Sari direct la conținut

Un șofer din Suceava a lovit cu mașina un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a așezat în pat ca să pară că a murit acolo

HotNews.ro
Un șofer din Suceava a lovit cu mașina un bărbat apoi l-a dus acasă și l-a așezat în pat ca să pară că a murit acolo

Un tânăr din județul Suceava a fost reținut după ce a lovit cu mașina un bărbat, iar apoi a încercat să își ascundă fapta și a dus victima acasă, unde a așezat-o în pat, pentru a da impresia că a murit acolo.

Victima este un bărbat de 50 de ani din comuna Ostra, scrie Ziar de Suceava. Bărbatul a fost găsit decedat în casă de către un vecin, în 7 ianuarie.

În urma investigațiilor Poliției s-a stabilit că decesul ar avea la origine leziunile suferite de bărbat în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 5 ianuarie, iar autorul este un tânăr de 21 de ani), din comuna Ostra. Conform polițiștilor, bărbatul de 50 de ani a fost acroșat de către tânăr cu o autoutilitară, pe un drum județean. După impact, șoferul a oprit mașina, a coborât şi a luat victima în mașină, ducând-o acasă și așezând-o în pat, fără a anunța poliția, „cu intenţia clară de a-şi ascunde faptele şi de a induce în eroare organele de anchetă”.

„Este un caz de carte. Este cercetat pentru ucidere din culpă, dar procurorii pot face reîncadrarea faptei și la omor prin imprudență”, a declarat miercuri, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro