Sari direct la conținut

Şeful ISJ Suceava revine în funcţie după ce instanţa a suspendat ordinul MEN de demitere

HotNews.ro

Gheorghe Lazăr, demis din funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar Suceava alături de mai mulţi şefi de inspectorate şcolare, revine în funcţie, după ce Curtea de Apel Suceava a decis miercuri suspendarea ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale prin care fusese demis. Decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie. El este unul dintre inspectorii şcolarii generali care au contestat rezultatele evaluării făcute de Ministerul Educaţiei şi au formulat şi plângeri la DNA, potrivit news.ro.

Curtea de Apel Suceava a hotărât miercuri să suspende ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale din 11 aprilie prin care înceta contractul de management încheiat între Ministerul Educaţiei şi Gheorghe Lazăr, iar acesta era eliberat din funcţie. Decizia instanţei este valabilă până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Hotărârea Curţii de Apel Suceava este executorie. Aceasta nu este însă şi definitivă putând şi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare tot la Curtea de Apel Suceava.

Şeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu, aflat într-o situaţie similară, a scris pe Facebook că Gheorghe Lazăr este primul câştigător din lotul celor consideraţi “duşmani de clasă”: “Domnul inspector general Gheorghe Lazăr, ISJ Suceava, este primul câştigători din lotul celor consideraţi duşmani de clasă, cu nesatisfăcător la calificativ ! Ne-aţi dat şi nouă multă energie !”

Gheorghe Lazăr a fost demis din funcţia de inspector general pe data de 11 aprilie 2018 după ce a primit calificatul “nesatisfăcător” în urma evaluării manageriale din anul şcolar 2016-2017.

În luna februarie, mai mulţi inspectori generali şii adjuncţi din ţară, în special din rândul celor demişi în vara anului trecut de către fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, dar care au fost repuşi în funcţii după ce au câştigat în instanţă suspendarea deciziilor, au reclamat că au primit prin fax, într-o vineri noapte, fişe de evaluare care nu le-ar aparţine. Ei spuneau că în urma acestor evaluări au fost notaţi cu „nesatisfăcător”, motiv pentru care au depus contestaţii la Ministerul Educaţiei. Astfel de situaţii au fost la Buzău, unde toate cele trei şefe ale ISJ au fost notate cu „nesatisfăctor”, dar şi la Brăila, în Mehedinţi, în Arad sau în Vrancea.

În 28 februarie, Ministerul Educaţiei a anunţat că a decis anularea rezultatelor evaluărilor inspectorilor şcolari generali, a inspectorilor generali adjuncţi şi a directorilor caselor corpului didactic, după ce în urma verificărilor făcute de către Corpul de Control al ministrului au fost constatate vicii majore în organizarea procesului de evaluare, dar şi în evaluarea propriu-zisă. Ministerul mai spunea că a fost începută cercetarea disciplinară în cazul persoanelor vinovate.

La sfârşitul lunii martie, inspectorii şcolari din Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Vrancea spuneau că au primit prin poştă rezultatele contestaţiilor la evaluarea activităţii manageriale pe anul 2016-2017, punctajele rămânând identice cu cele iniţiale.

Zece dintre inspectorii şcolari, printre care şi cei de la Buzău şi Vrancea, au semnat o plângere care a fost trimisă la DNA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro