Nava „Oltenia” a disparut in triunghiul coruptiei (II)

Cum a fost vanduta nava de Petromin catre Petromin

In anul 1994, intre societatile Oltenia Shipping (a Petromin si statului Roman) si Templar Shipping Corporation (infiintata in Liberia de directorii Petromin Andrei Caraiani si Constantin Lucaciu) a fost incheiata o intelegere pentru vanzarea navei Blueyed Lady (ex. Oltenia), in care se mentiona ca Templar va plati 9 milioane de dolari.

Dupa aceea, in luna decembrie 1994, a fost incheiat un alt acord, intre Petromin, in calitate de cumparator al navei si societatea Templar, in calitate de vanzator, unde se prevedea ca cel dintai sa plateasca, pentru nava Oltenia 9,3 milioane de dolari.

Joaca de-a vanzarea-cumpararea petrolierului a dus la refuzul bancii Deutsche Schiffsbank de a acorda imprumutul catre Petromin, motiv pentru care compania de stat nu a putut cumpara nava de la societatea Templar. In aceste conditii, grecii incep sa dea ultimatumuri Petromin-ului, cu toate ca directorii de la Templar Shipping nu puteau actiona decat cu acordul scris al Petromin.

Astfel, a mai trecut un an de jucat ping-pong cu petrolierul care primise numele de „Templar“.

In cautarea „Pioneer“-ului pierdut

In timp ce Petromin si Templar negociau asiduu pentru vanzarea-cumpararea Olteniei, Stelios Katounis, prin firmele „Forum Maritime“ si „Euromed“, cumpara nava de la Den Norske Bank, acolo unde era gajata. Aici intra in scena Serban Mihailescu, la acel moment secretar de stat in M.T.

, care, impreuna cu Fathi Taher, a negociat cu reprezentantii First Shipping, in a carei proprietate intrase petrolierul, fiindu-i schimbat inca o data numele, in „Pioneer“.

Au urmat, dupa cum se arata in documentele de urmarire penala, o serie de schimburi de replici dure intre Petromin si First Shipping, cauza fiind ca fiecare dintre societati revendica nava „Pioneer“ (fosta Templar, fosta Blueyed Lady, fosta Oltenia).

Vestea a ajuns in 1997 si la urechile lui Traian Basescu, ministru al Transporturilor, care i-a chemat pe cei doi implicati, Caraiani si Lucaciu, ca sa-i urecheze. Acestia au gasit ca cel mai nimerit este sa anunte Adunarea Generala a Actionarilor despre situatia petrolierului pierdut si sa vesteasca „inceperea procedurilor legale pentru recuperarea proprietatii navei Oltenia.

In luna februarie a anului 1997, conform procesului verbal al sedintei A.G.A., managementul Petromin urma „sa intocmeasca, semneze si sa execute toate documentele necesare recuperarii proprietatii M/T Oltenia“.

O inspectie la bordul navei „Pioneer“ a relevat faptul ca la nava nu avusesera loc lucrari tehnice care sa-i imbunatateasca performantele, cu toate ca se cheltuisera, pana atunci, cateva milioane de dolari.

Asa s-a ajuns ca aceiasi Caraiani si Lucaciu, conform documentelor politiei, sa negocieze cu Ioannis Alafouzos (Ermis Maritime), reprezentantii Deutsche Schiffsbank (pentru finantare) si Stelios Katounis in scopul cumpararii navei la un pret de 20 de milioane de dolari.

Ca o paranteza, asta ar fi insemnat ca statul roman, care a pierdut o nava din cauza unui imprumut de 9 milioane de dolari sa o castige in schimbul a 20 de milioane de dolari.

20 de milioane de dolari, o nava si ceva maruntis

In 1997, s-a hotarat acordarea imprumutului de 20 de milioane de dolari, de care urma a beneficia societatea Lucky Maritime, a carei actionar principal era societatea Aria Maritime, subsidiara a Petromin. Totusi, in contractul de imprumut s-a specificat faptul ca Lucky Maritime este proprietatea Neptune Shipholdings.

Motivul? „Nici o banca nu ar fi acordat credit unei companii ale carei actiuni erau detinute de statul roman“. Asa ca „Pioneer“ a fost vanduta, in luna martie, de First Shipping catre Lucky Maritime, la pretul de 20.500.000 de dolari, din care 20 de milioane urmau a fi imprumutati. Ceilalti 500.

000 de dolari trebuia sa intre in contul lui Stelios Katounis, reprezentand taxe de management. De asemenea, in conformitate cu contractul semnat cu banca germana, Lucaciu a trimis o lista continand 37 de nave ale Petromin, astfel incat, in cazul nerambursarii imprumutului, banca ar fi putut sa aresteze oricare dintre aceste vase.

Intre timp, catre Ermis Maritime au mai plecat alte 3,3 milioane de dolari, conform unui contract de management.

Nava „Pioneer“, devenita intre timp „Lucky“, nu a intrat insa in exploatare nici pana in martie 1998, cand se apropia scadenta primei rate din imprumutul de 20 de milioane de dolari facut la banca Deutsche Schiffsbank.

Nu s-a putut insa plati rata scadenta, ba ,mai mult decat atat, asupra navei s-au instituit cinci aresturi, pentru datorii in piata in valoare de 1,7 milioane de dolari.

Cum debitele acumulate nu aveau cum sa mai fie onorate, in septembrie 1998, cand se afla in zona Gibraltar, nava a fost vanduta silit, de catre reprezentantii „Deutsche Schiffsbank“, pentru suma de 14 milioane de dolari firmei malteze Bodyguard Shipping Ltd. Dar lucrurile nu s-au oprit aici.

Petromin mai avea de achitat suma de 7,2 milioane de dolari catre societatea Emperor Shipping & Trading Inc. Liberia, catre care banca cesionase drepturile si beneficiile asupra creantei companiei romanesti. De aici a urmat si arestarea altor nave din patrimoniul Petromin.

Cei invinuiti de cele relatate mai sus sunt, acum, in libertate, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus incetarea executarii pedepselor in dosarul Petromin-Minerva. Lupu Marin a disparut din tara inainte de terminarea cercetarilor, fiind detasat in Norvegia, la Petroklav. Se pare ca, acum, se afla in Marea Britanie, unde, cu siguranta, si-a putut asigura un trai decent.

El nu a binevoit sa se deplaseze in Romania in timpul audierilor.