Seriozitatea pregătirii fizice este unul dintre pilonii pe care se construiește performanța la Academia Hagi.Dincolo de talent, drumul unui copil spre fotbalul mare este atent planificat, etapizat și adaptat fiecărei vârste.
Robert Pîslaru, preparator fizic al AGH, explică filosofia de lucru, de la primii pași făcuți din joacă până la rigorile aproape identice cu cele ale seniorilor dinainte de pragul majoratului.
- Cum e pregătit fizic, cum e dezvoltat și cum se maturizează un tânăr fotbalist în Academia Hagi?
- Discuție cu unul dintre preparatorii fizici din Academia Hagi despre etapele pe care fiecare junior le urmează, atenția la detalii și principalii inamici din aceste vremuri în dezvoltarea unui copil.
* „Dream big: fotbal, adolescență și educație” powered by OMV Petrom este o serie editorială care pătrunde în lumea tinerilor de la Academia Hagi. Acolo unde nu doar fotbalul contează, ci tot ce se întâmplă în spatele lui: gânduri, frici, prietenii, examene, antrenamente, corpuri în transformare.
* Proiect comercial GOLAZO.ro X Academia Gheorghe Hagi
Citește continuarea pe Golazo.ro
Articol susținut de Academia Gheorghe Hagi