Sari direct la conținut

Telekom Romania a scos la vanzare o cladire simbol a Bucurestiului, Palatul Telefoanelor, alaturi de alte doua proprietati din centru. Pretul de pornire – 21,6 milioane de euro

HotNews.ro
Palatul Telefoanelor, Foto: Telekom Romania
Palatul Telefoanelor, Foto: Telekom Romania

Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) a scos la vanzare la pachet Palatul Telefoanelor si alte doua proprietati imobiliare situate in centrul Bucurestiului, la un pret de pornire de 21,6 milioane de euro, a anuntat miercuri operatorul de comunicatii. Masura este „parte a strategiei companiei de a capitaliza portofoliul de proprietati imobiliare”, tranzactia va fi derulata prin intermediul unei licitatii, iar castigatorul va fi entitatea cu cea mai avantajoasa oferta atat in ceea ce priveste pretul, cat si alte conditii relevante in context.

Cele trei proprietati din centrul Bucurestiului sunt: Palatul Telefoanelor, cladirea Tandem si proprietatea din strada Matei Millo. Valoarea de piata a pachetului este la nivelul altor proprietati similare ca dimensiune si relevanta si a fost stabilita de evaluatori independenti.

UPDATE Reprezentantii Telekom Romania Communications au precizat pentru HotNews.ro ca cele trei proprietati vandute la pachet: „Palatul Telefoanelor, cladirea Tandem si proprietatea din strada Matei Millo, au un pret de pornire de 21.600.000 euro. Cladirea Tandem si proprietatea Matei Millo au impreuna pretul de pornire de 10,9 milioane euro”.

In anuntul de vanzare se mentioneaza ca: se poate achizitiona pachetul de 3 proprietati imobiliare format din Palatul Telefoanelor + Cladire Tandem + Parcare Matei Millo sau pachetul de 2 proprietati imobiliare format din Cladirea Tandem + Parcare Matei Millo.

Pentru a participa in licitatie, entitatile interesate trebuie sa furnizeze o scrisoare de garantie si sa depuna ofertele pana la data de 20 octombrie 2014. Pentru Palatul Telefoanelor, Telekom Romania Communications S.A. va urma toti pasii juridici prevazuti de legislatia in vigoare privind monumentele istorice.

  • ,,Strategia noastra imobiliara este in linie cu scopul nostru de a deveni furnizorul convergent numarul 1 de servicii de telecom si divertisment din Romania. Aceasta presupune sa ne concentram atentia asupra activitatilor noastre principale si sa capitalizam activele din zone secundare, inclusiv portofoliul imobiliar”, a afirmat Andreas Grunewald, Director Executiv Managementul Aprovizionarii, Telekom Romania Group.

Palatul Telefoanelor este construit in stilul art deco si are un teren de 1.893 mp si o suprafata totala construita la sol de 1.702 mp. Palatul Telefoanelor este una din cladirile reprezentative din Bucuresti. „Inalta de 52,5 metri, cladirea a fost pana in anii ’70 cea mai inalta cladire din Capitala si a fost prima cladire inalta cu schelet metalic din Romania (sursa: Wikipedia).

Proprietatea Tandem are un teren de 5.039 mp si o suprafata totala construita la sol 2.030 mp, in timp ce proprietatea Matei Millo are un teren de 1.783 mp.

Intreaga lista a proprietatilor de vanzare sau inchiriere este disponibila pe site-ul dedicat: realestate.telekom.ro/ro/.

  • Romtelecom a inceput sa-si vanda o parte din proprietati inca din aprilie 2013

In luna aprilie 2013, Romtelecom (a carei denumire legala este in prezent Telekom Romania Communications) a anuntat ca va scoate la vanzare in perioada urmatoare o parte a portofoliului sau imobiliar, din 16 judete: Bihor, Botosani, Brasov, Buzau, Calarasi, Constanta, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui si Vrancea, plus Bucuresti, ca parte a strategiei sale de optimizare a eficientei. In acest sens, compania a spus ca va initia licitatii pentru un total de 42 de proprietati, conform cerintelor si proceselor interne din cadrul companiei.

Oficialii Romtelecom au precizat atunci pentru HotNews.ro ca: „suma preturilor de pornire in licitatii pentru proprietatile publicate pe site-ul Romtelecom este de aproximativ 1,677,000 Euro (fara tva)”.

Actionarii Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) sunt OTE – principalul operator de telecomunicatii din Grecia – cu 54,01% – si Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI) – 45,99%. Grupul german de comunicatii Deutsche Telekom este actionarul majoritar al OTE cu o participatie de 40% din actiuni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro