Sari direct la conținut

Aglomerație pe drumuri: Trafic intens şi pe Valea Prahovei şi pe A2 pe sensul către Bucureşti

HotNews.ro
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, duminică după-amiaza, este trafic intens la Comarnic, pe sensul către Capitală, dar şi pe A2 pe sensul către Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă, la Comarnic este trafic intens pe sensul către Capitală, coloană în mişcare între km. 109-108.

Este trafic intens pe sensul de coborâre pe raza staţiunilor Predeal, Azuga, Buşteni, Sinaia, între km. 138-128. Pe raza staţiunilor Buşteni şi Azuga este semnalată ploaie, pe alocuri torenţială, potrivit Agerpres.

Pe A2 Bucureşti – Constanţa, sensul către Capitală, a avut loc o tamponare între trei autoturisme la km. 203, în localitatea Bărăganu, judeţul Constanţa. Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă s-a format coloană în mişcare de aproximativ un kilometru, precizează sursa citată.

De asemenea, este trafic intens şi între localităţile Cernavodă şi Feteşti, fiind formată coloană de autoturisme pe aproximativ şase kilometri.

Pe DN 39 Constanţa – Mangalia se circulă în coloană pe raza staţiunilor Tuzla, Eforie Sud, Eforie Nord şi Agigea.

„Recomandăm conducătorilor auto să opteze pentru rute alternative, să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic. De asemenea, îi sfătuim pe şoferi să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp”, arată Centrul Infotrafic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro