Italia cere Comisiei Europene sa amane pana in 2016 revenirea la echilibrul bugetare
Italia a cerut Uniunii Europene sa amane pana in 2016 revenirea la echilibrul bugetare deoarece, „in ciuda semnalelor pozitive, relansarea economica ramane inca fragila iar situatia pe piata muncii este inca dificila”, a declarat joi ministrul Economiei, Pier Carlo Padoan, citat de AFP.
Aceasta amanare este „datorata de asemenea platii creantelor statului” fata de numeroase intreprinderi care asigura serviciile publice, plati pe care guvernul lui Matteo Renzi le-a accelerat de la ajungerea la putere, in februarie.
Printre motivele acestei amanari, ministrul a citat in fata parlamentului „necesitatea de a dota intreprinderile publice cu resurse”, cu o „crestere a soldului net de finantare de 20 de miliarde in 2014”.
Dar, potrivit lui Padoan, „masurile de corectie (economii) din urmatorii ani si planul de dezangajare a statului de active vor permite inca din anul urmator o reducere rapida a datoriei”.
In 2015, „deficitul structural va reincepe sa se diminueze cu 0,5 puncte procentuale gratie reducerii cheltuielilor, ceea ce va reprezenta in castig de 0,3 puncte pentru deficitul primar”.
Dupa discursul lui Padoan, Senatul a adoptat programul economic guvernamental care include si amanarea pentru 2016 a atingerii echilibrului bugetar, o mentiune obligatorie, avand in vedere ca revenirea la echilibrul bugetar (regula de aur) este inscrisa in Constitutia italiana.
Guvernul prevede o crestere de 0,8% pentru 2014 in conditiile in care FMI mizeaza doar pe 0,6%.