Sari direct la conținut

Tariful social se va desfiinta

Ziarul de Sibiu

Tariful social se va desfiinta in perioada imediat urmatoare, in sistemul de contorizare si plata a energiei electrice nu va mai exista termenul de „tarif social”. Acesta va fi inlocuit cu un sistem de ajutoare sociale, dupa cum descrie directorul general al Electrica Sibiu, Iacob Blagu. El sustine ca, in viitor, preturile la energie electrica nu vor mai creste mult.

Reporter: Este Sibiul mare consumator de energie electrica?

Iacob Blagu: Acum suntem cam al treilea judet, la consum, din filiala din care facem parte. La incasari avem probleme, dar in ultima perioada am inceput sa avem un trend ascendent. Avem, in general, probleme la marii consumatori, care platesc pe ultima suta.

Avem probleme in suna defavorizata Copsa si Medias, cu furturi foarte multe – s-a ajuns la instalatii improvizate pentru furt, asa ca am intervenit cu jandarmeria.

Rep.: De ce se formeaza acele cozi la plata facturilor?

I.B.: E vorba de noul sistem de facturare, preluat din Spania. Problema a fost la transferul datelor in noul program. Au aparut unele erori de transfer, dar eu zic ca in cel mult doua luni se va rezolva, iar noul sistem va deveni mai bun pentru consumatorii casnici, apoi si pentru cei industriali.

Spun asta deoarece, pana acum, facturam prin estimare lunara, iar la sase luni faceam o citire si o regularizare. Acum facem o estimare pe doua luni, iar a treia va fi de regularizare. Apoi, va fi un sistem mult mai bun din punctul de vedere al platilor, deoarece in afara casieriilor noastre, oamenii vor putea plati la orice oficiu postal.

De asemenea, plata va mai putea fi facuta prin internet, prin conturi bancare.

Rep.: Ce se va intampla cu tariful social?

I.B.: Am inteles ca se va desfiinta. Va fi implementat un sistem de ajutoare si nu va mai exista acest tip de tarif, deoarece de aceasta au beneficiat foarte multi care aveau o a doua casa, de vacanta. Acum, daca vor fi aceste ajutoare, vom primi de la primarii lista cazurilor sociale.

Rep.: Vor mai creste mult preturile la energie electrica?

I.B.: Piata de energie s-a deschis, deocamdata, in proportie de 83 la suta. S-a deschis pentru consumatorii industriali in special si pentru cei economici. Prin urmare, fiecare isi poate alege furnizorul. Nu mi detinem noi monopolul. Sunt furnizori atestati si in Sibiu.

Probabil piata se va deschide si pentru consumatorii casnici, pentru care nu noi stabilim preturile. Daca vor mai creste preturile, va fi intr-un procent foarte redus.

Rep.: Cand vor fi finalizate lucrarile din Zona Industriala Vest?

I.B.: in Zona Industriala Vest am dezvoltat capacitatea si am modernizat reteaua pentru a acoperi consumul de acolo. Anul acesta, probabil in iulie, vom definitiva lucrarile. in ce priveste consumatorii de acolo, la sfarsitul acestei luni, cel tarziu pana in 15 mai, vom putea sa ii alimentam la capacitate maxima.

Investitia este una de 3,5 milioane de euro. in rest, anul trecut am avut un fond de investitii destul de mare, de 90 de miliarde de lei vechi, pentru inlocuirea instalatiilor vechi, a contorilor, a bransamentelor de joasa tensiune. Anul acesta tinem pasul cu lucrarile din oras, din centrul istoric al Sibiului.

Am inceput lucrarile de eliminare a retelelor aeriene, astfel incat, dupa cum puteti vedea, in Piata Mare de exemplu, nu mai avem retele aeriene. Vom mai incepe astfel de lucrari si pe strazile Mos Ion Roata, Turnului, Pasajul Scarilor.

O sa continuam cu Balcescu unde am terminat lucrarile stradale, mai avem doar in curtile oamenilor. Acolo mai avem probleme cu proprietarii, unii nu inteleg ca sunt niste instalatii care prezinta pericol si de incendiu si de electrocutare.

Pana la contor, noi vom reface tot, astfel incat sa desfiintam si retelele de pe case. Peste tot, retelele vor fi prin cablu subteran, mai ales in centrele zonelor urbane.

Rep.: Mai exista localitati neelectrificate?

I.B.: in tot judetul, localitati total neelectrificate sunt doua catune – Albi si Padureni. Noi am facut o estimare si sunt niste costuri fantastice pentru o retea de joasa tensiune, care nu stim daca se justifica. in rest, extindem retelele in zonele locuite unde se construieste.

„Vrem ca sibienii sa fie constienti ca facem tot ce putem astfel incat sa fie bine pentru ei si sa iesim in intampinarea lor. Suntem foarte flexibili astfel incat oamenii sa fie multumiti”

„Iluminatul public va trece in proprietatea primariilor cu retele cu tot, deci trebuie separate retelele. Sunt foarte comune, iar diferentierea aceasta patrimoniala este o lucrare grea”

190.000 de clienti

Electrica SA Sibiu face parte din filiala Transilvania Sud, care are centru la Brasov si se compune din sase judete – Brasov, Covasna, Miercurea Ciuc, Mures, Alba si Sibiu. Numarul de clienti din judet este de aproximativ 190.000, pentru care lucreaza 337 de angajati ai SC Electrica SA Sibiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro