Saptamana asta va incepe cu o rafala de motiuni simple, din partea PD si PSD; eveniment cu ocazia caruia e nevoie sa explicam cateva lucruri despre aceste instrumente in general, si despre modul in care ele sunt folosite efectiv in parlamentul nostru.
1. Ce sunt motiunile simple?
Conform Constitutiei,
Art. 112
(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei interpelari.
Insa politica interna si externa sunt in sarcina Guvernului, iar articolul acesta este la capitolul relatiilor dintre Parlament si Guvern. Interpretand din acest punct de vedere, motiunile simple reprezinta un mod formal prin care parlamentul comunica guvernului pozitia sa intr-o anumita chestiune.
Finalitatea acestui instrument este, in general, o actiune sau un set de actiuni specifice pe care guvernul urmeaza sa le faca la cererea parlamentului. Si aici se pune imediat intrebarea urmatoare:
2. Este Guvernul obligat sa se supuna unei motiuni simple adoptate de Parlament?
Regulamentele Camerelor zic ca da. Regulamentul Senatului spune ca motiunile simple care sunt adoptate devin obligatorii pentru Guvern (ba chiar si pentru “celelalte persoane vizate”). Deputatii au o formulare ceva mai slaba, guvernul “trebuie sa tina cont” de continutul motiunilor simple adoptate de Camera.
Acum cateva luni, puterea a atacat la Curtea Constitutionala regulamentul Senatului, atunci cand s-a pus problema ca o motiune simpla sa oblige premierul sa-si demita un ministru din cabinet. Judecatorii au raspuns cu urmatoarea decizie:
CURTEA CONSTITUTIONALA
Constata ca prevederile art.157 alin.(2) din Regulamentul Senatului (…) sunt constitutionale in masura in care adoptarea unei motiuni simple de catre Senat nu il obliga[sublinierea mea] pe primul-ministru sa propuna revocarea unui membru al Guvernului a carui activitate a facut obiectul motiunii.
Suna destul de ciudat; insa trebuie sa tinem cont ca CCR nu poate decide decat in privinta articolelor a caror constitutionalitate a fost atacata si a motivelor oferite de cei care au facut sesizarea. Motivarea arata de fapt ca majoritatea judecatorilor au un punct de vedere mult mai categoric decat cel exprimat in decizie.
Obligativitatea unei motiuni simple, spune Curtea, este de natura politica; guvernul trebuie sa tina cont de faptul ca exista o majoritate parlamentara in favoarea unor anumite masuri, dar asta nu implica orice impunere de natura juridica si nu schimba cu nimic raporturile institutionale dintre cele doua institutii, asa cum sunt ele stabilite in constitutie.
Guvernul nu este subordonat, in sensul tare al termenului, Parlamentului. Guvernul este controlat de Parlament, si raspunde in fata acestuia din punct de vedere politic. Iar premierul (si cabinetul sau) trebuie sa aiba permanent increderea parlamentului. In clipa in care n-o mai are este obligat sa lase locul altuia.
Cu alte cuvinte, intr-o democratie clasica respectiva “obligativitate de natura politica” este cat se poate de concreta si de serioasa, fara sa aiba nevoie sa fie scrisa si impusa de vreun regulament parlamentar. Daca guvernul ignora o motiune (simpla) adoptata de parlament atunci acesta ii va retrage increderea si-l va inlocui pur si simplu cu unul mai ascultator.
Constitutia noastra da aceeasi prerogativa Parlamentului, prin intermediul motiunii de cenzura; insa nu e treaba ei sau a judecatorilor de la CCR cum alege acest parlament sa si-o exercite.
–––––––––––––––––––-
Problema principala cu modul in care sunt folosite la noi motiunile simple este ca se ignora menirea lor de baza. Cum spuneam, motiunile sunt modul in care parlamentul solicita guvernului sa ia o suma de masuri specifice intr-un anumit domeniu. Or, in general, in textul motiunilor simple de la noi acest lucru apare ca o chestiune secundara.
Chestiunea principala din motiunile parlamentarilor nostri este declaratia politica, critica pe ton polemic a adversarilor. Masurile solicitate guvernului par efectiv sa fie doar un pretext pentru un atac partizan.
De exemplu, ambele motiuni simple ale PD vizeaza in principal (inca din titlu!) demiterea ministrilor din domeniile respective. Trec aici peste faptul ca PD i-a reprosat vehement presedintelui Senatului ca a admis o motiune simpla depusa de PSD pentru demiterea unui ministru sustinut de democrati.
Sigur ca o motiune simpla poate sa ceara, in subsidiar, si asa ceva – daca parlamentul considera ca ministrul in functie nu este capabil sa ia masurile solicitate. Dar nu e normal ca demiterea unui ministru sa fie scopul principal al unei motiuni simple; pentru asa ceva exista motiunea de cenzura.
Ma grabesc sa spun ca polemici parlamentare oricat de aprinse, cu cereri de demisie cu tot, sunt cat se poate de legitime si de normale. Dar pentru asta exista prevederi si instrumente specifice, in speta “declaratiile politice” pe care regulamentele Camerelor le pun la dispozitia deputatilor si senatorilor.
Bun, de obicei acestea sunt trecute cu vederea de electorat, din diverse motive. Pot intelege atunci de ce parlamentarii folosesc motiunile simple pentru a face declaratii politice, dar asta nu face ca practica sa fie mai normala.
Si de ce nu? Pai, sa va dau un exemplu. Motiunea de la agricultura depusa de democrati se intituleaza “Decebal Traian Remes, groparul agriculturii romanesti”. Acum, indiferent cum privim unul sau altul modul in care ministrul Agriculturii isi face treaba, cred ca e clar pentru toata lumea ca enuntul e o exagerare (si un cliseu).
O exagerare perfect normala intr-o declaratie politica, care insa risca sa compromita noima principala a unei motiuni. De unde sa stie electoratul ca datele si afirmatiile pe care se bazeaza cererile specifice din motiune nu sunt la randul lor exagerari polemice? Iar electoratul e cel care da puterea parlamentului de a impune acea “obligativitate politica”.
Politicienilor nostri le place foarte mult sa spuna despre orice problema produsa de adversari ca e “dezastru”, “catastrofa”, s.a.; daca pun termenii intr-o motiune de unde sa stiu eu daca e doar o exagerare polemica sau o constatare obiectiva?
––––––––––––––––––––-
Am si alte exemple ale acestei probleme, tot din motiunile simple ce urmeaza sa fie dezbatute saptamana asta. De exemplu, in motiunea pe tema sanatatii, PD il acuza pe ministru de
II.1. Perturbarea grava a activitatii unitatilor sanitare spitalicesti.
Activitatea normala a spitalelor a fost in repetate randuri perturbata, prin inlocuirea conducerilor legal numite, desfiintarea abuziva, fara temei legal a consiliilor de administratie si numirea altor conduceri interimare.
Caracterul ilegal al deciziilor ministrului Nicolaescu a fost demonstrat mai intai de Curtea Constitutionala, care a anulat introducerea in Legea Bugetului de Stat a prevederilor privind demiterea de directori de spitale.
Ulterior, justitia a consfintit abuzul grav comis de domnul Nicolaescu, multi dintre directorii demisi obtinand hotarari care le-au dat dreptate, printre care ii amintim pe directorul Sorin Oprescu de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Sorin Simion de la Spitalul Colentina, Dan Serban de la Spitalul Pantelimon si Radu Capalneanu de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Acum, sa ma scuze onorabilii parlamentari democrati, insa, nu doar ca episodul acesta e la timpul trecut (dl Nicolaescu si-a uitat intre timp de aceste initiative), dar in respectivul timp trecut ministrul era coleg de cabinet si de alianta si de majoritate parlamentara cu reprezentantii PD! Pot semnatarii acestei motiuni sa aduca vreun indiciu, daca nu chiar o dovada, ca au incercat in orice
fel sa impiedice “perturbarea grava a activitatii unitatilor sanitare spitalicesti” chiar in perioada cand aceasta avea loc, iar autorul era in coalitie si in guvern cu ei? Daca nu atunci concluzia inevitabila este ca episodul respectiv este doar un pretext pentru un atac partizan.
Ceea ce nu e o problema in sine, problematic este daca practica cu pricina va redeveni perfect tolerabila pentru democrati imediat ce partidul lor va reveni la guvernare.
Celalalt exemplu, similar, vine din motiunea PSD pe Agricultura. Social democratii nu-si propun demiterea ministrului Remes – nu pentru ca ei ar fi straini de astfel de cereri in motiunile lor simple, ci pentru ca, se pare, tinta lor principala este dl Flutur, fostul titular al postului.
Or, repet, o motiune simpla isi propune sa comunice o opinie politica guvernului, sa-i ceara sa faca ceva. Orice parere am avea unul sau altul despre dl Flutur si despre modul in care si-a indeplinit mandatul, sper ca suntem toti de acord ca parlamentarul liberal-democrat nu mai face parte din guvern. E absurd sa fie principalul protagonist al unei motiuni.
Bine totusi ca nu i-au cerut demisia din Parlament. Altfel, daca tot s-a creat un precedent, nu vad de ce nu s-ar putea depune, eventual chiar de parlamentarii din arcul guvernamental (ca absurdul sa fie deplin) o motiune simpla pe domeniul Externelor, motiune in textul careia sa fie facut praf dl Mircea Geoana.