Sari direct la conținut

Politico: von der Leyen întârzie un raport critic la adresa Italiei deoarece vrea susținerea lui Meloni

HotNews.ro
Ursula von der Leyen alaturi de Georgia Meloni, Foto: Cecilia Fabiano/LaPresse ceciliafabiano / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ursula von der Leyen alaturi de Georgia Meloni, Foto: Cecilia Fabiano/LaPresse ceciliafabiano / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ursula von der Leyen amână adoptarea unui raport oficial al Uniunii Europene care critică Italia pentru erodarea libertății presei, într-un moment în care încearcă să obțină sprijinul guvernului condus de Giorgia Meloni pentru un al doilea mandat de președintă a Comisiei Europene, scrie Politico.

O investigație a Comisiei Europene a evidențiat măsurile luate pentru restrângerea libertății presei în Italia de când prim-ministra de extremă dreapta Giorgia Meloni a preluat funcția în 2022, au precizat patru oficiali UE.

Concluziile ar trebui să se regăsească în raportul anual care evaluează modul în care țările UE respectă statul de drept.

Acesta ar trebui să fie aprobat pe 3 iulie, dar va fi amânat până la numirea noului președinte al Comisiei, au declarat doi oficiali citați de Politico.

Întârzierea este neobișnuită, iar riscul pentru von der Leyen este că decizia va părea motivată politic. Și asta deoarece ea caută sprijinul liderilor UE, precum Meloni, pentru a obține un al doilea mandat de cinci ani la conducerea executivului blocului comunitar.

Problemele jurnaliștilor europeni

Situația din Italia a fost deja criticată pe plan intern și a atras și îngrijorare la nivel european.

Intervenția guvernului în mass-media și procesele care vizează jurnaliștii au devenit mai frecvente în ultimii doi ani, au avertizat asociațiile de presă.

Marile posturi din UE se împart azi la Bruxelles: von der Leyen, la un pas de a păstra șefia Comisiei Europene / Doi candidați au probleme juridice

Jurnaliștii de la televiziunea de stat italiană RAI au intrat în grevă în luna mai pentru a protesta împotriva unei încercări de a „transforma RAI într-o portavoce a guvernului”.

Italia a coborât cu cinci poziții în cel mai recent clasament mondial al libertății presei realizat de Reporteri fără frontiere (RSF), ajungând pe locul 46.

Nu ar fi singurele probleme care i se impută guvernului de la Roma. UE și partenerii internaționali, inclusiv premierul canadian Justin Trudeau, au criticat măsurile luate de guvern care a schimbat regulile privind tutela legală pentru părinții de același sex.

Summitul G7 din acest an a scos la iveală noi controverse pe tema eliminării de către guvernul Meloni a unei referiri la avorturile „sigure și legale” din declarația finală.

„O dorință de a frâna chestiunile legate de Italia și de statul de drept”

Comisia Europeană a criticat deja anul trecut Italia în raportul său privind statul de drept, în legătură cu modul în care legea privind defăimarea este din ce în ce mai des folosită pentru a urmări jurnaliștii în instanță.

Acum însă, „există în mod vizibil o dorință de a frâna chestiunile legate de Italia și de statul de drept”, a declarat un oficial al Comisiei, care, la fel ca alți trei oficiali, a observat că dorința lui von der Leyen de a fi aleasă din nou la șefia Comisiei Europene este un motiv pentru întârzierea raportului privind statul de drept, scrie Politico.

Cabinetul președintei a cerut secretariatului general al executivului UE să amâne publicarea raportului, au adăugat doi dintre oficiali.

Comisarii urmau să discute și să aprobe raportul la începutul lunii iulie, dar acum se așteaptă ca acesta să fie publicat doar după ce Parlamentul European își va da sprijinul final pentru noul președinte al Comisiei Europene propus de liderii UE, au declarat doi oficiali.

Acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai devreme la jumătatea lunii iulie sau chiar în septembrie.

INTERVIURILE HotNews.ro