REPORTAJ. Cum arată Crăciunul pentru o familie care și-a pierdut casa în explozia din Rahova. „Mulțumesc, Doamne, că ne-ai salvat pe mine și pe mami”

Maria și Valentin Prisecaru stau de două luni, alături de fiul lor de șase ani, într-o locuință pusă la dispoziție de un ONG. Asta după ce apartamentul lor a fost distrus în deflagrația care a zguduit, în luna octombrie, cartierul Rahova din București. Într-o casă străină, familia se pregătește de sărbători, însă fără bucuria din anii trecuți. „Îmi plăcea să merg la cumpărături, să fac cadouri…”, spune Maria. 

În urmă cu două luni, apartamentul familiei Prisecaru a fost distrus într-o explozie care a lăsat zeci de familii fără locuințe. Acum, Maria, Valentin și fiul lor, Andrei, stau într-un alt apartament, aflat la șapte minute de mers de fosta lor casă. 

De aici, încearcă să-și construiască viitorul, cu multe întrebări și puține certitudini. Tot de aici, s-au gândit și cum petrec sărbătorile. În sufragerie a fost pus bradul de Crăciun, iar în jurul lui mai multe jucării. 

Când se gândește la sărbători, însă, Maria zâmbește însă parcă resemnată. „Anul trecut aveam bucuria asta că vin sărbătorile… Îmi plăcea să merg la cumpărături, să fac cadouri. Anul ăsta nu mai simt la fel”, spune femeia în vârstă de 44 de ani. 

Bradul din sufragerie împodobit cu beteală argintie a fost primit. Mama și fratele ei l-au cumpărat, cu „globuri cu tot”, și l-au adus. 

Este aproape singura decorație din tot apartamentul. Maria spune însă că va fi respectată totuși o tradiție pe care o au deja de mai mulți ani: vor merge de Crăciun în vizitele de la părinți – la mama ei acasă, la mama soțului ei. 

Apartamentul în care stau acum a fost pus la dispoziție de organizația non-profit Habitat for Humanity România, care a mai ajutat și alte 27 de familii. 

Chiria este asigurată pentru următorul an și jumătate. Apoi, nu este clar ce va urma pentru familie. „Nu știu ce o să facem până la anul. Ca să ne mai luăm o altă locuință, nu știu dacă mai sunt șanse, pentru că s-au scumpit foarte mult”, explică Maria. 

Momentul în care și-au pierdut locuința 

Pentru Maria amintirea exploziei este încă foarte clară. Era o dimineață ca oricare alta. S-a trezit la 6.30. La fel și fiul ei, Andrei. 

„Ne-am jucat puțin, apoi l-am pus să mănânce. Între timp s-a trezit și soțul meu și a plecat la muncă”, începe ea să povestească. 

Puțin mai târziu, s-a dus din nou în bucătărie. De data asta, Andrei a venit cu ea. „De obicei stă în sufragerie și se joacă. De data asta mi-a zis: «mami, hai că vin cu tine în bucătărie»”. Acolo erau când a avut loc explozia. 

„La un moment dat s-a întrerupt totul. S-a făcut negru, negru în bucătărie. (…) Am strigat: «Andrei!» Nu mi-a răspuns”, spune ea. 

A reușit apoi să-l ia de mână, însă nu puteau să iasă din casă. „Ușa de la bucătărie era căzută”. Au fost ajutați de un vecin, care i-a scos din locuință. Erau încă în pijamale. 

„Când m-am întors și am văzut ce era acolo…”. Sufrageria era prăbușită, iar la scurt timp au explodat și țevile de la baie. „Aveam apă la picioare, în câteva secunde ne-am inundat”.

A coborât rapid cu copilul, iar în fața blocului erau deja polițiști și pompieri. Li s-a spus să evacueze rapid, din cauza riscului unei alte explozii. 

„Groaznic ce era acolo”. Începe să plângă în timp ce povestește, însă Andrei încearcă imediat să o consoleze. „Mami, nu mai plânge”. 

„Așa îmi spunea și atunci când coboram scările (n.red.: după explozie)”, spune Maria. 

Fără speranța revenirii acasă

Apartamentul din Strada Vicina 3, pierdut acum, a fost cumpărat „cu greu” în decembrie 2024. 

Familia se mutase acolo în februarie, iar în octombrie au fost nevoiți să plece din nou. „Etajele 5 și 6 sunt acum la noi în casă, iar sufrageria noastră este la etajul 3”.

Nu știe acum care va fi următoarea lor locuință. „La cum se mișcă autoritățile… (…) E posibil să cadă blocul până iau ei decizii”. 

 De atunci, blocul este permanent păzit de poliție, iar locatarii nu au voie să intre în clădire. Unii nu au apucat să recupereze mai nimic. Este și cazul familiei Prisecaru. „Actele casei, pozele copilului, cu amintiri de la grădiniță. Hainele, dacă mai apuc”, spune Maria. 

„Dacă aș da timp înapoi și aș mai avea 20 de ani, eu aș pleca din țară. Pentru că e bătaie de joc”, continuă femeia. 

„Mulțumesc, Doamne, că ne-ai salvat pe mine și pe mami”

Merge la psiholog și recunoaște că asta o ajută foarte mult la gestionarea emoțiilor. „Mă simt foarte obosită. Am slăbit 10 kilograme în două săptămâni”. Și cu copilul a mers, de asemenea, la psiholog. 

„Dar el e ok, nu este atât de afectat. Îmi mai pune din când în câd întrebări: «mami, dar de ce a trebuit să sară blocul în aer?», «mami, când intri acolo îmi iei și mie jucăriile și hainele?»”. 

Deși au plecat cu „mâinile goale” din fosta lor casă, femeia spune că nu pune preț pe lucrurile materiale și îi mulțumește lui Dumnezeu că au scăpat cu viață din explozie. 

Aceeași recunoștință o are și Andrei, care, povestește mama lui, spune în fiecare seară înainte de culcare „Înger, îngerașul meu”, rugăciune care se încheie cu: „Mulțumesc, Doamne, că ne-ai salvat pe mine și pe mami”.