Sari direct la conținut

SUA spun că Rusia se află în spatele atacului cu Noviciok din Marea Britanie și anunță sancțiuni împotriva Moscovei

HotNews.ro
Serghei si Iulia Skripal, Foto: Captura BBC
Serghei si Iulia Skripal, Foto: Captura BBC

Administrația SUA a anunțat miercuri că a stabilit că guvernul Rusiei este cel responsabil de atacul cu agent neurotoxic comis în martie, în Marea Britanie, asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, informând totodată că va impune curând sancțiuni împotriva Moscovei, transmite Reuters.

„Statele Unite… au stabilit – în baza Legii din 1991 privind controlul armelor chimice și biologice și eliminării mijloacelor de război – că guvernul Federației Ruse a utilizat arme chimice și biologice prin încălcarea legislației internaționale sau a folosit arme chimice sau biologice letale împotriva propriilor cetățeni”, a transmis într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert.

Astfel, vor fi impuse sancțiuni împotriva Rusiei, care vor intra în vigoare pe data sau în jurul datei de 22 august, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Marea Britanie şi alte ţări occidentale din cadrul NATO şi Uniunii Europene au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury vizându-l pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia Skripal, amintește Mediafax. Cei doi şi-au revenit în urma atacului, dar o femeie intoxicată în iulie cu aceeaşi substanţă a decedat.

Administraţia Vladimir Putin a negat orice implicare în acest atac şi a cerut dovezi concrete, propunând să participe la investigaţie. Moscova a acuzat Guvernul Theresa May de lipsă de transparenţă privind starea celor doi cetăţeni ruşi.

Moscova a sugerat în mai multe rânduri că atacul ar putea fi o înscenare care ar avea obiectivul sancţionării Rusiei. Londra susţine că Serghei Skripal şi fiica lui au fost în stare gravă. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a catalogat drept „revoltător” refuzul Marii Britanii de a oferi acces consular la cei doi cetăţeni ruşi. Moscova a cerut dovezi concrete că atacul neurotoxic din Marea Britanie a avut loc. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat că Rusia are informaţii credibile că în casa din Salisbury a lui Serghei Skripal, unde autorităţile britanice susţin că a avut loc atacul chimic, erau animale. „Unde sunt animalele? În ce stare sunt? Este vorba de creaturi vii; dacă a fost folosită o substanţă chimică de acest gen în casă, aceste creaturi vii ar fi trebuit să fi fost rănite”, a argumentat Maria Zaharova.

Moscova a cerut Londrei să ofere dovezi că atacul chimic din orăşelul Salisbury nu a fost comis de serviciile secrete britanice, avertizând că, în caz contrar, va considera că este o agresiune la adresa unor cetăţeni ruşi. „O analiză a tuturor circumstanţelor ne conduce să ne gândim la posibila implicare a serviciilor secrete britanice” în atacul neurotoxic din Salisbury. Dacă părţii ruse nu îi vor fi prezentate dovezi împotriva acestei ipoteze, vom considera că avem de-a face cu o tentativă de ucidere a cetăţenilor noştri ca rezultat al unei provocări politice majore”, a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova.

Centrul de cercetare al armatei britanice a anunţat că nu poate demonstra că substanţa neurotoxică folosită în atacul care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal a fost fabricată în Rusia. Gary Aitkenhead, directorul Laboratorului pentru Tehnologie şi Studii în domeniul Apărării din baza Porton Down, a declarat că nu se poate demonstra că substanţa utilizată în atacul chimic a fost fabricată în Rusia. „Am reuşit să stabilim că este vorba de Noviciok, o substanţă neurotoxică de tip militar. Nu am putut identifica sursa cu precizie, dar am furnizat date ştiinţifice Guvernului, care apoi a coroborat informaţii din alte surse pentru a ajunge la concluziile la care au ajuns”, a afirmat Gary Aitkenhead.

Zeci de ţări au expulzat aproximativ 150 de diplomaţi ruşi în contextul acestei crize, Statele Unite expulzând 60. În replică, Administraţia Vladimir Putin a expulzat acelaşi număr de diplomaţi din ţările respective.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro