Sari direct la conținut

Ucraina folosește „arme chimice din România”, sugerează propaganda rusă

HotNews.ro
Exercițiu în Crimeea în cazul unui atac cu arme chimice, Foto: Maks Vetrov / Sputnik / Profimedia
Exercițiu în Crimeea în cazul unui atac cu arme chimice, Foto: Maks Vetrov / Sputnik / Profimedia

Propaganda rusă a lansat ipoteza că trupele ucrainene se pregătesc să folosească arme chimice pe front împotriva forțelor de ocupație, sugerând că armamentul interzis de o convenție internațională ar putea proveni din țara noastră.

Generalul-locotenent Igor Kirillov, șeful trupelor ruse de protecție împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice, a acuzat SUA și Ucraina că au „încălcat frecvent” Convenția privind interzicerea armelor chimice, potrivit agenției de presă de stat TASS și Izvestia, fostul oficios al Partidului comunist sovietic.

Moscova pune la îndoială afirmația Washingtonului potrivit căreia SUA au distrus ultima rezervă declarată de arme chimice și crede că forțele armate ucrainene sunt pregătite să folosească astfel de bombe în zona de luptă.

Generalul rus a susținut că Ministerul rus al Apărării a documentat încă un caz de încălcare a convenției care le interzice.

„Astfel de arme chimice, fie că este vorba de cloropicrină sau BZ, sunt extrem de dificil de produs pe plan local. Potrivit unei evaluări publicate de Ministerul rus al Apărării, BZ ce a fost găsit în Ucraina are urme care îl leagă de surse americane, arătând mai exact că a fost produs la Centrul Chimico-Biologic Edgewood al Pentagonului. Potrivit specialiștilor, în ciuda faptului că toate rezervele de BZ au fost distruse, SUA au păstrat o capacitate de producție suficientă pentru a sintetiza această substanță în cantități de până la câteva zeci de tone pe an”, scrie Izvestia.

Un expert consultat de Izvestia a declarat că în aceste condiții „muniția a fost importată” sau Ucraina „a fabricat armele din componente importate”.

„În plus, nu este clar cât de multă muniție sovietică a fost distrusă în Ucraina, precum și în țările vecine Bulgaria și România, în decursul celor 26 de ani de când este în vigoare Convenția privind armele chimice”, mai scrie publicația rusă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro