Sari direct la conținut

Un român care a ucis o artistă britanică a fost prins după șase ani și condamnat la închisoare pe viață

HotNews.ro
Un român care a ucis o artistă britanică a fost prins după șase ani și condamnat la închisoare pe viață

Un cetăţean român a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru o crimă comisă în anul 2013, informează postul Sky News, citat de Mediafax.

Cristian S. a recunoscut uciderea artistei Valerie Graves, care avea 55 de ani, în locuinţa acesteia din Bosham (Sussex), în decembrie 2013. Românul a fost condamnat la închisoare pe viaţă de o instanţă judiciară din Lewes şi va putea fi eliberat condiţionat abia după 24 de ani.

Românul fugise din Marea Britanie după comiterea crimei, fiind arestat preventiv şi extrădat din România abia în luna iulie a acestui an.

Cristian S., în vârstă de 27 de ani, este din Dej, el fiind condamnat pentru că în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2013 a omorât-o pe Valerie Graves, deținătoarea unei galerii de artă, în localitatea Bosham, din Anglia. El a ucis-o pe Graves lovind-o cu ciocanul în cap.

.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro