Sari direct la conținut

Renault solicita ajutoare de stat de la guvernul Romaniei

HotNews.ro

Guvernul Romaniei va negocia cu societatea Renault, in cadrul unui memorandum, acordarea unor ajutoare in vederea deschiderii unui centru de tehnologie in localitatea Titu, a declarat, miercuri, Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor. Solicitarile grupului Renault vizeaza, in primul rand, dezvoltarea infrastructurii in zona respectiva, a adaugat Vladescu.

De asemenea, in cadrul memorandumului exista prevederi referitoare la calendarul de realizare, prevederi privind stimularea fortei de munca, masuri fiscale de incurajare si masuri legate de protectia mediului.

Ministrul Finantelor a afirmat ca aceste ajutoare de stat se vor incadra in conceptul european de ajutor de stat, se vor acorda in conformitate cu regulamentele europene si cu acordul Comisiei Europene.

Valoarea investitiei se ridica la aproximativ 450 de milioane de euro

Valorea investitiei se ridica la circa 450 de milioane de euro si va fi realizata in trei etape, pana in 2015. Totusi, detaliile clauzelor vor incepe sa fie discutate si negociate in lunile urmatoare, a adaugat Vladescu.

Deocamdata, nu s-a stabilit daca ajutorul de stat acordat companiei franceze se va incadra in limita a 50% din investitie sau va fi inferior acestui nivel, a concluzionat ministrul Finantelor.

Renault a anuntat la finele anului trecut ca intentioneaza sa aduca in Romania tot procesul de fabricare a automobilelor intr-un centru din localitatea damboviteana Titu. In acel moment, guvernul a decis crearea unui grup de lucru care sa colaboreze cu societatea franceza pentru a sprijini realizarea proiectului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro