Sari direct la conținut

Cod galben de ploi abundente in vestul si nord-vestul tarii, pana sambata dimineata

HotNews.ro

Administratia Nationala de Meteorologie a emis, vineri dimineata, o atentionare Cod Galben de ploi abundente si intensificari ale vantului valabila de vineri dupa-amiaza pana sambata dimineata in 12 judete din vestul si nord vestul tarii, anunta Agerpres. Potrivit meteorologilor, in intervalul 30 ianuarie, ora 17:00 – 31 ianuarie, ora 10:00, precipitatiile vor cuprinde cea mai mare parte a tarii, iar in regiunile vestice si nord-vestice, cantitatile de apa vor fi in jur de 15 l/mp si izolat, in Carpatii Occidentali, Carpatii Meridionali si in Subcarpatii Getici peste 35…40 l/mp.

Vor fi ploi, iar in zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile si se va depune strat consistent de zapada. Precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare se vor semnala, in dimineata zilei de 31 ianuarie, local si in nord-vestul si centrul teritoriului.

Vantul va prezenta intensificari in toata tara, cu viteze mai mari in Banat, Crisana, sudul Transilvaniei si in Dobrogea, unde la rafala se vor depasi 70 km/h. La munte, vantul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zapada.

In regiunile vestice, pe litoral, precum si in zonele de munte vantul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri 30 ianuarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro