Sari direct la conținut

Seful AJOFM Cluj, retinut de DNA pentru luare de mita si fals in declaratii. Daniel Don ar fi luat mite de aproape 900.000 de lei

HotNews.ro

Directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a fost retinut, sambata, de procurorii DNA, pentru luare de mita si fals in declaratii, in urma perchezitiilor facute la sediul institutiei, intr-un dosar privind fapte de coruptie comise in perioada 2010 – 2015, informeaza Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, sambata, de DNA, in perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2015, Daniel Don a pretins si a primit, in mod repetat, sume totalizand 884.045 de lei, banii provenind din bugetele unor proiecte finantate din fonduri europene.

El este acuzat de luare de mita in forma continuata si fals in declaratii in forma continuata.

„Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj au dispus retinerea pentru 24 de ore a directorului executiv al AJOFM Cluj, Daniel Don, pentru luare de mita in forma continuata si fals in declaratii in forma continuata. In perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2015, Daniel Don a pretins si a primit, in mod repetat, sume de bani totalizand 884.045 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finantate din fonduri europene, prin programele POSDRU si FEAG”, arata DNA.

Daniel Don va fi prezentat, sambata, Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. Procurorii DNA sustin ca in activitatea de implementare a proiectelor in care AJOFM Cluj are calitatea de beneficiar sau partener erau cooptate de catre Daniel Don persoane provenind din randul angajatilor AJOFM, subordonati ai acestuia ori din randul fostilor angajati suspendati din functie, acestia fiind desemnati in calitate de experti ai proiectelor.

„Remuneratiile expertilor care compun echipa de management si respectiv echipa de implementare constituie cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare in bugete drept cheltuieli cu resursa umana si sunt suportate din fondurile provenind din bugetul UE. Intrucat potrivit prevederilor legale, directorul Daniel Don nu poate fi remunerat in cadrul proiectelor, din probele administrate rezulta ca acesta pretindea o parte din veniturile incasate de subordonatii sai”, au precizat procurorii DNA.

In urma analizei declaratiilor de avere completate de catre Daniel Don in 14 aprilie 2014, aferent veniturilor obtinute pe parcursul anului 2013, si in 8 aprilie 2015, corespunzator veniturilor obtinute in cursul anului 2014, s-a retinut ca acesta nu a declarat sumele identificate in conturile bancare la categoria activelor financiare.

Procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DNA au facut, vineri, verificari la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, intr-o cauza penala vizand fapte de coruptie comise in perioada 2010 – 2015.

Potrivit unui comunicat de vineri al DNA, perchezitiile au avut loc la noua adrese din municipiul Cluj-Napoca, din care doua la sediile unor institutii publice. Una dintre institutiile publice vizate a fost AJOFM Cluj.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro