România a intrat din nou în caniculă. Eroul uitat al aerului condiționat – Povestea unei invenții care putea deschide „o eră a răcoririi” încă de acum 170 de ani

Începând de sâmbătă, vreme de șase zile, temperaturile vor urca, zi de zi, fără excepție, la 37-40 de grade. Aerul condiționat a devenit din nou cel mai bun prieten. Îl puteam avea mult mai repede.

În vara lui 2024 este complicat să-ți cumperi aparat de aer condiționat pentru că trebuie să ai răbdare și să accepți multe mesaje de tipul „momentan indisponibil”. Dar ideea de a răcori aerul este foarte veche, iar un aparat creat mult înaintea timpurilor sale a fost testat pe la anul 1850. Care este povestea unui inventator super-curajos și de ce invenția sa nu a „prins” în acele vremuri?

Case sub copaci și dormit afară – Cum te descurcai în cea mai caldă vară

„În lumea de dinainte de aerul condiționat, erau și mai puțin CO2 în atmosferă pentru a reține căldura și mai puțin beton și asfalt pe pământ pentru a o radia înapoi spre tine. Nu era neapărat o lume mai bună, dar era o lume diferită, iar oamenii se descurcau”, scrie Jeff Goodell, în cartea „Căldura te va ucide prima – Viața și moartea pe o planetă pârjolită”. 

Oamenii s-au adaptat încă din cele mai vechi timpuri pentru a face față căldurii: spre exemplu și-au construit casele la umbră și unele locuințe aveau pridvoare largi, unde oamenii să poată dormi afară în nopțile cele mai calde de vară.

Și în orașele din România erau mai ușor de suportat verile acum peste 100 de ani, fiindcă era multă vegetație, erau puține spații betonate și o bună parte dintre case erau în așa fel construite, încât vara temperatura nu creștea până la valori imposibil de suportat. La fel de adevărat este și că verile erau mult mai răcoroase decât cele pe care noi le-am trăit în ultimul deceniu. Erau și pe vremuri perioade de caniculă, zile cu temperaturi mai mari de 35 C, însă aceste perioade erau mai scurte și apăreau mai rar.

Un om a avut însă o idee acum aproape două secole: să construiască un aparat care să răcească aerul. Povestea apare în  „Căldura te va ucide prima – Viața și moartea pe o planetă pârjolită”, volum din colecția HotNews, apărut la editura ZYX Books.

„Dacă poți răci aerul, ai putea vindeca malaria”

John Gorrie  s-a născut la Charleston, SUA, în 1803. La vârsta de 30 de ani era medic și locuia lângă o mlaștină la marginea unui oraș din Florida numit Apalachicola.

Ce voia Gorrie să facă? A încercat să vindece zecile de oameni care riscau să moară de febră în sălbăticia sufocantă de pe coasta Golfului Mexic. La fel ca majoritatea colegilor săi din lumea medicală, Gorrie considera, în mod eronat, că „miasmele”, sau aerul viciat, generate de vegetația în descompunere din locurile calde și umede, reprezentau cauza multor boli, inclusiv a malariei. „Credea că, dacă ar putea răci aerul, ar putea vindeca malaria”, scrie Goodell.

În realitate, malaria este efectul unui parazit, care este împrăștiat prin mușcăturile de țânțar. Dar ”ipoteza falsă„ într-un domeniu a dus la o invenție într-un alt domeniu.

Medicul a făcut câteva teste în salonul celor bolnavi de febră și a suspendat de tavan un bloc de gheață deasupra unui pacient, iar pe măsură ce gheața se topea în recipientul său, se sufla aer peste blocul de gheață, iar acest aer răcit cobora peste pacient și intra printr-o deschizătură din podea. Nu era o metodă viabilă, fiindcă gheața era adusă de la mare depărtare, era scumpă și se topea repede când „dădea” de căldură.

Întâia mașină de răcit aerul

Se știa încă de pe la 1750 că un gaz comprimat se încălzește. Dar, dacă acest gaz se va extinde, temperatura lui va scădea brusc. Se căutau aplicații practice pentru aceste constatări.

Gorrie a avut o idee: „Folosind un mic motor cu aburi pentru a alimenta un mecanism care aspira aer, el a construit un dispozitiv care comprima aerul într-o cameră cu un piston (aerul devenind fierbinte), apoi îl împingea printr-un labirint de țevi unde se dilata (devenind rece). Aerul era apoi dirijat printr-un rezervor cu saramură care, la rândul său, se răcea sub 0 grade și scădea și mai mult temperatura. John Gorrie produsese în anul 1842 o mașinărie care era completă, scria un istoric. Mai important încă, una care funcționa. Pentru prima dată, o mașinărie producea aer rece, scrie Goodell”.

Compresia de vapori funcționa!

Această metodă se numește compresie de vapori și reprezintă, mai mult sau mai puțin, modul în care funcționează și astăzi aparatele de aer condiționat. Acea mașinărie gândită de Gorrie i-a răcorit pe oamenii suferinzi din salon, dar medicul avea ambiții mari: voia să deschidă o nouă…„eră a răcoririi”.

Nu s-a putut întâmpla asta, fiindcă mașinăria lui Gorrie – deși era o „bijuterie” tehnologică pentru acele vremuri – era mare, zgomotoasă, scumpă și complicată. Mai era încă un obstacol: oamenii acelor vremuri nu-i înțelegeau utilitatea, iar transpirația era ceva normal. Suferința, de asemenea.

Acel aparat, în forma de atunci și pentru timpurile de atunci, nu avea cum să ajungă să se vândă în volume mari.

Cum s-au „topit” speranțele pentru aparatul care fabrica gheață

John Gorrie a continuat testele și a descoperit că dacă își lăsa mașinăria să funcționeze suficient de mult timp, aceasta putea produce gheață din apă, așa că, timp de câțiva ani, a schimbat aplicația. Și a încercat să-și vândă invenția pe ideea că este „prima mașină de făcut gheață din lume”.

Gorrie a renunțat la practica medicală și s-a concentrat pe producția de gheață, iar în 1851 a obținut un brevet de invenție pentru refrigerarea mecanică. A făcut un tur prin câteva orașe din sudul SUA, în încercarea de a obține finanțare pentru a construi o fabrică de mașini de refrigerare. Dar el nu a reușit să obțină finanțare, se scrie în pagina dedicată lui Gorrie pe enciclopedia Britannica. 

Gorrie a insistat să atragă lângă el antreprenori din New Orleans, însă nu a izbutit și din cauza problemelor tehnice pe care noua sa mașinărie le avea, se scrie pe o pagină dedicată invenției de către University of Florida (Department of Physics).

Deși aparatul producea gheață în cantități importante, erau dese problemele tehnice apărute la demonstrații (spre exemplu scurgerile).

Nu a obținut finanțare și din cauza unui om de afaceri din New England care singur construise un „imperiu” al comerțului cu gheață și nu voia să lase un inventator venit ca din neant să-i distrugă afacerea care prospera. Era o vreme în care nimeni nu se gândea la aerul rece, dar gheața avea mare trecere. Oamenii voiau gheață și plăteau mult pentru ea. Acest influent „magnat al gheții” a vorbit cu mai mulți posibili investitori și i-a descurajat să vină cu bani pentru Gorrie.

Gorrie a murit în 1855, falit, în orășelul Apalachicola.

Cine a devenit oficial ”tatăl aerului condiționat”

Părintele răcirii mecanice a aerului este considerat Willis Carrier, care în 1902 a dezvoltat primul sistem gândit să controleze temperatura și umiditatea. El a fost primul care a putut demonstra clar că un astfel de sistem constituie o idee excelentă de afaceri. 

Interesant este că, față de predecesorul său, Willis Carrier nu a pornit cu o idee de a-i răcori pe oameni. El a început să lucreze la aparatul său pentru a rezolva o problemă la o tipografie unde hârtia se răsucea și se îndoia în presa de tipar. Și avea nevoie de aer rece.

Abia după 1920 au început să fie instalate pe scară largă aparate de aer condiționat în SUA, în spațiile publice. În case instalațiile au pătruns după 1950, când prețul aparatelor a mai scăzut.

În Europa, dezvoltarea a fost mai târzie, mai ales că în partea nordică a continentului clima era acceptabilă. În România, folosirea pe scară largă a aparatelor de aer condiționat s-a produs după anul 2000.