Sari direct la conținut

Actorul Emil Hossu, internat la Spitalul Elias dupa ce a fost lovit de o masina pe trecerea de pietoni

HotNews.ro

Actorul Emil Hossu a fost internat, joi, la Spitalul Elias, cu fractura la genunchi dupa ce a fost lovit de o masina pe trecerea de pietoni, a declarat, pentru Mediafax, directorul medical al unitatii sanitare, Dana Safta.

Accidentul s-a petrecut in zona Kiseleff, la intersectia cu strada Arhitect Mincu.

„Emil Hossu traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. El a fost lovit de o masina. Are fractura la genunchi. Piciorul a fost imobilizat”, a precizat medicul.

Actorul va ramane internat si primeste tratament de specialitate.

Purtatorul de cuvant al Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti, Ioana Stancu, a declarat, pentru Mediafax, ca incidentul a avut loc in jurul orei 9.00 dimineata, in timp ce actorul traversa strada pe culoarea verde a semaforului.

Potrivit acesteia, soferul care l-a accidentat este un bucurestean in varsta de 61 de ani, care nu consumase bauturi alcoolice.

Barbatului i s-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, incadrarea juridica urmand sa fie definitivata in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale pe care le va primi victima.

Emil Hossu (69 de ani) este actor la Teatrul Nottara din Bucuresti si a jucat in numeroase filme, printre care „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, Accident”, „Cel mai iubit dintre pamanteni” si „Balanta”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro