Sari direct la conținut

PDL si UDMR neaga remanierea anuntata de Ioan Oltean 

HotNews.ro

Democrat-liberalii si partenerii din Coalitie neaga ca ar fi existat o discutie oficiala in interiorul arcului guvernamental privind o eventuala remaniere in luna iunie. Dupa ce vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa la Bistrita, ca dupa asumarea raspunderii in Parlament, va avea loc o remaniere, mai multi lideri PDL au negat existenta unor astfel de discutii. Totusi democrat-liberalii recunosc ca o eventuala schimbare a ministrilor ar putea avea loc la intiativa premierului Emil Boc si la presiunea parlamentarilor partidului.

Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor: „Nu stiu nimic de asa ceva. Subiectul nu a fost discutat intr-o sedinta a Biroului Permanent. Nu am discutat despre remaniere, dar nu exclud o posibila remaniere si am stiut lucrul asta din momentul in care am pornit la acest drum”.

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor : „Nu stiu, are probabil si domnul Oltean parerile lui. Nu cred ca va fi (n.r. o remaniere), dar s-ar putea sa fie. Multe lucruri s-ar putea intampla”.

Teodor Stolojan, Mediafax: „Nici vorba. Guvernul are acum cu totul alte prioritati, cum ar fi sa sustina masurile si sa mobilizeze toti parlamentarii PDL, UDMR, minoritati si independenti sa voteze impotriva motiunii de cenzura”.

Cezar Preda, vicepresedinte PDL- Agerpres: „Nu am cunostinta de asa ceva. Am inteles ca Ioan Oltean a invocat o discutie cu premierul Emil Boc, eu nu am avut asemenea discutii, dar cred ca acest Guvern care, sper eu si imi doresc, va primi increderea, sa puna in aplicare aceste masuri. Cred ca o remaniere se face, nu se discuta. Inclusiv in momente calme, a discuta despre remaniere inseamna a slabi executivul. In politica, atunci cand constati raul, trebuie sa-l elimini, nu sa-l descanti!”.

Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputatilor- Agerpres: „Sunt discutii care se vor face atunci cand se va impune nevoia unei remanieri, daca se va impune. Au fost nemultumiri fata de anumiti ministri, dar n-au nicio legatura nemultumirile lor cu o remaniere. Primul-ministru trebuie sa evalueze fiecare ministru in parte”.

Sulfina Barbu, vicepresedintele PDL: „In partid nu am avut o discutie despre o remaniere guvernamentala imediata deoarece cel mai important lucru este punerea in aplicare a masurilor care sa mentina echilibrul economic al Romaniei. In situatia in care principalele masuri sunt de reducere de personal, este dificil pentru oricare dintre ministri sa fie placuti si populari”.

Marko Bella, presedintele UDMR : „In interiorul Coalitiei nu s-a discutat acest subiect. Remanierile oricand sunt posibile pentru ca nu e ceva extraordinar, deci orice Guvern trebuie innoit putin in mod periodic. In mod firesc sunt portofolii eventual mai grele, sau sunt ministri care se erodeaza mai repede, in ceea ce ma priveste nu cred ca a venit momentul unor remanieri”.

Cristian Preda , europarlamentar PDL – (cotidianul Gandul): „Nu am auzit asa ceva decat intr-o declaratie a lui Ioan Oltean, care nu stiu cat e de informat. Sustin acest Guvern, nu pot sa sustin opozitia, ar fi absurd. Imi doresc ca acest guvern sa reuseasca (…). Sunt lucid cand spun ca exista o diminuare a credibilitatii, dar nu exista o alternativa politica, opozitia este radicalizata, cale de dialog nu exista”.

Hunor Kelemen, ministrul Mediului – (Agepres): „Am auzit astazi ce-a declarat Ioan Oltean. Eu va spun ca astfel de discutii nu au fost in Coalitie, nu au fost in Guvern. Pana acum, pozitia a fost, si ramane aceasta pozitie, ca nu se face nicio remaniere in aceasta perioada. Cel putin pana in toamna nu se pune problema remanierii. Asta a fost si declaratia presedintelui, asta a fost si a premierului si a vicepremierului. Nici macar nu s-a pus aceasta problema. Poate domnul Oltean are relatii transcedentale cu cel care stie totul, cel de Sus. Noi nu cunoastem astfel de intentii”.

Declaratiile vicepresedintelui Ioan Oltean vin in contextul in care mai multi parlamentari si-au exprimat nemultumirile fata de ministrii cabinetului Boc. La intalnirile premierului Emil Boc cu grupurile parlamentare PDL, deputatii si senatorii au cerut demisia ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, a ministrului Muncii, Mihai Seitan, si a ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru.

Totodata, dupa anuntarea masurilor de austeritate propuse de Guvern, doi parlamentari PDL au plecat din partid si altii critica deschis Guvernul Boc pentru taierile de pensii si salarii.

Presedintele Traian Basescu a declarat, pe 6 mai, ca nu se pune problema remanierii, deoarece acum este nevoie de stabilitate. „Vreau sa mai inchid un zvon: am inteles ca ma vedeti in postura de a face remanieri, de a da afara ministri. Nu pune nimeni problema remanierii. Ceea ce ne trebuie acum este stabilitate si incredere. Mi-este cunoscut ca sunt segmente interesate si in instabilitate si in lipsa de incredere, le vad si eu, le simt pe pielea mea. vom merge inainte”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro