Sari direct la conținut

Coreea de Nord a condamnat la 12 ani de muncă silnică doi tineri care s-au uitat la videoclipuri K-pop

HotNews.ro
Proces in Coreea de Nord, Foto: Woohae Cho / AFP / Profimedia Images
Proces in Coreea de Nord, Foto: Woohae Cho / AFP / Profimedia Images

O înregistrare video publicată de o organizație care ajută dezertori nord-coreeni arată că autoritățile de la Phenian au condamnat doi adolescenți la 12 ani de muncă silnică deoarece s-au uitat la videoclipuri ale unor melodii K-pop, relatează Reuters.

Înregistrarea, care arată doi adolescenți în vârstă de 16 ani fiind condamnați în urma unui proces public organizat la Phenian, a fost publicată de South and North Development Institute (SAND). Agenția Reuters notează că nu a reușit să confirme independent autenticitatea înregistrării, care a fost preluată însă inclusiv de către BBC.

Coreea de Nord a condamnat de ani de zile la pedepse grele cu închisoarea orice persoane prinse că se uită la divertisment produs în Coreea de Sud sau că imită modul în care vorbesc sud-coreeni.

Regimul lui Kim Jong Un afirmă că acest război cultural purtat împotriva influențelor străine în societate este menit să combată „ideile anti-revoluționare”, adoptând o lege exhaustivă pe subiectul respectiv în 2020.

„Judecând după pedeapsa grea, s-ar părea că acest lucru este arătat oamenilor din întreaga Coree de Nord pentru a-i avertiza. Dacă așa stau lucrurile, ar părea că stilul de viață al culturii sud-coreene este cunoscut în societatea nord-coreeană”, a declarat Choi Kyong-hui, președintele SAND și un profesor de științe politice la Universitatea Tokyo, cu privire la noua înregistrare difuzată de mass-media de la Phenian.

„Cred că înregistrarea video a fost editată cândva în jurul lui 2022 (…) Ceea ce este îngrijorător pentru Kim Jong Un este că milenialii și tinerii din Generația Z și-au schimbat modul de gândire. Cred că el (n.r. Kim Jong Un) încearcă să îi întoarcă la modul nord-coreean”, a adăugat el.

Coreea de Nord a și executat tineri care s-au uitat la producții sud-coreene

În înregistrarea video făcută de autoritățile nord-coreene poate fi observat cum toate persoanele care asistă la procesul ținut într-un amfiteatru deschis poartă măști de protecție, ceea ce sugerează că el a fost organizat în timpul pandemiei de COVID-19.

Cei doi adolescenți condamnați se pot considera însă oarecum norocoși, regimul de la Phenian executând în public în decembrie 2022 alți doi tineri găsiți vinovați de vizionarea și distribuirea de filme sud-coreene.

În ultimii ani, filmele sud-coreene și occidentale, precum și muzica și emisiunile TV, s-au răspândit în întreaga Coreea de Nord pe unități flash USB și carduri SD ușor de ascuns.

În pofida acestor măsuri dure, se crede că „liderul suprem” Kim Jong Un este un mare pasionat al filmelor occidentale și că a strâns o colecție impresionantă de lungmetraje produse la Hollywood.

Coreea de Nord, una dintre cele mai izolate țări din lume, și vecina sa democratică din Sud sunt din punct de vedere juridic încă în război după ce conflictul din 1950-1953 s-a încheiat printr-un armistițiu, nu un tratat de pace.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro