Sari direct la conținut

Sabin Ilie – pericol public pe strazile din Arad

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Fotbalistul echipei FCM UTA, Sabin Ilie, a provocat, duminica dimineata, un scandal intr-un bar de noapte din centrul municipiului Arad, dupa care s-a urcat beat la volan si a parasit locul incidentului. Angajatii localului au solicitat interventia Politiei, care l-a urmarit pe jucator pana in cartierul Aradul Nou, unde l-a oprit si l-a supus examenului alcooltest.

Scandalul a inceput in jurul orei 5.00 dimineata, cand Sabin Ilie a descins la barul de noapte „Cleopatra”. Potrivit celor spuse de barmani, atacantul echipei locale, insotit de un prieten, a consumat bauturi alcoolice, nota de plata ajungand undeva la 5 milioane de lei vechi.

Cum atmosfera in bar s-a incins, Sabin Ilie si prietenul sau au dorit sa se retraga alaturi de doua stripteuze, numai ca acestea nu au acceptat avansurile celor doi clienti. Iritati de refuzul fetelor, cei doi au spart cateva pahare incercand sa isi faca dreptate. Angajatii i-au invitat sa paraseasca localul pentru aplanarea conflictului.

Iesit, insa, in strada, fotbalistul a dorit sa-si faca dreptate si a luat un bolovan cu care a spart unul dintre geamurile localului.

Pentru a scapa de furia personalului clubului de noapte, Sabin Ilie s-a urcat in graba la volanul masinii sale si a demarat pe strazile orasului.

Politia a fost anuntata imediat, iar goana fotbalistului a fost oprita pe o strada din cartierul Aradul Nou. Cum a cazut proba cu alcooltestul, atacantului i-a fost retinut pe loc carnetul de conducere si a fost la spital pentru a i se lua probe de sange.

Acum, jucatorul risca si dosar penal pentru tulburarea linistii publice, distrugere si conducerea unui autovehicul in stare de ebrietate.

„Sabin Ilie va fi sanctionat cu siguranta pentru tulburarea linistii si ordinii publice, iar daca pe parcursul anchetei se vor descoperi elementele necesare, i se va intocmi si dosar de cercetare penala pentru distrugere”, a declarat, purtatorul de cuvant al IPJ, inspectorul Camelia Tuduce.

Antrenorul FCM UTA, Marius Lacatus, nu a dorit sa comenteze incidentul, precizand ca va avea o discutie serioasa cu fotbalistul. De asemenea, finantatorul clubului, Nicolae Bara, a declarat ca daca informatiile despre Sabin Ilie se dovedesc adevarate, va lua masuri disciplinare, fara precedent in istoria clubului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro