Sari direct la conținut

Francize bune anul are!

Saptamana Financiara

La sfarsitul saptamanii trecute, Complexul Expozitional Romexpo a fost gazda celei de-a treia editii a Targului International de Francize – „RoFrancize“. La eveniment au participat 47 de firme din Romania, Grecia, Franta, Italia, Portugalia si SUA, care au propus 60 de modele diferite de afaceri.

Evenimentul a fost un succes si in acest an, cifra vizitatorilor depasind asteptarile organizatorilor.

Nume mari de firme straine vor intra anul acesta in peisajul economic local, printre cele mentionate de specialistii in francize numarandu-se Ikea, Esprit sau Starbuck’s. Pentru 2007, specialistii estimeaza o crestere cu 50% a cifrei de afaceri a retelelor de franciza, pe fondul interesului manifestat de firme internationale de renume, ce intentioneaza sa se extinda in Romania.

Este doar o proiectie, valoarea cifrei de afaceri la finele anului fiind legata nu doar de intrarea unor noi branduri, ci si de evolutia acestora pe piata romaneasca. Rata de succes a retelelor de franciza in Romania a fost estimata de consultanti la 89%.

Extindere in provincie

In 2006, in tara noastra erau inregistrate 285 de branduri, operate in 900 de retele de franciza. Asta inseamna ca Romania este unul dintre jucatorii cei mai interesanti din regiune in ceea ce priveste numarul retelelor de franciza, depasind state ca Bulgaria sau Cehia.

Dezvoltarea pietei autohtone de franciza are si o coordonata „nationala”, tara noastra avand in prezent sase branduri care s-au extins si la nivel international. Unele, ce-i drept, in state din proximitate, in special in Bulgaria, Ucraina si Moldova. Altele au ajuns insa pana in inima Europei.

Printre brandurile romanesti care s-au extins regional se numara Romstal, Mobexpert, Leonardo si Jolidon.

In ceea ce priveste francizatii romani, cea mai populara marca dezvoltata in Romania este cea de patiserii Fornetti, care numara 550 de magazine in toata tara. Acest fapt se datoreaza nivelului scazut al investitiei necesare pentru demararea afacerii: 7.000-9.000 de euro, in functie de locatie.

La polul opus se afla reteaua de magazine Zara, pentru care doar taxa de intrare pentru masterfranciza – care permite celui care o achizitioneaza sa recruteze candidati pentru contracte de franciza simpla – ajunge la un milion de euro.

Reguli pentru intreprinzatori

Pentru a avea o afacere la cheie profitabila, alegerea unei francize care i-a imbogatit pe altii nu este suficienta. Succesul altor intreprinzatori nu este neaparat echivalent cu succesul francizei in sine.

Pentru a-si maximiza profiturile in afacerea aleasa, intreprinzatorii trebuie sa tina cont de mai multe coordonate. In primul rand, este importanta alegerea francizei potrivite. Aceasta se face de obicei prin asemanarea dintre domeniul de activitate si pregatirea profesionala a intreprinzatorului. Alegand un domeniu familiar, acesta va putea sa se implice mai mult in promovarea propriei afaceri.

In al doilea rand, nivelul investitiei trebuie sa fie rezonabil, astfel incat sa permita obtinerea unui profit. Atunci cand vine vorba de rezultatul inregistrat, intreprinzatorul trebuie sa tina cont de procentele care il definesc, si nu strict de valoarea sumelor vehiculate.

Astfel, un profit de 25.000 de euro poate fi mai tentant decat unul de 100.000 de euro daca pentru primul a fost necesara o investitie de numai 5.000 de euro, iar pentru al doilea – una de 90.000 de euro.

Alaturi de incadrarea in sistemul „de succes“ oferit de franciza, o alta conditie pentru a inregistra profit in „parametrii-standard“ ai francizei este capitalizarea corecta a afacerii. Pentru aceasta, intreprinzatorul trebuie sa foloseasca atat banii lichizi, cat si imprumuturi sau operatiuni de leasing pentru echipamente si active. Mai departe, totul depinde de abilitatile de manager ale intreprinzatorului.

Franciza cu pizza la cornet

Printre multiplele „afaceri la cheie“ disponibile la targul „RoFrancize“ se regasea si cea care defineste conceptul „Pizza Cornetto“. Pe langa faptul ca propune un produs nou, care inca nu se gaseste pe piata romaneasca, suma ce reprezinta investitia minima initiala in aceasta franciza nu este deloc mare: 10.000 de euro.

Produsul inovator care a atras privirea participantilor si vizitatorilor expozitiei este unul alimentar – pizza la cornet. Acesta se gaseste in doua variante, respectiv gata preparat si in varianta in care se prepara pe loc, in functie de gustul clientului.

Despre acesta din urma, Bogdan Gabrian, managerul firmei AS Milenium SRL, care ofera franciza ne-a declarat: „Este un adevarat manifest impotriva hamburgerilor clasici, a chipsurilor si a altor produse de fast-food“. In plus, se vinde deja in 34 tari de pe tot globul.

Ca orice idee valoroasa, si aceasta este una extrem de simpla: blatul de pizza nu mai este intins ca o „clatita“, ci are forma unui con, in interiorul caruia se pune ingredientul de baza – mozzarella si celelalte topinguri – sunca, masline, ton, ardei gras etc.

Cornetul este introdus in pozitie verticala intr-un cuptor special, iar dupa numai 3 minute este gata pentru a fi servit. Spatiul de productie nu este mare, varianta minimala fiind de numai 2 metri patrati.

Integral in Saptamana Financiara

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro