sau de ce a insemnat gratia feminina in Renasterea si pre-Renasterea artelor plastice. Ce frumoase erau! De la cele splendide si pana la gratioasele femei rubensiene, care astazi ar produce dezgust schiloadelor care prezinta moda. Pacat, cu celulita lor erau frumoase, placute, mai dodoloate, decat aschimodiile astea…”, a continuat Tudor Gheorghe, legandu-si cu maestrie discursul de Spovedania unui copil al erosului.

„Cum doamnelor de-odinioara

eu nu le-am fost contemporan

cum scris in sorti le-a fost sa moara

si la un alt meridian

cum fastele amante-antice

prostituindu-se-n subur

n-au cum sa-nvie-un nev propice

desi de maculat augur

cum iar, la randu-le

acele bastarde brune de-arhierei

domnite dulci si infidele

inmiresmand a stanjenei

nu s-au invrednicit sa-nfrunte

sarutul celei mai reci guri

cum favoritele marunte

sau marea tarfa din scripturi

si veselele hetaire

si nobilele cu blazon

logodnicele fara mire

purcese grele de cocon

ce pandemoniu de ispite

la care sa te hotarasti

din hora fetelor dospite

sub farduri, horbota si masti.

infante duse-ncruciate,

logodnice de printi dinasti

fecioare culte viciate

de paji perfizi, efebi si casti

amante de prelati catolici

regine vaduve-n harem

cu ochii rai si melancolici

si parul ca un recviem

putane blonde, princiare

cu care un regat rastorni

papese arborand tiare

sau castelane cu licorn

si staretele-n mantii sumbre

si suveranele-n exil,

ajunse fumegoase umbre

in Hades si-au aflat azil.

e prada-acest… alai de rochii,

de gratii si de goliciuni

ce-a-nchis de-atata vreme ochii

terbilei putreziciuni

atunci, copile imorale

sotii de cineasti ratati

si chelnerite cu parale

si fete bune, fara tati

subtiri surori de caritate

actrite-adulte in turneu

studente fara facultate

eleve fara de liceu

si primadone fara voce

si profesoare fara post

pustoaice cu ardori precoce

dar mature in pret de cost

si taxatoare si modiste

si specimene-n genul cult

intrara-n sirul lungii liste

al doamnelor de mai demult

spre-a fi amantele meree

model al vesnicei muieri

n-au fost decat succedanee

de spectre dintr-un timp de ieri

puteau fi hrana si otrava

si disperare si destin

si giumbusluc si clipa grava

si mit si suflet clandestin

si exorcismul meu in portii

sa uit de ochii ce m-atrag

ai vechii pazitori a portii

ce-ntampina amantii-n prag

astfel ma vindecara-n fine

de para poftelor lumesti

ma-ntorc spre-acele concubine

din carti, miniaturi si fresti

cu gingasele lor contururi

de care-mi este iarasi dor

spre-a fi contemporan de-a pururi

cu-ntregul dragostei sobor

cu-astfel de divagari galante

erotoman stereotip

ce spovedea batranul fante

oglinzii ultimului chip.” (Romulus Vulpescu – Spovedania unui copil al erosului)

„Ma gandesc ca daca peste 10-20 de ani, un nebun actor va voi sa spuna poezia asta, un sfert din cati sunteti in sala ati intelege o parte din cuvinte… Deocamdata facem parte dintr-o generatie care in scoala a mai facut carte… Dar aia de-or sa vina, care vor sti foarte multe despre Google…

Dar: „fastele amante-antice / prostituindu-se-n subur / n-au cum sa-nvie-un nev propice / desi de maculat augur”. „Bai, zice, ce-o zice asta? „Maculat august”, auzi! „Erotoman”? Ce-o fi asta, ba? „A macula”? Repede, cauta. „A murdari”… Pe atunci, probabil, cel care va recita poezia asta o sa aiba un ecran mare in spate pe care sa scrie: augur, maculat, erotoman, subur”, a mai glumit maestrul si a prezentat piesa Mi-e dor de ea, „unul dintre primele mele cantece, scrise cand viitoarea mea sotie era plecata in turneu cu Teatrul National din Craiova. Eu eram indragostit si eu am scris acest cantec, poezia fiind a lui Ion Banutescu, in 1968”.

„Credeti ca in seara asta o sa scapati fara un hit? Hitul celui de-al cincilea anotimp: scris de domnul Alexandru Macedonski! El a scris o poezie in orasul Arckangelsk, dar n-a mai spus „in Arkhangelsk”, ci In Archangel”.

Hitul asta era demn de Eurovision. Dar eu, fiind un tip serios, am zis: n-am ce cauta la Eurovision. Sunt in afara fenomenului. Mai ales ca il consider o chestie de marketing si de troc. „Ba, tu cate puncte dai?”

Noua nu ne dau puncte decat basarabenii (Ne dau 10). Noi, mai civilizati, le dam 8 lor. Ne dau spaniolii. Vorba vine! – ne dau romanii din Spania. Italienii nu ne dau, ca astia si-au dat seama ca nu trebuie sa intre cu muzica lor in „Euroviziunea” noastra. „Noi il avem pe-al nostru, tata, nu participam la prostiile voastre” – si asa e! Malta ne da! Nu stiu de ce! Asa, cate doua – bulgarii, ungurii, sa ne facem ca suntem rude si vecini.

Dar aia mari… anul trecut ati vazut, a cantat o fata din Germania. Zic „bai, de ce i-au dat nemtoaicei?” Domnilor, doamnelor: criza! Bine ca n-am luat noi! Echipa castigatoare trebuie sa organizeze Eurovisionul! Va dati seama ce tragedie era pe poporul roman daca trebuia sa organizam noi Eurovisionul? Nici nu aveam unde! Ca stadionul nu e gata. La Polivalenta nu… Si atunci au zis: „Cine sunt in stare sa organizeze?” „Nemtii, tata!” „Da-le, ma, lor. Si scapam!” Si iata cum a ajuns Eurovisionul in Germania.

Deci ce rost are sa trimit slagarul meu – nici nu ma duceam eu, ca nu mai am fata de Eurovision. Trimiteam un pusti din Romania, un cantaret. Dar pe cine sa trimit, ca n-am pe cine! Pe Benone Sinulescu, ar fi fost foarte… Nea Benny, te trimiteam acolo cu RoMania”.

Seara a continuat cu „un splendid vals, trist dar frumos”. Dans se cheama poema domnului Labis”: „Ochii mei au cearcan. Ochii tai sunt puri / Cata deznadejde pasii nostri mana”.

„Cauti intr-o biblioteca poeziile domnului Ion Pillat. Gasiti acolo o poema pe care o sa v-o spun acum, pe care va rog sa o copiati, sa o multiplicati, sa o printati, sa o scrieti de mana, mai mare, mai mic, sa o puneti prin casa. La bucatarie eventual, pe masa, in sufragerie. Si cand vine domnul si stapanul, Eros, masculul, intarziati putintel cu aperitivul. Lasati-l sa-si arunce ochii pe ce ati scris acolo. Ca poate s-ar gandi cu cine sta in casa. Poate i-ar face un bine. Asta daca nu citeste sportul sau de-astea literare: Gazeta Sporturilor, Click, ziarele literare, cum spuneam, de cultura… Luati-i-le, daca le aduce acasa, si lasati-i doar hartia pe care sa scrie urmatoarele versuri:

„Ceea ce sunt? Ce vrei sa fiu? Alege!

Da-mi aripi – si sunt inger de lumina

Si smulge-le – voi fi numai femeie.

Privirea ta ma face far’ de vina,

Dar tot ea poate patima sa-mi deie

Si de pacat faptura sa mi-o lege.

Ceea ce sunt? Ceea ce esti tu insuti

Copil, suspini, sunt mama si sunt sora

Ce va veni zambind sa-ti stearga plans-ti.

Iar pentru tata, chiar de port naframa

Raman tot fata scumpa de-altadata.

De treci nepasator – sunt trecatoarea,

Dar oarba ta credinta

Mi-a redat eternitatea clipei

Daca in marea fluidicelor plete te-ai scaldat.

Cand poruncesti, eu voi lovi in palme

Ritma-voi goala dansul baiaderei

Dar daca-mi ceri, voi sta curata-n strane

Si voi refi in murmur lin de psamle

Iar Sfanta-nvingatoare a durerii

Daca ma rogi, ti-oi face alta rana

Indragostit ma chemi – iti sunt iubita

Ce-ti poarta-n ochi destinul. De esti bestie

In bratul tau m-oi frange ca o trestie

Iar pofta mea pe veci, nepotolita,

Te va inlantui cu lant de sarpe.

Dar daca esti inaltul visator

Ce-aude-n suflet sunete de harfe

Dispretuind un spasm amagitor

Daca-ndraznesti sa urmaresti ideea

Si-n sferele sonore s-o vanezi

Atunci, cu lampa-n mana sunt Psycheea

De straja langa tine… de-o mai vezi!” (Ion Pillat – Eva)

„Psycheea – Psyche este un personaj mitologic, invidiat pentru frumusetea ei de Afrodita, gonita de acasa de parinti, vine un vantulet usor, o ia, o duce intr-un castel, noaptea vine si o iubeste un barbat cald si sensibil, care ii cere doar atat: sa nu aprinda lampa, sa nu il vada. E Povestea Porcului la noi! 🙂 Nu aprinde lampa, ca frumosul se face porc. Bine, la noi se face si fara sa aprindem lampa, de multe ori.

Fata aprinde lampa si constata ca barbatul care o iubea era chiar Eros, Zeul Amorului, se duce vraja, o chinuie Afrodita, i se face mila lui Eros, se duce la Zeus si il roaga sa o faca nemuritoare”.

Menestrelul a revenit apoi la anotimpuri si inceput sa treaca in revista cate un „slagar”, precum Salcamii („Au innebunit salcamii! Si tu vrei sa fiu cuminte?”) si Toamna (de Octavian Goga – „o poema ce inspira o gratie, o liniste, o puritate, un sentiment simplu de duiosie”).

„Am ales si o piesa de pe Iarna. O ultima amintire de iarna, o poveste duioasa a domnului Toparceanu, incepe chiar de Craciun: Noapte de iarna. De ce mi-a placut? Pentru ca aici este o poveste. Imi plac betivii! Nu aia agresivi! Nu, aia de plang, de vin si te pupa, de razi. Astia dragalasi. Iarna imi place sa-i urmaresc. Din cauza gerului, stau in picioare. Vara – cad. Din cauza caldurii – pac, pe la banci, pe sub pomi, pe la umbra. Iarna insa dau de ger si dupa ce ca nu se tin bine pe picioare, mai si aluneca, e o minune sa ii vezi. Ii urmaresc cu mare entuziasm.

Bine, inainte beau romanii. Totdeauna am baut, de pe timpul cand au zis aia: „ba, ia sa le taiem vita, ca sunt rai!” Nu ne-am invatat! Bine, ne-au ajutat romanii si ne-au adus vita inapoi. Dar de aici vine, cred, din coasta Daciei. Cu vita s-au legat ei de am devenit noi asa cum suntem. Cred ca pe baza de vita de vie adusa de romani, aia au vrut neaparat sa ne strice, ca noi eram Dacii liberi! 🙂

Inainte, romanul lua doua-trei pahare, se imbata, facea trei copii tembeli, dar nu conteaza asta. Important e ca nu se omorau asa. Nu taia pe ma-sa, nu taia pe frate-su, pe ta-su. Nu se omorau! Acuma, una-doua, la „nenoroStirile” astea de la 5, vezi cate unul de-asta. Cred ca bauturile astea din supermarketuri, alea-i innebunesc.

Am un prieten care are o vie foarte buna pe la Dragasani. Si asta-mi povestea ca are oameni la munca. „Bai, nea Tudore, le dau vin! De calitate! Ai dracu daca beau de ala! Isi aduc ei” Si mi-a aratat o sticla de plastic pe care o beau oamenii care vin sa munceasca: pet! Pe care scria genial: „Bautura cu aspect de vin”! Nu cu miros, gust, culoare – ci aspect! Avea o culoare de indigo. Bei o sticla de-aia – nu te duci si-ti omori copiii?

„Domnul Tudor Arghezi a scris o poezie absolut exceptionala. Nici nu mai stiu daca, dupa ce a citit-o coana Paraschiva, sotia lui Arghezi, maestrul o mai fi mancat la pranz… Superba e! Se cheama, jenant, Jignire, dedicata femeii. Dar este o bijuterie, o minune!

„Nepretuind granitul, o, fecioara!

Din care-as fi putut sa ti-l cioplesc,

Am cautat in lutul romanesc

Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.

Am luat pamant salbatec din padure

Si-am framantat cu mana de olar

In parte, fiecare madular,

Al fintei tale mici, de cremene usure.

Zmaltandu-ti ochii, luai tipar verbina,

Drept pleoape, foi adanci de trandafiri,

Pentru sprancene firele subtiri

De iarba cruda ce-ntepau lumina.

Luai pilda pentru trunchi de la ulcioare

Si daca-n sani si-n sold a-ntarziat

Mana-mi aprinsa, eu sunt vinovat

Ca n-am oprit statuia-n cingatoare

Si c-am voit sa simta si sa umble

Si sa se-ndoie-n pipaitul meu,

De chinul dulce dat de Dumnezeu,

Care-a trecut prin mine si te umple.

Femeie scumpa si ispita moale!

Ispita-acum, cand, vie, te-am pierdut,

De ce te zamislii atunci din lut

Si nu-ti lasai pamantul pentru oale?” (Tudor Arghezi – Jignire)

A urmat un nou „hit” (Vasile Voiculescu – Pedeapsa macului), dar si cateva glume si aluzii politice.

„Mi-e dor de 1000 de egipteni! Caci sunt seriosi… Ati vazut ce curat au facut in Cairo… Si noi am avut Revolutie, dar noi nu ne-am dus sa curatam… Au facut egiptenii o curatenie… Erau a doua zi veseli, nestiind ce urmeaza. Ei au crezut gata, l-au prins pe Mubarak. Acu incepe si la ei… Domnu’ Boc, faceti o vizita de lucru?

Am fost sfatuit: „Dom’le, ce, esti nebun? Tu ar trebui doar sa canti!” Ba, nu pot! De cantat – duceti-va la Mircea Vintila, Socaciu, Ducu Berti, poeti exceptionali, cantareti minunati. Eu sunt aiurea, sunt nervos”!

„Daca nu canti adevarat cantecul popular, cazi intr-un derizoriu jenant si incep sa sune cantecele la fel. Nu mai sunt zone folclorice, e o interferenta, e o magma de vulgaritate…

Cum se poate canta folclorul: ori ca la mama lui (ceea ce am facut atunci cand am cantat singur cu taraful si am facut trei spectacole cu muzica din perioada interbelica si mahalaua si Bucovina), ori iei varianta transfigurarii cantecului popular (ceea ce am incercat noi in acel spectacol cu domnul Marius Hristescu, ceea ce a reusit sa faca genial Enescu, ducand motivele folclorice intr-o zona superioara a universalitatii fara doar si poate).

N-am tambal, dar iata cum poate sa sune un cantec popular romanesc, atunci cand incerci sa il salti”, a continuat Tudor Gheorghe, cu Marie, Marie.

„Daca s-a gasit un tip in Bucuresti sa plateasca 400.000 de euro lui Joe Cocker sa vina sa-i cante privat, eu n-as putea sa cer jumatate pentru Filarmonica si jumatate pentru mine? Cred ca mi-ar ajunge. Cinci nunti de-astea si-as intra in randul lumii!

Spectacolul ar fi putut sa se cheme „Anotimpul permanentelor iubiri”. Dar lipsea o dimensiune esentiala: mama. De aceeasi am ales varianta „Al cincilea anotimp”.”

Si au urmat „doua poeme scrise de doi poeti care au avut cultul mamei: Mircea Micu (el a scris acel tulburator vers „mama, esti mai frumoasa ca o duminica fara sfarsit” – Cantec pentru mama) si Grigore Vieru (care parca ii raspunde genial: „Usoara, maica, usoara / C-ai putea sa mergi calcand / Pe semintele ce zboara / Intre ceruri si pamant” – Faptura mamei).”

„Toate poemele pe care vi le-am spus despre iubite si despre mama au fost scrise de barbati. Am cautat in literatura romana sa vad punctul de vedere al femeii fata de femeie. Culmea e ca am gasit acest poem foarte alaturi de mine, scris de doamna Tudor Georgeta, sotia mea. Ea a publicat un volum de versuri, iar acest poem da si titlul: Uneori femeile surad.

Puteam sa fim persoane publice amandoi: ea actrita, eu actor. Sa-i fi dat doi pumni, ochii vineti, ea ma zgaria pe chelie, paparazzi in zona, aia eram! Eram vedete! Eram eu intr-un colt, ea intr-un colt, pe happilica, la Maruta. Ne uitam urat unul la altul, ne invidiau si doamna Moculescu, madam Bahmuteanu… Ce e mai interesant e ca exista oameni care se ocupa cu prostiile astea. „Comentatori ai lumii mondene”: cine cu cine, ala cu aia… Si eu cu doamna Tudor traim la Craiova, intr-un anonimat, vorba lui Dinescu, „mai anonim ca acul in furaje”.”

„Daca veti auzi la Taraf TV, sa zicem, vreodata, aceasta bijuterie poetica, sa stiti ca au trecut egiptenii”, a glumit maestrul dupa Umbra plopilor, a lui Ion Horea („Da-mi gura ta si ma saruta/ Si stele vor cadea pe rand/ Cu umbra plopilor, tacuta/ Alunecand, alunecand…”)

Si pentru ca „orice hit trebuie repetat”, seara s-a incheiat cu acelasi „hit” al celui de-al cincilea anotimp: In Archangel.