Sari direct la conținut

26 de judete ale tarii, avertizate cu cod portocaliu de ploi

HotNews.ro

26 de judete ale tarii sunt avertizate cu cod portocaliu de ploi. Avertizarea a intrat in vigoare miercuri la ora 18 si este valabila pana joi la ora 21, anunta Administratia Nationala de Meteorologie. Zonele vizate sunt zona deluroasa a Olteniei si Munteniei, Transilvania si Maramures, precum si intreaga zona montana.

Avertizarea meteorologilor este dublata si de o avertizare hidrologica de cod portocaliu.

Judetele vizate de avertizarea meteorologilor sunt: Satu Mare, Maramures, Salaj, Bihor, Cluj, Suceava, Bistrita Nasaud, Neamt, Harghita, Mures, Alba, Sibiu, Brasov, Covasna, Bacau, Vrancea, Hunedoara, Caras-Severin, Timis, Mehedinti, Gorj, Valcea, Arges, Dambovita, Prahova si Buzau.

Cele 18 judete avertizate cu cod portocaliu de hidrologi, in care sunt posibile depasiri ale cotelor de atentie si de inundatie si formarea de viituri pe unele rauri, sunt: Maramures, Satu Mare, Bistrita-Nasaud, Bihor, Arad, Hunedoara, Timis, Caras-Severin, Mehedinti, Dolj, Mures, Valcea, Sibiu, Harghita, Prahova, Bacau, Neamt si Suceava.

In aceste zone vor fi intensificari ale vantului cu aspect de vijelie, viteza rafalelor de vant putand ajunge chiar sa depaseasca 80 – 90 km/h, descarcari electrice si grindina. Cantitatile de precipitatii cazute vor fi de 50 – 80 l/mp si izolat peste 80 – 90 l/mp, iar in unele zone, cantitatile de apa cazute pot ajunge chiar la 100 de litri pe metru patrat.

Potrivit ANM, fenomene severe asociate instabilitatii – descarcari electrice, vijelii, grindina- vor fi pe arii restranse si in Campia Romana.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a anuntat ca Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta din judetele vizate sunt pregatite sa intervina.

In judetele care nu au primit avertizare de cod portocaliu ramane in vigoare avertizarea cod galben emisa ieri de ANM, valabila pana vineri la ora 21.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro