Sari direct la conținut

Primul hotel de patru stele

Monitorul de Sibiu

Primul hotel de patru stele din Sibiu, „Ramada”, a fost inaugurat ieri. Patronul sau este Ilie Carabulea, proprietarul holdingului Atlassib si unul dintre cel mai bogati sibieni. Carabulea a anuntat ca are in plan un „frate” al „Ramadei”, la Bucuresti.

Magnatul orasului, Ilie Carabulea, a inaugurat ieri, cu mare fast, in prezenta a zeci de prieteni, dar si a concurentei, primul sau hotel. „Ramada”, unde este actionar in proportie de 99,99 la suta, prin societatea care o patroneaza si unde este administrator unic, SC Atlantis Travels SA.

Patronul celui mai mare holding de transport de persoane in strainatate din Romania, Atlassib, a reusit sa cistige prima batalie cu holdingul Continental si le-a luat „fata” vecinilor sai, inaugurind primul hotel de patru stele din Capitala Culturala Europeana. Insa pretul platit a fost mare. Carabulea insusi marturiseste ca a investit peste 25 de milioane de euro. Dar a meritat din plin

Ambasadori, primii turisti

Cel mai luxos hotel sibian de pina acum s-a cladit in citiva ani, cu ajutorul a 600 de muncitori ai firmei Con-A si a altor zeci de firme care au lucrat in subantrepriza. Pentru ca a fost multumit de cum a iesit „Ramada” din Sibiu, Carabulea va lucra tot cu firma lui Mircea Bulboaca pentru „Ramada 2″, din Bucuresti.

Fericit ca si-a facut lansarea inaintea hotelului „Continental Forum”, Ilie Carabulea nu a ascuns deloc faptul ca in criza de locuri de cazare din Sibiu, „Ramada” este cea mai asteptata afacere a momentului, desi o „dubla” costa 139 de euro pe noapte. „Sintem foarte bucurosi ca deja avem multe solicitari de cazare la «Ramada».

Acum, duminica, avem 100 de ambasadori, oaspeti ai primarului Johannis, care sint oaspetii nostri”, a anuntat patronul. Ieri, chiar din prima zi, la „Ramada” si-au mutat bagajele citeva zeci de turisti, care nu au mai avut locuri la „Continental”. Cotat la patru stele, cu 127 de camere, din care 8 apartamente, Ramada poate gazdui cu succes orice sef de stat din Europa.

Apartamentul prezidential are 3 camere, doi bai, camera de zi are 37 de mp, iar dotarile sint de lux: mobilier adus din import, dupa ultima moda in domeniu, jacuzzi, echipamente audio-video si conexiuni Internet, dar mai ales o panorama de vis: centrul istoric cu bisericile si Muntii Fagarasului.

Multa caldura

IPS Laurentiu s-a imbratisat ieri cu Ilie Carabulea, dupa ce a refuzat sa ii concesioneze acestuia hotelul Mitropoliei Ardealului, fostul „Bulevard”. Mai mult, mitropolitul s-a oferit sa ii si sfinteasca concurentului sau hotelul, pentru ca turistii sa fie linistiti in camere. Peste o suta din inaltii prelati ce vin la toamna vor fi cazati la „Ramada”.

Primarul Klaus Johannis, partener cu holdingul lui Carabulea prin Asociatia Capitala Culturala Europeana, i-a felicitat ieri atit pe proprietar, cit si pe constructor. „Recunosc, sint impresionat.

Acest hotel este o realizare pentru Sibiu mai importanta decit pare la prima vedere”, a apreciat primarul, care, in urma cu citiva ani, anunta ca pe locul pe care s-a ridicat hotelul va fi un loc foarte frumos unde studentii vor invata.

Cinematograful, inca nerentabil

Amplasat in aceeasi cladire, „Ramada”, cel de al doilea si cel mai mare cinematograf din oras, s-ar putea sa nu mai fie inaugurat. „Acum calculam sa vedem daca este rentabil sa deschidem aici, in sala de conferinte, doar o sala de cinema”, a motivat Felicia Ciurus, directorul hotelului.

Ceea ce a fost rentabil, ieri, a fost spectacolul oferit de Junii Sibiului si formatia „Directia 5″, care au concertat la inaugurarea hotelului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro