Sari direct la conținut

Peste 360 de milioane de creștini, grav persecutați în 2021 – ONG / Care sunt țările care îi ucid sau îi tratează cel mai rău

HotNews.ro
Peste 360 de milioane de creștini, grav persecutați în 2021 – ONG / Care sunt țările care îi ucid sau îi tratează cel mai rău

Peste 360 de milioane de creștini au fost „grav persecutați și discriminați” din cauza credinței lor la nivel mondial în 2021, iar Afganistanul este cea mai rea țară pentru creștini, potrivit unui raport al ONG-ului Open Doors publicat miercuri și preluat de AFP.

„Persecuția atinge un nivel record”, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, Patrick Victor, directorul organizației Open Doors din Franța și Belgia.

Acest ONG protestant publică anual un „index mondial” al persecuțiilor împotriva creștinilor, de la „opresiunea discretă de zi cu zi” până la „cele mai extreme violențe”.

Între 1 octombrie 2020 și 30 septembrie 2021, „peste 360 de milioane de creștini” – catolici, ortodocși, protestanți, baptiști, evanghelici, penticostali etc., din 76 de țări – au fost „puternic persecutați și discriminați”, față de 340 de milioane în 2020, notează documentul.

În 2021, 5.898 de creștini au fost omorâți, ceea ce reprezintă o creștere de 24% față de anul precedent, când au fost înregistrate 4.761 de ucideri.

Opt din zece creștini uciși au fost omorâți în Nigeria.

În plus, numărul total de biserici închise, atacate și distruse a crescut la 5.110 anul trecut, față de 4.488 în 2020.

Open Doors notează, de asemenea, „o creștere cu 44% a numărului de creștini reținuți din cauza credinței lor” (4.277 de cazuri înregistrate în 2020, 6.175 de cazuri în 2021).

Luând în considerarea toate felurile de persecuții, Afganistanul a ocupat primul loc în acest clasament anual. Urmează Coreea de Nord, Somalia, Libia, Yemen, Eritreea și Nigeria.

În Afganistan, persecuția a căpătat „o nouă dimensiune odată cu preluarea puterii de către talibani”, afirmă ONG-ul.

„Talibanii au pus mâna pe documente care identificau niște convertiți la creștinism și i-au căutat în mod activ. Bărbații convertiți sunt uciși pe loc, femeile sau fetele sunt violate sau căsătorite cu forța cu tineri talibani”, a declarat Guillaume Guennec, un alt oficial al Open Doors.

El a declarat că este dificil de știut „câte persoane au fost ucise, dar nu este nimic asemănător cu anii precedenți”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro