Sari direct la conținut

Pagubitii Dacia vor primi titluri de stat de peste 100 milioane de euro

Gandul

Titluri de stat pe un an, care sa fie emise in decurs tot de un an, aceasta este solutia gasita de Guvern pentru despagubirea celor peste 35.000 de persoane care au depus bani pentru autoturisme Dacia inainte de 1989. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca efortul bugetar va fi de peste 100 de milioane de euro.

„Guvernul a propus comisiilor reunite ale Parlamentului o formula in care, pentru despagubirea acestor persoane, sa se emita titluri de stat, in termen de un an si care sa aiba o perioada de maturitate de un an”, a precizat ministrul.

Vosganian a participat la sedinta Comisiilor reunite de buget-finante si juridica din Camera Deputatilor, unde a fost dezbatuta propunerea legislativa privind despagubirea persoanelor fizice care au depus bani pentru Dacia.

„Astazi (ieri, n.r.) s-a incheiat o dezbatere care, de mai bine de un deceniu, framanta Parlamentul Romaniei, cea privind despagubirea persoanelor care au depus bani pentru a obtine un automobil Dacia. Acesti oameni solicita banii inapoi, indexati la rata inflatiei”, a declarat Vosganian.

Integral in Gandul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro