Skip to content

Pedro Sanchez continuă criticile la adresa războiului SUA–Israel cu Iranul: „O greșeală extraordinară”

Premierul spaniol Pedro Sanchez a calificat războiul SUA-Israel cu Iranul drept „o greşeală extraordinară”, adăugând că acest conflict este „în mod clar în afara legalităţii internaţionale”, relatează BBC, conform News.ro.

„Acest război din Iran este, în opinia mea, în sensul Spaniei, o greşeală extraordinară pentru care vom plăti”, a declarat premierul socialist Pedro Sanchez în cadrul unei conferinţe de presă.

Donald Trump şi Pedro Sanchez sunt în conflict acut de câteva zile, primul reproşându-i celui de-al doilea că nu a permis forţelor sale armate să utilizeze două baze situate în sudul Spaniei pentru a ataca Iranul.

„Între ţările aliate, este bine să te ajuţi când ai dreptate şi să semnalezi când cineva greşeşte sau comite o eroare, aşa cum este cazul acum”, a spus premierul spaniol.

Marți, la Casa Albă, în timpul unei întâlniri cu cancelarul german Friderich Merz, Donald Trump a criticat guvernul spaniol și a amenințat că va întrerupe legăturile comerciale cu Madridul.

„Vom întrerupe toate relațiile comerciale cu Spania”, a declarat Trump. „Nu vrem să avem nimic de-a face cu Spania”, a adăugat liderul SUA.

Este pentru prima dată când Trump amenință cu întreruperea totală a legăturilor comerciale, deși este neclar cât de ușor va fi să își pună în practică intenția, ținând cont de faptul că Spania este parte a UE, iar SUA au negociat un acord comercial cu Comisia Europeană, care reprezintă toate statele membre.

„Așa încep marile dezastre”

Premierul spaniol a insistat și miercuri că nu va ceda presiunilor comerciale ale lui Donald Trump și a criticat războiul.

„Așa încep marile dezastre ale umanității. Nu poți juca ruleta rusească cu destinul a milioane de oameni”, a declarat Sanchez într-un discurs televizat adresat națiunii, citat de Reuters.

„Poziția guvernului spaniol poate fi rezumată în patru cuvinte: «Nu războiului»”, a spus el, adăugând că poziția este una coerentă.

„Nu vom fi complici la ceva care este rău pentru lume și contrar valorilor și intereselor noastre doar pentru a evita represaliile cuiva”, a spus Sanchez, făcând aparent referire la amenințările lui Trump.