Sari direct la conținut

Sorin Oprescu: Majoritatea gropilor din Bucuresti au fost astupate, mai sunt cateva strazi stricate

HotNews.ro

Majoritatea gropilor din Bucuresti au fost astupate, dar mai sunt cateva strazi unde problemele vor fi remediate in zilele urmatoarele, a afirmat sambata primarul Capitalei, Sorin Oprescu, dupa inspectarea strazilor, in urma expirarii termenului acordat constructorilor pentru repararea gropilor, potrivit Mediafax.

  • „Putem sa le spunem bucurestenilor ca majoritatea gropilor sunt astupate. Dar mai sunt inca strazi cu gropi, care, insa, in zilele urmatoarea vor fi astupate”, a anuntat primarul general, dupa ce, impreuna cu reprezentantii firmelor de asfaltare, inspectorii municipalitatii si reprezentanti ai Administratei Strazilor, a verificat mai multe artere importate ale Capitalei.

Sambata, Sorin Oprescu a inspectat impreuna cu asfaltatorii zona dinspre Primaria Capitalei catre Piata Kogalniceanu, Eroilor, Bulevardul Prelungirea Ghencea, strazile Ialomita, Timisoara si Lujerului, din sectorul 6 al Capitalei, apoi bulevardele Turda si Mihalache, Piata Victoriei, Nicolae Caranfil, Aviatorilor, Piata Arcului de Triumf, Bulevardul Constantin Brezan, strada Ion Mincu si Bulevardul Magheru, din sectorul 1 al Capitalei.

Pe acest traseu, majoritate arterelor erau refacute, insa au fost gasite si strazi unde reparatiile nu fusesera finalizate, un exemplu fiind strazile din jurul Manastirii Casin.

Ediul Capitalei a mai precizat ca s-a lucrat pe 110 strazi, in urmatoarea perioada urmand ca strazile aflate in intretinere sa fie asfaltate definitiv, iar cele care vor intra in programul de reabilitare sa ramana cu aceste plombe de urgente pana cand lucrarile de reparare vor fi demarate.

Directorul Administratiei Strazilor, Alina Roman, a explicat ca municipalitatea administreaza 498 de artere principale si piete din Capitala, in special bulevarde pe care circula mijloacele de transport in comun. Dintre acestea, un numar de 158 sunt artere aflate in garantia firmelor de asfaltare, iar alte 98 sunt artere aflate in intretinerea acestora. Potrivit Alinei Roman, 53 de strazi vor fi reabilitate prin programul 2010-2011 si alte 54 sunt incluse in programul de reparatii de anul acesta. Pentru alte 96 sunt organizate deja licitatiile pentru intretinerea lor, iar pentru inca aproximativ 54 de strazi vor fi executate lucrari de reabilitare a liniilor de tramvai.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro