Telescopul Hubble a fotografiat supernova 1987A, pentru a marca 30 de ani de la detectarea exploziei stelei masive

In urma cu 30 de ani, unde de soc de la o explozie stelara masiva a ajuns la Pamant, SN 1987A era supernova cea ma apropiata de Terra observata de astronomi de la inventarea telescopului si a devenit, de departe, cea mai studiata supernova din toate timpurile, revolutionand felul in care intelegem moartea stelelor masive prin explozii, spun cercetatorii din cadrul proiectului telescopului Hubble.

Aflata in Marele Nor Magelanic, o galaxie satelit a Caii Lactee, Supernova 1987A este cel mai apropiat astfeld e exeniment cosmic vazut de sute de ani. A marcat sfarsitul vietii unei stele masive si a lansat o unde de soc cu materiale ejectate si lumina stralucitoare. Lumina a ajuns la Pamant pe 23 februarie 1987 – o explozie cosmica din trecut.

Supernova 1987A in ianuarie 2017 / Sursa foto: NASA, ESA, R. Kirshner, P. Challis, ESO/NAOJ/NRAO/A. Angelich, NASA/CXC/SAO

Telescopul Spatial Hubble, un proiect comun NASA/ ESA, a condus observatiile asupra SN 1987A incepand din 1990, indreptandu-si de nenumarate ori atentia in ultimii 27 de ani catre supernova. Pentru a sarbatori 30 de ani de la supernova si pentru a verifica ce se mai intampla cu ramasitele ei, Hubble a fotografiat distanta explozie in ianuarie 2017, adaugand noi informatii la dosar.

Supernova 1987A de-a lungul anilor / Sursa foto: NASA, ESA, and R. Kirshner (Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics and Gordon and Betty Moore Foundation) and P. Challis (Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics)

Ca urmare a detectarii timpurii si a apropierii relative de Terra, SN 1987A a devenit cea mai studiata supernova. Inainte de ea, cunostintele nostre despre supernove erau simpliste si idealizate. Prin studiul evolutiei SN 1987A, de la supernova la ramasitele supernovei, cu ajutorul telescoapelor din spatiu si de la sol, astronomii au obtinut informatii revolutionare despre moartea stelelor masive.

In 1990, Hubble a fost primul telescop care a fotografiat evenimentul cosmic la rezolutie mare, vazand clar inelul principal din jurul stelei explodate. A descoperit, de asemenea, doua inele mai putin vizibile, la distanta mai mare de steaua explodata, care se extind precum imagini in oglinda intr-o structura sub forma de clepsidra. Aceste structuri nu sunt intelese pe deplin nici astazi.

Cu toate acestea, observand extinderea ramasitelor de-a lungul anilor, Hubble a reusit sa arate ca materialul din aceasta structura a fost ejectat cu 20.000 de ani inainte ca explozia sa se produca. Forma sa i-a surprins initial pe astronomi, care se asteptau ca steaua pe moarte sa ejecteze material sub o forma sferica – insa vanturi stelare rapide au provocat probabil masarea unei parti a materialului ejectat sub forma unor structuri asemanatoare cu un inel.

Explozia initiala de lumina de la supernova a iluminat inelele. Acestea s-au stins incet in primele decenii dupa explozie, pana unda de soc a supernovei a lovit inelul intern, in 2001, incalzind gazele pana la temperaturi foarte ridicate si generang emisii puternice de raze X.

Observatiile facute de Hubble asupra acestui proces au aratat cum supernovele pot sa afecteze dinamica si chimia mediului inconjurator si sa modeleze, astfel, evolutia galactica.

Imagine compozita – Supernova 1987A / Sursa foto: ALMA: ESO/NAOJ/NRAO/A. Angelich Hubble: NASA, ESA, R. Kirshner (Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics and Gordon and Betty Moore Foundation) and P. Challis (Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics) Chandra: NASA/CXC/Penn State/K. Frank et al.