STUDIU Migrația în România: De unde vin cei mai mulți muncitori străini, ce orașe și joburi aleg și ce probleme întâmpină

Peste 136.000 de cetățeni din afara UE aveau permise de ședere în scopul angajării în România la finele lunii august din acest an, majoritatea provenind din Nepal, Sri Lanka, Turcia, Moldova și India, iar doi din trei imigranți locuiesc în București, Ilfov, Constanța, Timiș și Cluj, arată un studiu realizat de Consiliul Economic și Social (CES). Imigranții vin aici pentru salarii mai bune decât în țările lor și văd România ca poartă de acces către alte țări ale UE, în timp ce firmele românești angajează masiv din Asia pentru a suplini lipsa de forţă de muncă.

Accesibilitatea relativă a proceselor de obținere a vizelor și avizelor de muncă din România, în comparație cu țările din Europa de Vest, face din România o destinație de intrare inițială sau pe termen mediu preferată, în special pentru migranții din Asia de Sud-Est, arată un studiu făcut public marți de Consiliul Economic și Social (CES).

Principalele țări de origine și motivele alegerii României

Majoritatea cetățenilor din țări terțe care au obținut permise de ședere în scopul angajării în România în ultimii ani provin predominant din Nepal (45.802 persoane), Sri Lanka (22.559), Turcia (18.150), Moldova (15.714), India (12.995), Bangladesh (8.449), China (8.272), Siria (7.222), Egipt (5.471) și Pakistan (4.522), conform datelor oficiale furnizate de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) și valabile la 31 august 2025, se arată în raport.

Celelalte țări reprezintă împreună aproximativ 61.094 de persoane, însumând un total de 136.334 de cetățeni din afara UE cu permise de ședere în scopul angajării în România (IGI, 2025), restul având drept de ședere în alte scopuri (reintregirea familiei, studii, etc).

Aproximativ 2 din 3 imigranți locuiesc în București, Ilfov, Constanța, Timiș și Cluj, mai arată datele IGI.

Mecanismul principal al recrutării este pur economic — companiile româneşti angajează masiv din Asia pentru a suplini lipsa de forţă de muncă, fără a se baza pe fluxuri migratorii deja integrate sau pe relaţii istorice, se arată in studiu.

2 din 3 imigranți vin în România în scop de muncă

Compoziția permiselor de ședere în funcție de scopul șederii arată că ocuparea forței de muncă este principalul factor determinant, constituind 64% din permisele emise. Reîntregirea familiei reprezintă 16%, urmată de studii cu 9%, rezidență permanentă cu 9%, protecție internațională cu 2% și alte scopuri cu 1% (IGI, 2025). Trebuie remarcat aici situația relativ unică în UE a României unde aproximativ 2 din 3 cetățeni străini ajung aici în scop de muncă.

Ce vârste au cei mai mulți imigranți

Aproximativ 93% dintre migranți se încadrează în intervalul de vârstă 18–64 de ani, ceea ce indică un potențial ridicat de participare pe piața muncii și poate fi interpretat ca un posibil factor motivațional al migrației economice.

Totuși, acest interval include și studenți, precum și cetățeni ucraineni care beneficiază de protecție temporară, nu doar persoane venite exclusiv pentru muncă.

„Corelarea acestor date cu numărul celor 136.334 de angajați străini evidențiază faptul că, deși o mare parte dintre migranți se află la vârsta activă, doar o parte dintre ei sunt efectiv integrați în câmpul muncii. Proporțiile reduse de copii și adolescenți sugerează preponderența migrației de natură economică, în timp ce prezența minimă a migranților vârstnici este asociată mai degrabă cu reîntregirea familiei sau stabilirea pe termen lung”, se arată în studiu.

În ceea ce privește genul, populația migrantă este predominant masculină, cu aproximativ 75% bărbați și 25% femei, ceea ce compune una dintre cele mai masculinizate populații de migranți din Europa.

„Acest dezechilibru se aliniază cu modelele tradiționale de migrație a forței de muncă, în special în sectoare precum construcțiile, industria prelucrătoare și agricultura, care angajează mai mulți lucrători de sex masculin. Cu toate acestea, migranții de sex feminin sunt din ce în ce mai prezenți în sectoare precum industria ospitalității, asistența medicală și munca în gospodărie, unde cererea de lucrătoare rămâne mare, dar ocupând o pondere semnificativă în poziții calificate”, menționează studiul.

Unde sunt cei mulți angajați imigranți

Evoluția a top cinci domenii de activitate cu cei mai mulți migranți angajați în perioada 2019-2025 arată că cele mai multe angajări sunt în construcții.

În acest domeniu, numărul a crescut de la 9.853 de angajați în 2019 la 41.518 angajați în 2025, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 321%.

Industria prelucrătoare a avansat de la 10.815 la 38.700 angajați, echivalentul unei creșteri de 258%, iar comerțul a urcat de la 10.159 la 25.965 de salariați, adică o expansiune de 155%.

În zona serviciilor, ospitalitatea crește de la 6.066 la 28.559, o majorare de 371%, iar serviciile administrative și de suport de la 2.255 la 18.669, ceea ce reprezintă o creștere spectaculoasă de 728%, cea mai mare dintre toate sectoarele analizate.

Studiul prezintă și o comparație între numărul de muncitori non-UE raportat la numărul total de angajați pe diverse segmente de activitate la nivelulș anului 2024.

Potrivit acestor date, HoReCa este sectorul cu cea mai mare pondere de angajați Non-UE, atingând 13% (27.948 de lucrători din 222.871 de salariați).

„Valoarea reflectă atât sezonalitatea și volatilitatea ridicată a pieței, cât și dificultatea angajatorilor de a menține o forță de muncă locală stabilă. Lucrătorii Non-UE au devenit aici un element structural al funcționării sectorului, substituind golurile lăsate de mobilitatea ridicată a personalului autohton”, precizează raportul.

Condițiile de muncă. Ce presiuni financiare au imigranții

Pe piața intermediarilor, recrutori cu vechime semnalează un deficit de reglementare: „nu există cadru legislativ pentru verificare… și amendare a companiilor” din domeniu.

Acolo unde agenții sunt profesionalizați, contractele sunt lizibile și integrarea se desfășoară coerent, altfel apar întârzieri, neconcordanțe documentare și costuri neprevăzute pentru angajator și lucrător („pe hârtie, da… în realitate, nu” – cum rezumă un manager).

Un determinant major al precarității contractuale este îndatorarea la origine, se arată în raport.

„Un angajator din HoReCa oferă repere numerice clare: „în 2019 plăteau cam 8.000 de dolari… astăzi 3–4.000” și, mai important, „au un an… pentru a returna banii”. Această presiune financiară nu apare în contractul de muncă, dar funcționează ca mecanism de constrângere: acceptare de ore suplimentare, posturi subcalificate sau, la limita contractului, acceptarea orelor suplimentare de muncă a mai multor contracte de muncă, presiune pentru migrație secundară spre salarii mai mari către alți angajatori, cu impact direct asupra retenției, plus potențial mare de abuzuri sau condiții de lucru sub cele promise ori sub standardele aplicabile”, arată studiul.

Vulnerabilități și riscuri de exploatare prin muncă

Pe o piață a muncii caracterizată de deficit structural și presiune demografică, lucrătorii se confruntă cu o serie de factori de risc care intensifică vulnerabilitățile la exploatare.

Dependența juridică de angajator constituie un prim factor de vulnerabilitate. În România, avizul de muncă este emis nominal pentru un singur angajator, ceea ce restrânge mobilitatea profesională și capacitatea lucrătorilor de a reacționa la abuzuri sau la condiții nefavorabile.

„Recrutorii intervievați au semnalat cazuri în care lucrătorii au rămas fără venituri sau fără statut legal din cauza întreruperii contractului. În acest context, echilibrarea raportului dintre protecția legală și libertatea de mobilitate profesională devine o prioritate a politicilor publice: „Nimeni nu este responsabil din punct de vedere legal pentru omul care îl aduce în România. […] Nu este clar ce se întâmplă când angajatorul renunță la el” (recrutor). „Sunt aduși și lăsați pe stradă, sunt aduși și nu li se dă ceea ce li s-a promis… am fost nevoiți să îi mutăm la alți angajatori” (recrutor)”, se precizează în raportul CES.

Un al doilea factor relevant este îndatorarea asociată procesului de recrutare. Taxele nelegitime percepute de agențiile de recrutare și costurile de deplasare pot crea o dependență economică față de angajator, crescând riscul de abuz și exploatare.

Un al treilea factor esențial îl reprezintă barierele lingvistice și deficitul de informare. Lipsa accesului la informații clare privind drepturile și procedurile legale reduce capacitatea lucrătorilor de a identifica și de a raporta abuzurile.

Aceste vulnerabilități sunt amplificate de concentrarea lucrătorilor migranți în sectoare economice cu risc ridicat de exploatare, precum construcțiile, agricultura, HoReCa și comerțul. Riscul derivă din caracterul fizic și sezonier al muncii, dependența de subcontractori și controlul instituțional limitat, care fac dificilă monitorizarea și prevenirea abuzurilor. Un studiu recent arată că lucrătorii proveniți preponderent din Nepal, Sri Lanka și Turcia sunt angajați în posturi slab calificate, având mobilitate redusă și protecție juridică redusă.

Recrutorii români consideră că o parte semnificativă a acestor lucrători ajung în țară deja într-o situație de vulnerabilitate economică, determinată de costurile mari ale recrutării și de îndatorarea contractată în țările de origine pentru a acoperi taxe, comisioane și documente.

Odată sosiți, aceștia sunt plasați preponderent în sectoare economice cu grad ridicat de risc și instabilitate întrucât munca este sezonieră și dependența de angajator este accentuată. Procesul de integrare este îngreunat suplimentar de barierele lingvistice și de deficitul de informare privind drepturile sociale și accesul la servicii publice, ceea ce diminuează capacitatea lucrătorilor de a se proteja și de a-și exercita drepturile în mod independent.

Discursul instigator la ură împotriva migranților a crescut în mediul online

Discursul instigator la ură îndreptat împotriva migranților și refugiaților a cunoscut o extindere vizibilă, în special în mediul online, unde aceștia sunt adesea asociați abuziv cu riscuri de securitate și ordine publică, amplificând stigmatizarea și tensiunile sociale.

Discuțiile de grup cu migranții arată că discursul instigator la ură nu se manifestă doar prin insulte izolate, ci face parte dintr-un climat mai extins în care aceștia sunt priviți cu suspiciune și tratați ostil în interacțiunile cotidiene. Anumiți respondenți atribuie astfel de atitudini expunerii la narațiuni negative în mass-media, ceea ce, în opinia lor, contribuie la normalizarea prejudecăților.

La nivel instituțional, capacitatea de monitorizare și sancționare a acestor comportamente sociale este limitată. Cu toate că CNCD are atribuții clare în domeniu, numărul cazurilor soluționate este mult sub nivelul incidentelor semnalate în spațiul public, ca urmare a raportărilor reduse și a utilizării unor mecanisme de supraveghere încă insuficient dezvoltate.

„Analiza de sentiment realizată pe platformele de social media relevă o polarizare accentuată a discursului public și o expunere îngrijorătoare la mesaje negative sau discriminatorii. Aproximativ 68% dintre comentariile analizate pe TikTok și peste 85% pe Facebook au avut ton negativ sau incitator la ură, cu o vizibilitate disproporționată față de mesajele pozitive sau neutre. Această dinamică afectează direct gradul de integrare al migranților, reducându-le încrederea în instituții, descurajând raportarea abuzurilor și accentuând stigmatizarea”, precizează studiul.

Recomandări pentru integrarea imigranților

În acest context, crearea unei strategii naționale de integrare clare și cuprinzătoare, care să abordeze în mod specific nevoile migranților din țări terțe, dincolo de beneficiarii protecției internaționale, este imperativă, spun autorii studiului.

„Strategia ar trebui, de asemenea, să se concentreze în mare măsură pe simplificarea și digitalizarea procedurilor de migrație și a proceselor de rezidență, abordând preocupările exprimate de recrutori și angajatori cu privire la întârzierile birocratice și perioadele lungi de așteptare pentru permisele de muncă și vizele, care pot prelungi procesele de recrutare până la 18 luni, creând ineficiențe pe care atât migranții, cât și angajatorii le consideră problematice”, spun aceștia.

Simplificarea proceselor de recunoaștere a calificărilor este o prioritate crucială. Cadrele de recunoaștere complexe și rigide, în special în profesiile reglementate, cum ar fi domeniul sănătății, creează bariere sistemice pentru migranții calificați, care sunt retrogradați în locuri de muncă nerelevante sau nesigure, sau care se confruntă cu nerecunoașterea diplomelor și sunt nevoiți să reia studiile sau să se specializeze din nou.

Creșterea alocărilor de fonduri și extinderea disponibilității cursurilor profesionale gratuite sau accesibile de limba română, adaptate programului variat și nivelurilor de competență lingvistică ale migranților sunt vitale.

Reducerea obstacolelor birocratice legate de permisele de ședere și avizelor de muncă este esențială. Aceasta include transparența procedurilor, digitalizarea cererilor (inclusiv utilizarea semnăturilor electronice) și standardizarea timpilor de procesare pentru a asigura predictibilitatea și planificarea eficientă atât pentru migranți, cât și pentru angajatori.

Acordarea de resurse suplimentare autorităților locale și ONG-urilor pentru servicii de interpretare, mediere culturală și activități sociale este esențială pentru facilitarea incluziunii migranților și a dialogului cu comunitățile gazdă.

O recomandare specifică venită din partea angajatorilor include reformarea sistemului agențiilor de recrutare pentru a crește responsabilitatea și eficiența, inspirată de modelul filipinez, unde agențiile sunt acreditate oficial de stat cu reglementări stricte, reducând riscurile de abuz. Angajatorii solicită eliminarea cerinței ca agențiile de recrutare să aibă un an de experiență în domeniul specific pentru care recrutează, permițându-le să aplice direct pentru importul de forță de muncă prin intermediul portalurilor digitale, ceea ce ar putea înjumătăți poverile administrative și limita munca informală.

Domeniile sănătate și protecție socială necesită o abordare axată pe diferențele de gen. Femeile migrante au raportat atât experiențe pozitive cu serviciile de sănătate (de exemplu, îngrijirea în perioada maternității), cât și bariere semnificative legate de lipsa asigurării de sănătate, dificultățile lingvistice și îngrijirea neadecvată din punct de vedere cultural. Programele ar trebui să extindă accesul la asigurarea de sănătate, indiferent de statutul de migrant, să crească disponibilitatea interpreților și să dezvolte servicii de sănătate axate pe femei.

Măsurile antidiscriminare – în special în domeniul ocupării forței de muncă, locuințelor, serviciilor bancare și publice – trebuie consolidate prin campanii de conștientizare și aplicarea uniformă a legii. Migranții se confruntă cu rasism și excluziune subtile și evidente, care le influențează integrarea socială și economică (migrant), se mai menționează în raport.