Cronică de film: Viața unei singure femei, un film de Ion Cărmăzan

Modelul declarat al filmului Viața unei singure femei, cea mai recentă creație a regizorului Ion Cărmăzan, este piesaScene dintr-o căsnicie a celebrului Ingmar Bergman.

Conform mărturiei regizorului, ideea de a face mai sus numitul film a venit după ce același Ion Cărmăzan a semnat punerea în scenă a respectivului scenariu devenit scriere dramatică la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. Nu știu cu ce rezultate. Știu doar că filmul inspirat de Bergman, finalizat în 2023 și ieșit pe ecrane la începutul anului 2024, reface povestea dezamăgirilor sentimentale deloc puține ale Marianei. O femeie pesemne frumoasă ajunsă binișor la vreo 40 de ani. Când puține iluzii mai sunt permise, când este mai degrabă începutul timpului amintirilor și a regretelor de toate felurile.

Avem de-a face cu o succesiune de scene, delimitate ca atare de inscripții, în care Mariana își împărtășește succesiunea iubirilor și a eșecurilor mai întâi unui pictor cu virtuți de psihanalist, pentru ca apoi să se confrunte cu amanta soțului, pe urmă chiar cu șoțul convocat în vederea semnării actelor de divorț, operațiune ce nu se dovedește tocmai ușoară (cei doi ba nu vor, ba nu se lasă !) pentru ca, în final, protagonista să se căsătorească cu Toma, un domn mai mult decât venerabil de care Mariana se îndrăgostise pe vremea când avea 18 ani și pe care acum îl recuperează nu chiar în cea mai bună stare. Cu toate zâmbetele specifice în cazul acestor evenimente.

Cu excepția scenei în care Mariana se confruntă și o umilește cât de mult poate pe cea care i-a furat bărbatul (întâlnirea a fost propusă de amantă care nu a aproximat chiar foarte bine ceea ce o așteaptă), scenă filmată în spațiul unei piscine superbe, toate celelalte secvențe se consumă în spațiu închis. Fie el al atelierului pictorului-psihanalist și foc de inteligent, ba înțelegător, ba ironic, în apartamentul cu flori și design ultimul răcnet al Marianei, în camera mizeră în care este găsit și din care este extras Toma ori, în fine, în biroul Stării Civile. Viața unei singure femei este carevasăzică ceea ce aș numi un film de apartament, fără doar și poate cu buget mic, făcut cu mijloace puține și cu încă și mai puțin idei valide și puține nume cunoscute pe generic. Dacă îi punem la o parte pe Ionuț Cornilă, actor binecunoscut și bun al Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași, care este bun și de data asta, pe Constantin Pacea, interpretul Pictorului, el însuși pictor de meserie care repetă astfel experiența tatălui său, maestrul Ion Pacea, deținător în 1980 al rolului principal din filmul Bietul Ioanide (regia: Dan Pița) și pe Ion Bogdan Ștefănescu, creatorul unei coloane sonore care nu are cum să nu atragă atenția, celelalte persoane aflate pe generic nu au o fișă de creație tocmai consistentă.

Gabriela Luca,interpreta Marianei, deși absolventă de Actorie, lucrează în cadrul Serviciului de comunicare de la Naționalul bucureștean, iar rolul ei din Viața unei singure femei este, din câte înțeleg, un debut întârziat concretizat cu rezultate mai degrabă oarecare. Anca Florescu (Amanta) a intrat într-un con de umbră după ce, acum mai bine de 20 de ani, a făcut furori în Laguna, grupul în care a evoluat alături de Nicoleta Luciu, și nici ea nu depășește în film nivelul mediocrității. –

citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro