Sari direct la conținut

Inflație ușor temperată în octombrie, dar vârful nu a fost încă atins

HotNews.ro
Inflatia duce la scumpirea preturilor la alimente, Foto: Dreamstime.com
Inflatia duce la scumpirea preturilor la alimente, Foto: Dreamstime.com

Preţurile de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2022 au crescut cu 1,3%, față de octombrie trecut s-au temperat la 15,3%, în vreme ce față de începutul anului coșul mediu de consum s-a scumpit cu 14,5%, arată datele Statisticii, publicate vineri.

”Recesiunea ca preț pentru inflație ar putea să fie inevitabilă. Problema este că suntem într-o situație de risc de stagflație. E absolut evident că economiile încetinesc, cresc dobânzile, inflația este mare, riscul este să duci economia și mai puternic în recesiune. S-ar putea să fie un cost pe care să fim nevoiți să ni-l asumăm”, a declarat Ionuț Dumitru marți, în cadrul conferinței ”Bugetul și fiscalitatea 2023: la ce să se aștepte economia?”, organizată de Curs De Guvernare.

El a avertizat că Germania are cea mai ridicată rată a inflației din ultimii 50 de ani și ”o dată ce ai scăpat iepurele, ca să zic așa, e greu să-l mai prinzi”.

”Dacă inflația alunecă la un nivel foarte înalt, anticipațiile inflaționiste se dezancorează. Miza dobânzilor mai mari este reancorarea pe termen mediu a așteptărilor inflaționiste. Adică trece șocul acesta a prețului la energiei, cu efectele sale colaterale, cu efectele de runda a doua, dar pe termen mediu oamenii să-și reancoreze așteptările la țintele pe care băncile le urmăresc”, a explicat economistul-șef al Raiffeisen Bank.

În ceea ce privește evoluția inflației, Ionuț Dumitru anticipează un vârf de circa 17% în martie-aprilie, ceea ce înseamnă că și dobânzile vor continua să crească.

Sursa foto: Dreamstime

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro