Sari direct la conținut

Peste jumătate de miliard de euro pentru antiaeriana ucraineană, plus 1.000 de rachete. Anunțul Londrei

HotNews.ro
Peste jumătate de miliard de euro pentru antiaeriana ucraineană, plus 1.000 de rachete. Anunțul Londrei
Unitatea de apărare antiaeriană a Gărzii Naționale a Ucrainei, pe 10 august 2022. FOTO: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Regatul Unit va ajuta Ucraina să se apere mai bine împotriva atacurilor aeriene rusești care îi distrug infrastructura energetică, printr-un pachet de aproximativ 500 de milioane de lire sterline (575 de milioane de euro), a anunțat joi secretarul britanic al Apărării, John Healey, potrivit AFP.

„Astăzi, anunț un nou ajutor de peste o jumătate de miliard de lire sterline pentru apărarea aeriană a Ucrainei”, a declarat Healey, la sosirea lui la Bruxelles, cu puțin timp înainte de reuniunea miniștrilor apărării din NATO.

Ministerul britanic al Apărării a indicat că aproximativ 150 de milioane de lire sterline (172 de milioane de euro) vor fi alocate unei inițiative NATO, susținută de președintele american Donald Trump, pentru achiziționare de arme americane destinate Kievului.

Londra va trimite, de asemenea, Ucrainei 1.000 de rachete mici fabricate în Regatul Unit, în valoare de 390 de milioane de lire sterline (448 de milioane de euro).

Healey a coprezidat joi o nouă reuniune a Grupului de Contact dintre Ucraina și aliații săi, împreună cu omologul său german Boris Pistorius, în cadrul căreia le-a cerut acestora să își mărească ajutorul, notează Agerpres.

În 2025, acest grup a promis aproximativ 45 de miliarde de dolari în ajutor militar pentru Ucraina. „În 2026, trebuie să facem mai bine, trebuie să facem mai mult”, a declarat ministrul britanic la începutul reuniunii.

„Ajutorul militar promis astăzi are un impact direct asupra liniei frontului și a numărului de vieți ucrainene pierdute”, a adăugat Healey, alături de noul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov.

Atacurile aeriene masive rusești împotriva rețelei electrice ucrainene au provocat întreruperi de încălzire și electricitate în zone întinse ale țării în plină iarnă.

„Acesta este pur și simplu terorism împotriva populației civile ucrainene”, a afirmat Pistorius, denunțând utilizarea iernii „ca armă împotriva femeilor, copiilor și bărbaților nevinovați”.

„Rușii nu ne pot învinge pe câmpul de luptă, și de aceea poartă acum război împotriva infrastructurii noastre critice”, a denunțat Mihailo Fedorov.

INTERVIURILE HotNews.ro