Sari direct la conținut

Liberalii vor merge în instanță pentru a obține dizolvarea celor 22 de companii municipale și recuperarea prejudiciilor estimate la 600 milioane euro

HotNews.ro
Sigla PNL, Foto: Facebook/ Partidul National Liberal
Sigla PNL, Foto: Facebook/ Partidul National Liberal

Liberalii vor demara o acţiune în instanţă prin care solicită dizolvarea celor 22 de companii municipale, susţinând că bucureştenii au fost prejudiciaţi cu 600 milioane de euro prin aceste firme. Ei mai susțin că decizia Curții de Apel de anulare a hotărârilor de înființare a acestor companii nu este suficientă și nu duce direct la recuperarea banilor.

„Săptămâna trecută Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care au fost înfiinţate cele 22 de companii ale doamnei Firea. Simpla anulare a hotărârilor date de Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are ca efect dizolvarea societăţilor înfiinţate, nu are ca efect aducerea banilor care în mod greşit au fost transferaţi de la bugetul Municipiului Bucureşti către cele 22 de companii, circa 600 de milioane de euro. Soluţia este să formulăm o cerere de chemare în judecată pe care o vom depune la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin care să solicităm anularea societăţilor, anularea actelor constitutive şi dizolvarea acestor societăţi”, a declarat preşedintele Comisiei juridice a PNL Bucureşti, Cristian Băcanu, citat de Agepres.

Demerul va fi făcut de candidații înscriși în cursa internă a PNL pentru primăria Capitalei.

Băcanu a mai explicat că prin hotărârea pe care Tribunalul o va pronunţa vor fi numiţi şi lichidatori care vor avea ca scop lichidarea patrimoniului acestor societăţi.

„Îi voi sprijini pe candidaţii PNL la Primăria Municipiului Bucureşti, tocmai după ce doamna Firea Gabriela într-un mod lipsit de responsabilitate a anunţat că nu va da curs hotărârii Curţii de Apel, de săptămâna trecută. Din punctul meu de vedere, ca avocat, doamna Firea are obligaţia să facă aceste demersuri singură, să ceară dizolvarea acestor companii”, a spus avocatul Cristian Băcanu.

În opinia acestuia, bucureştenii au fost prejudiciaţi cu 600 milioane de euro care au fost transferaţi către aceste companii municipale.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al formaţiunii politice, Ionel Dancă, a adăugat că membrii PNL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor sesiza Curtea de Conturi pentru a dispune un control imediat la aceste companii, pentru constatarea şi recuperarea prejudiciilor.

Joi, Curtea de Apel Bucureşti a decis să admită acțiunea USR și a dispus anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro