A fost sau nu a fost (de Radu F. Alexandru)

… o surpriza hotararea Curtii Constitutionale, prin care s-au declarat neconstitutionale atat cererea de demitere a ministrului Monica Macovei, ca urmare a adoptarii in Senat a motiunii simple initiate de PSD – PRM – PC si sustinuta la vot si de un numar de parlamentari PNL, cat si modificarile aduse in Parlament la Legea Referendumului, privind conditiile in care poate fi

suspendat presedintele tarii? Pentru cei care au urmarit disputele inarmati cu o elementara cunoastere a legislatiei, rezultatul nu putea fi altul decat cel care a fost pronuntat, dovada ca juristul Emil Boc s-a declarat gata sa-si depuna diploma de absolvent al facultatii de drept daca Curtea ar fi dat o alta decizie.

Pentru cei care sunt deja victime ireversibile ale sindromului ”Romania – tara tuturor posibilitatilor”, cuvantul inconfundabil al legii are mai putina relevanta, prioritara este tabara alaturi de care se pozitioneaza un demnitar sau altul, ca atare faptul ca multi dintre actualii judecatori ai Curtii provin din randul membrilor PSD sau al apropiatilor dlui.

Ion Iliescu li s-a parut un motiv suficient de apasat pentru ca incalcarea legilor sa fie acceptate intr-o blamabila complicitate. Spre onoarea ei, Curtea Constitutionala si-a facut datoria si sentintele sunt cele care sunt.

Sigur, in fata unei asemenea situatii, intrebarea care iti vine imediat in minte nu poate sa faca altceva decat sa puna in discutie calitatea profesionala a ”ilustrilor” juristi inregimentati in PNL, PSD, PRM si PC, care au cautionat fara nici o rezerva initiativele politice ale liderilor partidelor din care fac parte si i-au croit forma sub care au ajuns in dezbaterile publice.

Sa fie acesti oameni atat de straini, de nestiutori de carte incat sa-si fi imaginat ca argumentatia juridica ar putea fi inlocuita printr-o insiruire de acuze nascute doar din frustrari si resentimente si ca o instanta de prestigiul Curtii Constitutionale se va lasa prostita si va inghiti galusca? Greu de crezut si greu de acceptat o asemenea supozitie.

Jocul la cacealma se practica, cu siguranta, in multe din conclavurile in care se intalnesc frecvent oamenii nostri politici, dar in cazul de care vorbim nu aici avem sa gasim cheia unor demersuri esuate intr-un mod ce nu mai permite nici un apel.

Pentru ca, daca din punct de vedere al justitiei, calificativul ”esec” este singurul cu care pot fi notate atentatele puse la cale de cele patru partide adunate in ”Patrulaterul negru”, din punct de vedere al calculelor care, foarte probabil, au stat la baza demersurilor intreprinse lucrurile trebuie abordate dintr-o alta perspectiva.

Oricat ar parea de neverosimil, nu ezit sa-mi afirm convingerea ca, de fapt, nici unul dintre dnii. Tariceanu, Geoana, Vadim Tudor, Voiculescu nu au crezut vreo clipa intr-o sansa reala de a trece cele doua demersuri prin Curtea Constitutionala.

Ce a contat si ce s-a urmarit a fost doar marcarea unei cote inedite, infinit mai agresive si mai periculoase, in razboiul in care cei patru sunt angajati impotriva presedintelui Basescu. De doi ani de zile, conflictul dintre cele doua tabere nu a cunoscut decat un curs ascendent, pe parcursul caruia, invariabil, castigatorul nu a fost decat unul singur: Traian Basescu.

Atat PNL, dar si PSD, PRM si PC aveau nevoie ca de aer, in fata unui electorat care se subtia intr-un mod tot mai ingrijorator, de o ”fapta de vitejie”, de o proba a capacitatii lor de a actiona impotriva celui pe care nu au precupetit nici un efort sa-l prezinte ca pe o adevarata ”piaza rea” a Romaniei.

Ce putea fi mai de dorit si mai reconfortant decat imaginea, chiar temporara, a unui presedinte suspendat, supus la toate sicanele imaginabile, atacat din toate partile, lipsit de orice imunitate si de orice posibilitate de a mai accesa intr-o media controlata in proportie de aproape 80% tocmai de cei cu care s-a angajat intr-o lupta fara menajamente? A ne intreba despre corectitudinea sau despre

moralitatea unor asemenea procedee inseamna a ne asuma vina unor nepermise candori, mai important ar fi sa observam ca sondajele de opinie cele mai recente au inregistrat cu promptitudine felul in care spectatorul cel mai capricios din lume: electoratul, a reactionat la manevrele intreprinse si, pentru prima data in doi ani, presedintele Basescu s-a angajat pe o panta sever descrescatoare.

Sigur, se poate raspunde ca lucrurile s-au redresat, ca hotararile Curtii au readus lucrurile pe cursul anterior. Adevarul e doar partial de partea celor excesiv de optimisti, important e ca s-a dovedit inca o data cat de capricios si, mai ales, cat de vulnerabila este opinia publica.

Ce a reusit deocamdata coalitia PNL-PSD-PRM-PC este sa-si dovedeasca o inedita capacitate de a rani un adversar ce parea aproape inexpugnabil.

Departe de a ajunge chiar in dificultate, ripostand intr-un mod impecabil, prin declansarea procedurii pentru referendumul privind votul uninominal, presedintele Basescu nu mai poate face abstractie in continuare de noua majoritate care a ajuns sa controleze Parlamentul.

Alaturi de cine, sau, mai corect, sustinut de cine se angajeaza pe noul front e o intrebarea la care va trebui sa-si ofere un raspuns convingator, intr-un timp cat mai scurt.