Trei companii, amendate cu 4,1 milioane de euro pentru trucarea unei licitații IT la MAI / Una dintre companii va contesta amenda
Consiliul Concurenţei a anunțat luni că a sancţionat companiile Dataware Consulting, Kontron Services Romania și Tema Energy cu amenzi în valoare totală de aproximativ 20,5 milioane lei (aproximativ 4,1 milioane euro), pentru participarea cu oferte trucate la licitația organizată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru realizarea centrului de furnizare de servicii electronice.
- UPDATE Kotron Services România susține că acuzațiile ar fi nefondate și că va contesta în instanță decizia.
- „Compania susține că nu a existat nicio încălcare a legislației concurențiale de către Kontron Services România SRL. Compania respinge astfel acuzațiile Consiliului Concurenței întemeiate, în opinia reprezentanților companiei, exclusiv pe interpretări ce depășesc cadrul legal în vigoare și care sunt nesusținute din punct de vedere probatoriu.
- Pe întreaga durată a investigației, compania a fost transparentă, a cooperat intens cu Consiliul Concurenței, a acordat reprezentanților Instituției tot sprijinul, toate informațiile și documentele solicitate pentru ca toate datele necesare unei decizii juste să le fie disponibile. (..)
- Pe baza materialului probator și a încrederii acordate Instituțiilor Statului și justiției din România, compania, în momentul în care va primi decizia motivată, va face uz de dreptul de a contesta în instanță regretabila decizie de sancționare din partea Consiliului Concurenței, ca fiind neîntemeiată si nelegală în acest context.”, a transmis compania.
Amenzile au fost aplicate astfel:
- DATAWARE CONSULTING S.R.L. – 2.321.589,12 lei,
- KONTRON SERVICES ROMANIA S.R.L. – 16.023.559,65 lei,
- TEMA ENERGY S.A. – 2.169.079,81 lei.
Consiliul Concurenței susține că „a constatat, în urma unei investigații declanșate în anul 2021, că cele trei companii și-au coordonat comportamentul în timpul participării la licitația publică pentru proiectarea și execuția proiectului „Hub Servicii (centrul de furnizare de servicii electronice) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.
Astfel, cele trei companii au schimbat informații sensibile din punct de vedere concurențial referitoare la intențiile de participare la licitație și și-au coordonat politicile și strategiile comerciale pentru a nu depune oferte, cu scopul de a crește bugetul alocat de Ministerul de Interne pentru realizarea proiectului.”
- „În acest caz, M.A.I. a fost autoritatea contractantă care a organizat licitația și nu a fost parte din înțelegerea anticoncurențială ce s-a derulat în perioada iulie 2020 – ianuarie 2021.”, subliniază Consiliul Concurenței.
Investigaţia a fost închisă în ceea ce privește companiile PORR CONSTRUCT S.R.L., REGIA AUTONOMA RASIROM, M&D CONS INVESTIŢII S.R.L., METROUL S.A., NESS PROIECT EUROPE S.R.L., GENERAL ME.EL ELECTRIC S.R.L., STRUCTURAL ENGINEERING AND TECHNOLOGY S.R.L., TANCRAD S.R.L. și ROVIS LIDER S.R.L., întrucât nu au fost descoperite dovezi suficiente privind încălcarea legislației concurenţei care să justifice impunerea de măsuri sau sancţiuni de către Consiliul Concurenţei.
Reamintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile.