Sari direct la conținut

Germania vrea o carte de istorie a Uniunii Europene

HotNews.ro

Ministrii educatiei din Uniunea Europeana vor dezbate, in perioada urmatoare, o posibila lansare a unei carti comune de istorie europeana care sa serveasca drept model pentru manualele de istorie din cele 27 de statele membre.

Cu toate acestea, ideea ar putea starni controverse in privinta abordarii unor evenimente obscure din istoria Europei, relateaza EUObserver.

Conservatorii britanici si euroscepticii au criticat insa initiativa. Graham Brandy, purtatorul de cuvant al Europei Conservatoare, considera ca miscarea este una „tipic birocrata”, care presupune mai mult decat scopurile pe care le declara.

„Nu trebuie sub nici o forma si in nici o circumstanta sa pierdem controlul in privinta responsabilitatilor noastre educationale”, a declarat Brandy, citat de cotidianul The Telegrap.

Ideea este similara cu un alt proiect dintre Germania si Franta, reprezentat de cartea numita „Histoire Gheschichte”, scrisa de zece istorici, cate cinci din fiecare tara. Cartea se bazeaza, in cea mai mare parte, pe analiza istoriei moderne privind dezvoltarea Uniunii Europene.

Conform cotidianului The Telegraph, aceasta versiune, care reuneste cele doua tari, a prezentat diferentele nationale, intr-un loc lasat pentru paragrafe separate in versiunea franceza si cea germana, privind comunismul si rolul Statelor Unite pe batranul continent.

De asemenea, istoria Europei poate deveni un punct de controversa si in declaratia care va marca sarbatoare celei de-a 50 a aniversari a UE, declaratie care va fi semnata de liderii europeni la Berlin pe 25 martie.

Unii dintre noii membri UE au precizat ca documentul ar trebui sa mentioneze partile obscure din istoria Europei, precum si evenimentele istorice care au fost cruciale pentru Europa Centrala si de Est, chiar daca tarile din aceasta regiune au intrat in UE abia din 2004.

Comisarul UE pentru educatie, Jan Figelv, a declarat pentru EUobserver sa este in favoarea acestei idei, specificand ca tragedia comunismului a primit in ultimele luni atentia cuvenita in UE. Acesta considera ca istoria Europei ar trebui sa constituie un ghid pentru dezbaterile prinvind viitorul UE.

„Putem astfel sa invatam si sa tinem minte de unde am inceput si ce am intampinat in calea noastra”, precizat Figelv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro