Business report: Statistica fortei de munca: 3 milioane de contracte cu norma intreaga in mediul exclusiv privat si 1,2 milioane de bugetari; Taximetristii din Bucuresti, razboi total cu online-ul. Dupa Uber, COTAR a dat in judecata Clever Taxi si Star Taxi; Veste proasta pentru cumparatorii de apartamente: Preturile cresc accelerat
Statistica fortei de munca: 3 milioane de contracte cu norma intreaga in mediul exclusiv privat si 1,2 milioane de bugetari. Aproape 2 milioane de salarii minime in economie. La sfarsitul anului 2016, in Romania existau 4,763 de milioane de salariati cu contracte pe termen nedeterminat si norma intreaga, potrvit datelor Ministerului Muncii. Daca ritmul extinderii ocuparii s-ar pastra, in 2017 va fi atins recordul ultimilor 18 de ani, inregistrat in iulie 2008 – 4,833 milioane de angajati. Chiar si cu acest nivel record, insa, Romania ramane, de departe, tara din UE cu cea mai mica pondere a salariatilor in populatie sau in categoria activa. Conform datelor Ministerului Muncii (colectate din sistemul REVISAL), in decembrie anul trecut au existat 5,761 de contracte pe perioada nedeterminata, dintre care 4.763.323 erau cu norma intreaga. Aceasta, la o populatie activa de aproape noua milioane de persoane, scrie Curs de Guvernare.
Taximetristii din Bucuresti, razboi total cu online-ul. Dupa Uber, COTAR a dat in judecata Clever Taxi si Star Taxi. Nemultumiti de ceea ce considera a fi concurenta neloiala din partea aplicatiilor de smartphone care faciliteaza transportul de persoane, taximetristii din Bucuresti au anuntat ca ies in strada, miercuri si joi, pentru a cere socoteala Guvernului. Confederatia patronala care reprezinta transportatorii rutieri, COTAR, a dat in judecata atat Uber, principala tinta a revendicarilor taximetristilor, cat si firmele Clever Tech si Star Taxi App, care opereaza principalele aplicatii romanesti de profil, respectiv Clever Taxi si Star Taxi. Aplicatiile romanesti fac legatura intre utilizatori – consumatori de taxi – si soferi de taxi din Capitala afiliati aplicatiilor respective, indiferent de compania de taximetrie cu care colaboreaza, potrivit Economica.
Veste proasta pentru cumparatorii de apartamente: Preturile cresc accelerat. Se asteapta scumpiri de 10% in acest an. Vanzatorii de apartamente asteapta preturi tot mai mari pentru ofertele cu care ies in piata, impulsionati de o cerere in crestere si de lipsa produselor imobiliare noi, apreciaza Dorel Nita, seful departamentului de analiza imobiliara a portalului de anunturi imobiliare.ro. El estimeaza ca locuintele se vor scumpi cu 10% anul acesta. „Din trimestrul doi al anului 2014, cand s-a inregistrat punctul minim al pretului la locuinte (dupa criza economica n.red.), avem doar cresteri de pret pana astazi. Incepand de anul trecut, cresterea preturilor s-a accelerat”, a declarat Nita, in cadrul unui eveniment de specialitate organizat de revista Business Review. Datele imobiliare.ro, care se bazeaza pe preturile medii cerute de proprietari, arata ca in Cluj-Napoca si Bucuresti s-a depasit pragul de 1.200 de euro/mp util in primul trimestru al acestui an, noteaza Capital.
Cum arata rosiile romanesti din soiul creat in anii 80 si resuscitat de retailerul german Lidl. Vor ajunge in magazine in iulie. La serele Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau, primele rasaduri de rosii din soiul Buzau 1600, celebru in anii ’80-’90 pentru gustul deosebit, dar lasat deoparte de fermierii romani dupa Revolutie, au crescut deja la aproximativ 25 de cm. si au fost preluate in mare parte de fermieri. Primele rosii cu gust romanesc vor ajunge in magazine incepand cu luna iulie. Buzau 1600, un soi romanesc de rosii considerat traditional pentru Romania anilor 80, va fi readus pe rafturile magazinelor in urma unei colaborari intre retailerul german Lidl si Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau. Rasadurile, semanate la sfarsitul lunii februarie in cadrul SCDL Buzau, au crescut deja la aproximativ 25 de cm. inaltime si au ajuns saptamana trecuta, in mare parte, la cei trei fermieri cu care Lidl a incheiat contracte pentru cultivare, conform Economica.
Guvernul vrea sa continue programul de finantare a antreprenorilor debutanti, desi au fost semnate doar 143 de contracte in 2016. Anul trecut, in cadrul Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceri, cunoscut drept SRL-D, au aplicat pentru finantare doar 379 de tineri doritori de a-si incepe o afacere. Desi 143 dintre acestia au semnat si contractele de finantare si asteapta sa primeasca banii de la stat, Guvernul considera ca este oportuna continuarea programului si in 2017. Conform unui raport al Ministerului Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, anul trecut au fost depuse on-line 379 de planuri de afaceri in cadrul programului SRL-D. Dintre cei 379 de aplicanti, 230 au accesat programul cu credit, iar 149 fara credit, informeaza Profit.
Care sunt domeniile cu cele mai multe insolvente din Romania. Anul 2017 a inceput cu un minim istoric al insolventelor, desi pierderile financiare suferite de mediul de afaceri sunt la cel mai mare nivel de pana acum. In primele trei luni ale acestui an s-au deschis 1.753 de proceduri noi de insolventa, in scadere cu circa 22% fata de aceeasi perioada din 2016, cand s-au deschis 2.237 de insolvente, arata o analiza Coface, realizata pe baza datelor furnizate de Buletinul Procedurilor de Insolventa. In ciuda acestui fapt, Romania inregistreaza un nivel foarte scazut al antreprenoriatului, iar pierderile financiare cauzate mediului de afaceri au ajuns la un maxim istoric, precizeaza liderul mondial in asigurarile de credit. Dinamica este determinata de intrarea in insolventa a unor companii foarte mari, cu precadere din sectoare precum fabricarea si furnizarea energiei electrice si constructii, scrie New Money.
Lansare Jaguar XF Sportbrake, in curand. Jaguar a dezvaluit o prima fotografie cu viitoarea generatie Jaguar XF Sportbrake, a carui lansare oficiala va avea loc la vara. Nu ar fi pentru prima oara cand britanicii de la Jaguar incearca sa-si faca loc pe piata modelelor break de clasa mare cu caracter premium. A existat si o varianta break realizata pe baza precedentei generatii Jaguar XF, dar cariera acesteia a fost relativ discreta. Si mai demult, cel putin la fel de discreta a fost cariera break-ului Jaguar X-Type. Prin noua generatie Jaguar XF Sportbrake, marca britanica reia cursa in cautarea succesului intr-o clasa in care va avea de infruntat concurenta unor modele germane consacrate: Audi A6 Avant, BMW Seria 5 Touring si Mercedes Clasa E Model T. La acestea se adauga, din partea suedezilor, si Volvo V90. Jaguar XF Sportbrake, asemenea versiunii sedan, are caroserie autoportanta fabricata din aluminiu, iar motorizarile sale sunt deja cunoscute, din oferta acesteia, potrivit Auto-Bild.