Întrebată dacă va merge în Rusia pentru funeraliile lui Gorbaciov, Angela Merkel a invocat o „accidentare”
Fostul cancelar german Angela Merkel se află în recuperare după ce s-a accidentat la genunchi, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt pentru agenţia DPA, ca răspuns la o întrebare dacă Merkel va călători în Rusia pentru funeraliile fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov.
„Nu este posibil să se facă o declaraţie despre o astfel de călătorie”, a spus purtătoarea de cuvânt, în timp ce o serie de factori încă sunt incerţi.
Cu toate acestea, ea a precizat că Merkel nu va putea participa la un asemenea eveniment în septembrie, „întrucât a suferit o accidentare la genunchi la sfârşitul vacanţei”, acum aproximativ trei săptămâni.
Agerpres relatează că nu au fost oferite detalii despre accidentare, cu excepţia faptului că Merkel nu a necesitat intervenţie chirurgicală şi se recuperează bine.
Merkel i-a adus miercuri mai devreme un omagiu lui Gorbaciov, pe care l-a descris drept un „politician global unic”.
Fostul lider sovietic a murit în noaptea de marţi spre miercuri la vârsta de 91 de ani.