Sari direct la conținut

Alegerile din 1 Decembrie: România este ținta unui experiment, dar duminică va fi primul nostru răspuns pentru cei care ne-au luat la țintă.  Fiecare vot e legitim și votul e sigur

HotNews.ro
Alegerile din 1 Decembrie: România este ținta unui experiment, dar duminică va fi primul nostru răspuns pentru cei care ne-au luat la țintă.  Fiecare vot e legitim și votul e sigur
Andrei Rânciog, 36 de ani, votează la primul tur al alegerilor prezidențiale la secția 196 din Montpellier, Franța / Foto: Cosmin Bumbuț

Niciodată n-am împărțit oamenii în funcție de votul lor. Indiferent care sunt simpatiile noastre politice, suntem de acord că puterea stă în exprimarea dreptului la vot. Indiferent cu cine vom vota la parlamentarele de duminică, opțiunea noastră e legitimă și nimeni nu are dreptul să o judece. Iar votul e sigur, pentru că sistemul e bine făcut. De aici încolo, e responsabilitatea noastră să participăm, pentru că nu putem să avem toate pretențiile de la țară și nicio pretenție de la noi. 

Referindu-se la alegerile din țara noastră, Viktor Orban a spus că ”România este un teren de testare”, surprins de rezultatele din primul tur al prezidențialelor. 

Orban a semnalat ”testul” care se face pe români

De regulă, Orban a salutat ascensiunea liderilor suveraniști, dar acum a simțit nevoia să facă altceva. A observat și a demascat experimentul la care suntem supuși, pe care a spus că Ungaria îl urmărește atent. Vor să înțeleagă ce se întâmplă în România. Se tem de felul în care banii negri și tehnologia manipulează alegerea oamenilor și se întreabă și ei cine are puterea de a face experimentul, unul asupra a milioane de cetățeni. Pentru că cine îl reușește la București, îl poate încerca și la Budapesta. Iar experimentul se execută chiar acum.

Orban e un pragmatic, cu acces la informații din Vest și din Est. Putea fi bucuros că ideologia în care crede iată, crește și în România. Dar a ales să fie precaut și să ne mulțumească pentru că îndurăm asta. ”Să mulțumim românilor”, chiar așa a spus.

Încă nu știm cum arată planul lor

Nu știm cine e stăpânul experimentului, cine plătește și care este derularea pe care ei o au în plan. Scopul final este, întotdeauna, controlul, prin haos eventual, dar nu cunoaștem cum vor să ajungă acolo. 

Avem însă câteva dintre elementele care i-au ajutat. Suntem o țară cu acces foarte bun la internet, însă fără o educație digitală corespunzătoare. Și de aceea atragem pericolele unui șofer fără carnet, urcat la bordul unui Ferrari. 

Rețelele sociale și algoritmii nu sunt doar un instrument drăguț de divertisment. Sunt un bolid. De ani de zile, specialiști buni, de afară și din țară, ne avertizează. TikTok nu mai are demult rolul ”unei o aplicații”, cum tot atrage atenția Dragoș Stanca. Rețelele sociale și algoritmii au devenit determinante pentru un mod de viață, ele sunt o versiune a lumii de zi cu zi. Nu ne folosim de ele, trăim în ele și într-un ritm pe care ele ni-l impun. 

Dar nu suntem fără de putere la alegerile de duminică. Printre altele, am înțeles destul de repede ce riscăm, iar asta e important. 

Până unde poate merge pericolul

Istoria recentă a probat care poate fi rezultatul, dacă așa cum îi spunea Viktor Orban, lăsăm ”testul” să se deruleze, fără să ne opunem. În 2017, în Myanmar, țară din Asia de Sud Est, oamenii aveau acces la internet într-o proporție covârșitoare prin intermediul Facebook. Pentru ei, internetul era Facebook. 

Algoritmii Facebook au intensificat o furtună de ură împotriva minorității rohingya, din nordul țării, furie online care a contribuit la violența din lumea reală. Armata și populația majoritară au crezut și au folosit aberațiile vehiculate pe rețeaua socială. A urmat un conflict de proporții biblice, cu mii de oameni morți și sute de mii de copii, femei și bătrâni care au fugit din țara lor. Bărbații au fost torturați.

Dacă ponderăm scenele de acolo cu ideea că suntem totuși în Europa, dar așa am zis și înainte de începerea războiului, tot ne rămân motive concrete de îngrijorare. 

Nu suntem o țară de lași și nici de încuiați

Duminică poate fi primul nostru răspuns real în fața celor care ne-au luat la țintă. Până acum ne-am speriat sau am exultat, am încercat să înțelegem și ne-am acuzat reciproc. Pro și contra UE și NATO. Pro și contra candidatul Georgescu. Dar mâine chiar putem face ceva împreună. Pentru că da, există un ”împreună”, care leagă absolut toate bulele românești.

Indiferent care sunt simpatiile noastre politice, suntem de acord că puterea stă în vot. Fiecare vot e legitim și e sigur. Sistemul românesc de alegeri e bine făcut. A fost testat la zeci de alegeri din 1990 și până astăzi. Sigur că pot apărea erori, dar acestea se rectifică.

Nu suntem o țară de lași și nici de încuiați. Chiar și în aceste zile nebune, există instituții care își fac treaba și care au avut curajul să-și contrazică superiorii.  

STS, de pildă, a ieșit și a comunicat imediat după CSAT că ”nu există suspiciuni sau indicii referitoare la atacuri cibernetice care să fi avut ca efect modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru alegerile din 24 noiembrie 2024, nefiind influențată corectitudinea procesului electoral”. 

Oamenii de acolo n-au vrut să sacrifice credibilitatea sistemului pentru Dumnezeu știe ce strategii tâmpite. Și nu sunt singurii care au rezistat. 

O parte a conducerii țării pare că e precum generalii lui Putin, care veneau beți la Kremlin, surprinși ei înșiși sub stresul teribil că a început războiul. Nici nu știm cât e complicitate, câtă incompetență și câtă pierdere a cumpătului în momente grele.

Dar există instituții publice și milioane de cetățeni români, din toate taberele politice, care au continuat să muncească în aceste zile îngrozitoare, chiar dacă am dormit mai puțin și am visat că ne aleargă unii. Dar, stați un pic, că acum o să-i alergăm și noi pe ei.

Nimeni nu fură votul

Avem la dispoziție aproape 20.000 de secții de votare. Sunt 19.000 în România și 950 în străinătate, unde deja se votează. Oamenii din secții vin și din PSD și din USR și din AUR, SENS, POT, PNL, SOS, UDMR, REPER… Nu-i poți bănui că sunt înțeleși între ei. La rândul lor, observatorii nu sunt cu nimeni, căci în 30 de ani s-au hârșâit și imunizat la orice influență, cum explica într-un recent interviu Elena Calistru. 

Mai sunt cei din școli, primării, prefecturi, angajații MAI, voluntarii, jandarmii, care nu se compară cu bătăușii de dinainte de 1989. Cei care am fost pe stadioane și în comunism și în democrație ne putem aminti diferența. 

Acești sute de mii de oameni sunt părinții, copiii, frații și prietenii noștri, nu niște extratereștrii care vor să ducă voturile în subteranele Lunii, despre care am aflat recent că sunt locuite de o specie de reptilieni care se hrănește cu hârtie gălbuie de la Letea.

Toți acești oameni angrenați în alegeri lucrează pentru noi, îi avem alături. Și, înainte de orice, avem buletinul de vot, pe hârtie. Îl punem în urnă, apoi se păstrează și poate fi verificat și de 10 de ori, dacă este nevoie. 

La fel pot fi verificate și procesele verbale, pe care nu le iau STS, Ciolacu, Simion sau Drulă, nu le ia nimeni, ele rămân ca probă și drept unicul rezultat oficial al alegerilor.

Nici un algoritm TikTok, nici un hacker care respiră pe nas în pivnițe neaerisite, nu poate altera rezultatul alegerilor în sensul numărării sau centralizării. Copiile proceselor verbale pe hârtie merg și la partide, care realizează fiecare centralizarea paralelă. Sunt chei de control. Orice eroare se rectifică pe loc sau, cum se face acum, se renumără. Și asta e tot parte a procesului.

Asta am rezolvat, nu va ploua duminică

Toată această derulare de muncă umană ne așteaptă. Vrem să pedepsim? Foarte bine, să votăm. Vrem să fim ceva mai optimiști? Să votăm. Vrem dreapta sau stânga, sus sau jos, est sau vest, nord sau sud, avem votul, ne așteaptă. 

Duminică e 1 Decembrie, ziua națională. E interesant că nu doar partidele, dar noi toți ne raportăm la România milenară, la istoria și tradiția noastră, ca popor. Toate generațiile au muncit, au luptat și și-au depășit momentele grele. 

Multe dintre aceste straturi, straturi de români au fost ținta unor experimente.  Puține au avut însă șansa noastră, să răspundă atacului printr-un gest atât de pașnic: un vot.

Astăzi plouă. Dar mâine va fi bine, chiar soare într-o mare parte a țării. Asta am aranjat prin controlul vremii, v-am zis că nu suntem fraierii lumii. E timpul să mergem și noi după cei care ne-au crezut o pradă ușoară.

INTERVIURILE HotNews.ro