Nava „Oltenia“ a disparut in triunghiul… coruptiei (I)

Lantul slabiciunilor

In anul 1991, se arata intr-un dosar de urmarire penala aflat, la aceasta ora, la Directia de Generala de Cercetari Penale a Capitalei, persoanele din Conducerea „Petromin“ S.A. au incheiat diverse contracte, cu parteneri romani si straini, prin care s-au dat in exploatare navele din patrimoniu.

Printre acestea s-a aflat si petrolierul de 150.000 tdw „Oltenia“, construit in Santierul Naval Constanta in anul 1987.

Ca o paranteza, mentionam ca dosarul despre care vom aminti a fost intocmit in anul 1999, la opt ani de la semnarea contractului de bare-boat pentru nava „Oltenia“, si solutionat de catre politistii din Constanta cu propunere de incepere a urmaririi penale pentru majoritatea persoanelor implicate, dupa care a fost trimis spre continuarea cercetarilor catre Parchetul Constanta.

Procurorii au decis, insa, scoaterea de sub urmarirea penala, dupa care Parchetul General a infirmat masura Parchetului Constanta si, in august 2002, a transmis cele 10 volume ale cazului Directiei Generale de Cercetari Penale, acolo unde se afla si in prezent.

Invinuiti in dosar sunt: Marin Lupu, Dan-Andrei Ionescu, Romanuel Posedaru, Calin Marinescu, Andrei Caraiani, Lucaciu Constantin, Stanila Viorel, toti fosti directori ai „Petromin“ si ai Ministerului Transporturilor, plus Fathi Taher, om de afaceri iordanian, de numele caruia sunt legate mai multe vanzari de nave romanesti.

Pe 17 mai 1991, a fost incheiat un contract de bare-boat intre C.N.M. „Petromin“ si firma cipriota „Blueye Navigation“, pentru navele „Prahova“ si „Biruinta“.

Ulterior, contractul a cazut pentru ca „Prahova“ a luat drumul companiei mixte „Petromin-Minerva“, iar „Biruinta“ a fost „achizitionata“ de Guvernul Romaniei, dupa care a ajuns in patrimoniul lui Gheorghe Bosanceanu.

In final, partenerii au ajuns la nava „Oltenia“, care urma a fi preluata de „Blueye Navigation“, insa cu niste clauze destul de dure pentru partea romana. De fapt, aceste clauze au dus, in final, la pierderea navei si a sumei de 18 milioane de dolari, asa cum se arata in documentele Politiei.

Dupa cum se va putea observa in continuare, manevra care a dus la disparitia navei seamana ca doua picaturi de petrol cu cea folosita in cazul „Klaveness“, artizan fiind acelasi Calin Marinescu.

Shogunul a decis

Din dispozitia lui Marinescu, doi dintre directorii „Petromin“, Marin Lupu si Dan Andrei Ionescu, au negociat, la Londra, cu Paul Prager, contractul pentru inchirierea navei „Oltenia“.

Clauzele impuse de partenerul „Petromin“ vizau, asa cum se arata in documente, obtinerea aprobarilor pentru infiintarea unei societati de unica nava, schimbarea pavilionului si ipotecarea navei la o banca straina finantatoare, toate aprobarile necesare fiind de competenta Consiliului Imputernicitilor Statului (C.I.S.).

Organismul nu a fost de acord cu prevederile contractului, asa ca „Blueye Navigation“ a decis sa forteze nota, arestand o alta nava a Companiei Romanesti, „Baia de Cris“. Atunci, Consiliul de Administratie al „Petromin“ a aprobat cererile partenerului, fara instiintarea membrilor C.I.S.

A urmat apoi radierea navei din registrele Capitaniei Constanta si transferarea in societatea de unica nava „Oltenia Shipping Corporation“ din Bahamas. Predarea s-a efectuat, conform referatului de terminare a urmaririi penale, intr-un port din Polonia, iar numele navei a fost schimbat in „Blueyed Lady“.

In contract se stipula faptul ca navlositorul, „Blueye Navigation“, putea sa faca un imprumut de 8 milioane de dolari pentru reparatii si tehnologizare, prin ipotecarea navei. Imprumutul putea fi utilizat „oricand si cum va considera necesar“ compania contractoare.

Acest fapt aducea „Petromin“-ul in imposibilitatea de a avea un control asupra banilor si a ipotecii.

Contractul a fost semnat de catre Marin Lupu si Dan Andrei Ionescu si adus la cunostinta lui Calin Marinescu, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie al „Petromin“, care „nu a intreprins nici o masura de corectare a situatiei si de intrare in legalitate“. Mai mult decat atat, Ionescu a sesizat C.A.

despre neseriozitatea partenerului Paul Preger, insa, potrivit documentelor, Calin Marinescu „a facut declaratii evazive, neputand preciza daca a dat sau nu curs initiativei de a nu fi de acord cu cererea de acordare a creditului“.

Imprumutul, contractat de la banca „Den Norske Bank“ Norvegia, a fost garantat numai de catre „Petromin“, din cauza ca „Blueye Navigation“ nu avea nici un fel de bunuri, fiind infiintata doar pentru aceasta tranzactie.

Intra in scena Posedaru si Caraiani

In luna aprilie a anului 1993, Marinescu este demis din functia de director al „Petromin“, interimatul fiind asigurat de catre Romanuel Posedaru, pana in luna iulie. Acesta a incercat, se arata in documente, sa imuna anumite conditii, insa a fost amenintat de catre Prager ca „va fi distrus“.

Nu a demarat insa nici un fel de actiune impotriva partenerului, in afara de o inspectie a unui surveyer independent care urma sa constate stadiul lucrarilor de reparatie la petrolier, in portul Gdansk din Polonia. Dupa ce la conducerea Companiei apare echipa Caraiani-Lucaciu, impreuna cu Posedaru si Marinescu se ia hotararea de a se verifica utilizarea imprumutului de 8 milioane de dolari.

Constatarea a fost ca reparatiile nu prea relevau valoarea imprumutului, motiv pentru care s-a hotarat retragerea navei din contract. De asemenea, intr-un raport al firmei de audit „Ernest & Young“ se arata ca „Paul Prager nu a putut justifica, decat in mica masura, sumele trase din imprumutul de 8 milioane de dolari“.

Colac peste pupaza, observand ca investitia i se duce pe apa sambetei, banca „Den Noske Bank“ a cerut rambursarea creditului si, la 15 noiembrie 2003, a cerut arestarea petrolierului „Blueyed Lady“.

Nici un contract fara Taher

In anul 1994, pe la inceput, s-a discutat despre oferta firmei „Maritime Enterprises“ din Panama, de a incheia contracte cu „Petromin“, punand la dispozitie o finantare de 20 de milioane de dolari. Oferta a fost acceptata, fiind conditionata de lipsa resurselor financiare pentru a elibera „Oltenia“ din arest.

In luna martie, „Petromin“ castiga si procesul intentat „Den Norske Bank“, ceea ce o aducea in avantaj si ar fi putut continua procesul pentru recuperarea sumei, insa acest lucru nu a putut fi continuat.

In luna iulie, spun documentele, Caraini, Lucaciu, impreuna cu Stelios Katounis (reprezentant al „Forum Maritime“) si Fathi Taher (reprezentantul „Maritime Enterprises“) s-au deplasat la Londra pentru a rezolva pe cale amiabila divergentele cu banca.

Astfel, s-a hotarat ca „Petromin“ sa achite bancii 9 milioane de dolari, urmand ca petrolierul sa fie transferat intr-o subsidiara a bancii, dupa care, sa fie transferata intr-o societate de unica nava, atunci cand banii ar fi intrat in cont.

Curioase aceste manevre efectuate in timp ce, asa cum se arata in documente, avocatii englezi ai Petromin facusera cunoscut faptul ca banca era in culpa si nu trebuia sa se achite nici o suma. Intre timp, Caraiani si Lucaciu au inregistrat firma Templar Shipping Corporation Liberia, cu actiuni la purtator.

In luna octombrie, intre Petromin si societatea Euromed, reprezentantul Maritime Enterprises, s-a incheiat un acord care prevedea ca a fost obtinuta o creditare de 12 milioane de dolari pentru navele Oltenia si Teleajen, cu conditia ca directorii firmei Templar sa fie cetateni greci, numiti de Euromed,

precum si ca actiunile firmei Templar Shipping urmau sa fie depuse gaj in banca finantatoare „Deutsche Schiffbank“ (D.S.B.).