Skip to content
Rinat Ahmetov, Foto: shakhtar.com

Cel mai bogat oligarh din Ucraina, Rinat Ahmetov, ia partea manifestantilor si cere puterii sa negocieze cu opozitia

Oligarhul cel mai bogat din Ucraina, Rinat Ahmetov, a denuntat vineri recursul „inacceptabil” la fortele de ordine, trimise miercuri impotriva manifestantilor pro-europeni din Kiev, si a cerut presedintelui sa negocieze cu opozitia, scrie AFP.

„Faptul ca oameni pasnici coboara in strada pentru demonstratii pasnice arata ca Ucraina este o tara libera si democratica”, scrie miliardarul, a carui avere este estimata de Forbes la peste 15 miliarde de dolari, intr-un comunicat publicat de holdingul sau SCM.

„Dar faptul ca oamenii au suferit este inacceptabil”, a adaugat omul de afaceri, la doua zile dupa ce fortele de ordine au incercat sa preia controlul asupra pietei centrale din Kiev, dar au esuat, in fata afluxului de manifestanti. Operatiunea s-a soldat, potrivit opozitiei, cu circa 30 de raniti.

Originar, ca si presedintele Viktor Ianukovici, din orasul industrial Donetsk, in estul tarii, acest oligarh a fost considerat mult timp drept eminenta cenusie a actualului partid aflat la putere, precum si principalul finantator.

Expertii notasera deja ca televiziunea sa, Ukraina, a dat cuvantul manifestantilor, fapt care a fost interpretat drept o falie in loialitatea oligarhilor fata de actuala putere.

„Considera ca in acest moment dificil pentru tara noastra este important sa ne pastram mintea limpede si sa adoptam o pozitie echilibrata”, afirma Rinat Ahmetov.

„Oameni politici, reprezentanti ai guvernului si autoritati morale trebuie sa se aseze la masa negocierilor” pentru a ajunge la „o decizie de care Ucraina sa beneficieze pe termen scurt, mediu si lung”.

Imperiul lui Ahmetov este format in special din active in metalurgie, unul dintre sectoarele de export ale industriei acestei foste republici sovietice.