Deputații din Comisia de cultură au aprobat un proiect ce instituie „zilele colindului din România”
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, proiectul de lege privind instituirea, în perioada 6-31 decembrie, a zilelor colindului din România, informează Agerpres.
Proiectul, iniţiat de 34 de parlamentari de la PNL, PSD, PMP, minorităţi, urmează să fie supus dezbaterii şi adoptării plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
„Se instituie zilele colindului din România în perioada 6 – 31 decembrie. Zilele colindului din România pot fi marcate de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de către societatea civilă, precum şi de către persoane fizice sau juridice, prin organizarea de evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social. De asemenea, consacrarea acestei perioade poate fi făcută şi prin participarea la orice astfel de evenimente”, se precizează în raportul comisiei.
Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare şi instituţiile culturale pot participa la acţiuni de promovare a practicării colindului, precum şi de identificare şi creare a fondului de colinde.
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Culturii întocmeşte un calendar de evenimente pentru zilele colindului din România.