Sari direct la conținut

Business report: Activele si pasivele gospodariilor romanesti, in context european; Cu cat vor creste salariile si angajarile in urmatorii ani; Romanii au prins gustul imprumuturilor in lei

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Activele si pasivele gospodariilor romanesti, in context european. Romania ocupa ultimul loc intre statele atat in ceea ce priveste activele cat si pasivele gospodariilor populatiei raportate la PIB, potrivit celor mai recente date, publicate de Eurostat pentru anul 2015. Cu active (detineri) de doar 72,6% din PIB si pasive (obligatii) de 21,4% din PIB, ne situam mult sub mediile de 227,9% active si 69,4% pasive consemnate de media UE. Sumele imprumutate de populatie reprezinta doar 17,5% din PIB, in timp ce numerarul si sumele aflate in depozite totalizeaza 25,5% din PIB. Pentru referinta, mentionam ca suntem precedati, la coada clasamentului european, de vecinele Ungaria si Bulgaria, precum si de Letonia. Cu observatia ca toate acestea trec binisor de pragul de 100% din PIB active per total. Desigur, gradul de monetizare a economiei redus si lipsa unor variante diversificate de plasament al economiilor isi spun cuvantul in cazul Romaniei, scrieCurs de Guvernare.

Cu cat vor creste salariile si angajarile in urmatorii ani. Situatia pe regiuni. Numarul de angajati va creste cu 18% pana in anul 2020, iar salariul mediu net va creste cu 40%, potrivit ultimei prognoze elaborate de Comisia Nationala de Prognoza, cu estimari in profil teritorial. La finalul anului 2016, in Romania erau 4,75 milioane de salariati (numar mediu), iar acesta va ajunge la 5,6 milioane, in anul 2020, (crestere de 17,8%) dupa cresteri succesive in fiecare dintre anii urmatori. Iata cum va evolua numarul mediu de angajati pentru fiecare regiune in parte: Nord-Vest: de la 531.100 de angajati anul trecut, la 636.400 In 2020. Crestere de 19,8%; Sud-Est: de la 524.500 de angajati in 2016, la 619.100 in 2020. Crestere de 18%; Sud Muntenia: de la 555.500 de angajati anul trecut, la 663.000, in anul 2020. Crestere de 19,3%; Bucuresti-Ilfov: de la 989.300 in 2016 la 1.146.200 in 2020. Crestere de 15,8%, potrivitEconomica.

Romanii au prins gustul imprumuturilor in lei.Primele doua luni din acest an au aratat ca situatia creditelor acordate firmelor si populatiei continua sa se amelioreze. Valoarea restantelor, unul dintre cei mai importanti indicatori ai sistemului bancar, a coborat la 13,6 miliarde lei la sfarsitul lui februarie, cu 35,7% mai putin decat in februarie 2016, conform datelor BNR. Din totalul restantelor, putin peste sase miliarde lei erau in moneda nationala, cu 33,4% mai mici decat in februarie 2016, iar restul de 7,55 miliarde lei erau in valuta, scaderea fiind de 37,5% pentru acestea. In schimb, a crescut, in ianuarie fata de decembrie 2016, numarul persoanelor fizice inregistrate la Biroul de Credit cu restante mai mari de 30 de zile, cu 13.029 pana la un total de 648.873, fiind a treia luna consecutiva de crestere. Trebuie mentionat insa ca o mare parte a restantierilor vin de la institutii financiare nebancare (IFN). Valoarea restantelor persoanelor fizice s-a ridicat la 8,08 miliarde lei, dintre care trei miliarde in moneda nationala, noteazaCapital.

Metrorex scoate paza la licitatie. Ofera de trei ori mai multi bani decat pana acum. Metrorex, compania de metrou din Bucuresti, subordonata Ministerului Transporturilor, scoate la licitatie serviciile de paza pentru obiectivele companiei, inclusiv statiile si trenurile de metrou. Ofera 154 de milioane de lei, fara TVA, in cadrul contractului de paza pe patru ani, de trei ori mai mult fata de sumele platite dupa licitatiile similare anterioare. Metrorex vizeaza incheierea unui contract pe patru ani cu un singur agent economic, pentru „servicii de paza, monitorizare, interventie si transport valori prin societati specializate pentru statiile, trenurile, depourile si obiectivele din reteaua metroului”, inclusiv cele 10 statii noi si depoul aferent Magistralei 5 Drumul Taberei – Pantelimon. Valoarea contractului este estimaata la 154,45 milioane de lei (34 milioane de euro) fara TVA. Sursele de finantare sunt asigurate din subventie de la bugetul de stat si venituri proprii, informeazaEconomica.

Bucurestiul sta mai prost la capitolul infrastructura decat Medellin, orasul lui Pablo Escobar. Medellin, orasul drogurilor, casa lui Pablo Escobar, la un moment dat al saptelea cel mai bogat om din lume, a devenit la fel de sigur ca Washington-ul, iar la capitolul infrastructura sta mai bine decat Bucurestiul. In 1991, orasul drogurilor columbiene avea o rata de omucideri de 381 la 100.000 de rezidenti si era considera unul dintre cele mai periculoase orase din lume. Astazi, Medellinul estel a fel de sigur precum Washingtonul. In luna martie a anului 2013, Medellin a fost votat cel mai inovativ oras de institutul Urban Landscape, The Wall Street Journal si Citi. Cheltuielile totale ale guvernului orasului Medellin s-au dublat intre 2004 si 2008. Dar in special doua surse de finantare au facut posibile cheltuielile gigantice de recontructie a Medellinului: compania de utilitati detinuta de orasul Medellin, Empresas Publicas de Medellin, care este bine condusa si profitabila, si o taxa municipala mare, tolerata de o elita de afaceri cu o constiinta civica unica, potrivitCapital.

Martie, luna in care cei mai multi romani isi scot masinile la vanzare. Martie si februarie sunt lunile in care romanii scot cele mai multe autoturisme rulate la vanzare. Raportul a fost realizat de Autovit.ro. Studiul a fost efectuat pe un total de peste 180.000 de anunturi afisate in intervalul ianuarie-decembrie 2016 si peste doua milioane de interactiuni inregistrate de platforma intre vanzatori si cumparatori. Prin interactiuni intelegem toate mesajele primite de catre vanzatori, in urma anuntului publicat. Conform raportului, numarul de anunturi online cu masini scoase la vanzare creste in primele 3 luni ale anului atingand un apogeu in martie. Lucrurile se calmeaza in perioada mai-august. In toamna, ofertele noi incep sa se inmulteasca, startul fiind dat in luna septembrie, iar varful finalului de an fiind inregistrat in octombrie. Daca cele mai multe oferte de masini sunt afisate in lunile de primavara si toamna, interesul pentru cumparare este cel mai ridicat tot in luna octombrie, noteazaAuto-Bild.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro