Sari direct la conținut

Parentingul necondiționat nu înseamnă că un copil nu mai respectă reguli! Principiile care pot duce la relații sănătoase între părinți și copii

HotNews.ro
Părinți și copii, Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com
Părinți și copii, Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com

De câțiva ani se tot vorbește despre acest parenting necondiționat, în contextul în care practicile străvechi de creștere a copiilor sunt contestate. Metodele parentale necondiționate iau în considerare relația părinte-copil și rezultatele acesteia pe termen lung.

Unii părinți înțeleg greșit conceptul de parenting necondiționat și-l critică. Sunt convinși că reprezintă un mod pasiv de a-și crește copiii. Sunt convinși că n-ar trebui să le permită copiilor să facă ce vor ei. Că dacă îi lasă pe copii să facă ce vor „li se vor urca în cap” și vor deveni obraznici și iresponsabili la maturitate.

Principiile parentingului necondiționat

Parentingul necondiționat nu înseamnă să nu pui condiții, limite ori reguli. Practicarea acestui stil de a crește copiii se bazează pe identificarea nevoilor lor, mai degrabă decât să-i forțăm să ni se supună. Altfel spus, în loc să pui paie pe foc când copilul nu vrea să facă ceva, ar fi mai util să înțelegi de ce nu vrea. Să înțelegi că se opune unor reguli nu din rea-voință, ci pentru că are interese, obiective și temperamente unice care provoacă acele comportamente tipic copilărești. Să înțelegi că și copiii trăiesc, respiră și se mișcă la fel ca oamenii mari. Că vor să se simtă iubiți și înțeleși mai ales când au câte o zi grea sau când ne comunică greșit adevăratele sentimente. Spre exemplu, când fac tantrumuri (crize de furie).

Întrebări precum „Cum fac să mănânce tot din farfurie?”, „Cum îmi determin copilul să-și facă ordine în cameră?” sau „Cum îl fac pe cel mic să-i placă școala?” au un singur răspuns: copiii nu pot fi crescuți după o rețetă universal valabilă. De ani de zile, părinții au încercat să impună standarde copiilor, să-i facă pe cei mici să se teamă de reacțiile lor în loc să se facă ascultați. Au impus pedepse dure și disciplină ca să le stabilească limite arbitrare, evitând să înțeleagă nevoile adevărate ale copiilor. Însă copiii nu pot fi croiți după un singur model pentru a fi mai ușor de utilizat. Copiii sunt mini-adulți care au nevoie să fie ascultați, înțeleși și ajutați să crească și să se dezvolte, spun prinicipiile parentingului necondiționat.

De ce nu mai sunt bune pedepsele și recompensele

Unii părinți au înțeles greșit conceptul de parenting necondiționat. Și, de aici, o mulțime de întrebări legate de practicile pe care le știau ca fiind bune până acum.

Cercetările mai vechi arată că behavioriștii credeau că recompensele sunt utile și reprezintă o „metodă eficientă de modificare a comportamentului uman”. Spre exemplu: „îți termini temele, primești tableta” Sau „dacă papi tot, mergem în parc”. Unii folosesc cuvinte de laudă, în timp ce alții folosesc elemente mai tangibile, cum ar fi diagrame autocolante. Recompensele, încurajările și laudele pentru reușite sunt frecvent folosite de acești părinți în anii 1990.

Parentingul necondiționat arată exact opusul. Recompensele controlează copiii, nu îi învață de ce ar trebui sau nu ar trebui să facă ceva. Acest tip de educație îi motivează pe copii doar să tânjească după recompense, cadouri și laude, în loc să-i învețe de ce e bine să facă ceea ce trebuie în funcție de vârsta lor, ori ce să mănânce pentru a fi sănătos. Așadar, sistemele de recompensare nu schimbă comportamentul, o arată și noile studii. Ele sunt doar soluții pe termen scurt și, odată ce nu mai sunt oferite, dispare și motivația copilului pentru a face anumite cerințe.

Înțelegere în loc de pedepse

De cele mai multe ori, copiii nu înțeleg când sunt pedepsiți. Dacă îl trimiți în camera lui cu forța când ia jucăria din mâna fratelui mai mic, nu va înțelege că a greșit. Are nevoie să i se explice de ce a greșit atunci când greșește. Și are nevoie să-i fie ascultate motivele pentru care a făcut asta. Și, mai ales, înțeles. Îi trezește interesul exact aceeași jucărie care a devenit importantă pentru fratele lui pentru că vrea să imite comportamentul fratelui mai mic, pe care părinții îl protejează mai mult. Vrea și el să simtă iubirea și protecția pe care o primește fratele mai mic.

Copiii devin adesea mai rebeli când sunt pedepsiți. Pedeapsa îl învață pe copil să se teamă de părinte (ceea ce nu este deloc o bună idee, pentru că va ascunde multe lucruri de teama de a nu fi pedepsit). Pedeapsa îl învață pe copil cum să folosească manipularea. Scade stima de sine și strică relația cu copiii. Mai mult, îi învață pe copii să reacționeze exagerat la conflicte ușoare.

Când părinții înțeleg că cei mici au interese, obiective, temperamente și comportamente unice, abia atunci își vor putea exprima dragostea și compasiunea indiferent de comportamentul copilului. Dragostea necondiționată este o filozofie conștientă de parenting care îi îndepărtează pe părinți de recompense și pedepse, astfel încât aceștia să învețe să construiască relații sănătoase cu copiii.

Sursa foto:Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro