Lumea are un nou „cel mai mare oraș”. Ce ne spune, de fapt, clasamentul ONU despre viitorul urbanizării

Pentru Alfiyan Elfatah, un tânăr de 31 de ani din Indonezia, titlul de „cel mai mare oraș din lume” nu este o abstracție statistică, ci înseamnă patru ore de navetă zilnică între periferia Jakartei și centrul economic al capitalei. Timp pierdut în trafic, infrastructură suprasolicitată și un oraș care pare să se extindă mai repede decât capacitatea autorităților de a-l gestiona.

Organizația Națiunilor Unite a schimbat metodologia de evaluare a marilor aglomerări urbane. Rezultatul: Jakarta a sărit direct pe primul loc în clasamentul global, cu aproape 42 de milioane de locuitori, depășind Tokyo, estimat acum la aproximativ 33 de milioane.

Schimbarea nu reflectă o explozie demografică peste noapte, ci o nouă definire a orașului.

De ce Jakarta a „depășit” Tokyo

Noua metodologie ONU nu mai privește strict limitele administrative, ci zonele urbane funcționale: orașul și rețeaua sa de localități satelit, legate prin muncă, transport și servicii. În cazul Jakartei, asta înseamnă includerea unor orașe precum Bogor, Bekasi sau Tangerang — locuri unde trăiesc milioane de navetiști care depind zilnic de capitală.

Dintr-un oraș „oficial” de circa 11 milioane de locuitori, Jakarta devine astfel un mega-sistem urban de dimensiuni continentale. Metodologia a propulsat capitala Indoneziei de pe locul 30 în 2018 direct pe primul loc mondial.

Autoritățile locale contestă definiția, dar recunosc utilitatea ei: un semnal de alarmă.

Megaorașele: motor economic sau capcană urbană?

Raportul ONU arată că lumea este mai urbană ca niciodată. Aproape 45% din populația globală trăiește în orașe, iar până în 2050, două treimi din creșterea populației mondiale va avea loc în mediul urban. Numărul megaorașelor (peste 10 milioane de locuitori) a crescut de la 8 în 1975 la 33 în 2025, peste jumătate fiind în Asia.

Jakarta este un exemplu extrem al acestui model:

• contribuie cu aproape 17% la PIB-ul Indoneziei,
• atrage milioane de navetiști,
• concentrează puterea politică, financiară și simbolică a țării.

Dar costurile sunt uriașe: congestionare cronică, poluare, prețuri ridicate ale locuințelor și chiar scufundarea fizică a orașului, cu până la 20 cm pe an în unele zone, scrie Financial Times.

Infrastructura, veriga slabă

Guvernatorul Jakartei promite investiții masive în transportul public și conectivitate regională. Aproximativ 3,5–4 milioane de oameni fac naveta zilnic în oraș, dar mai puțin de un sfert dintre locuitori folosesc transportul public. Comparativ, Tokyo sau Shanghai operează rețele dense de metrou, integrate la nivel metropolitan.

Problema este structurală: Jakarta nu este construită ca un sistem urban unitar, ci ca un magnet economic care trage populație din jur fără a redistribui suficient activitatea.

De ce mutarea capitalei nu rezolvă tot

Planul Indoneziei de a construi o nouă capitală, Nusantara, în insula Borneo, este un răspuns radical la supraaglomerarea Jakartei. Proiectul, estimat la 30 de miliarde de dolari, ar trebui să reducă presiunea administrativă asupra orașului.

Dar chiar și așa, experții avertizează: mutarea instituțiilor nu mută automat economia. Atâta timp cât joburile, investițiile și oportunitățile rămân concentrate în Jakarta, fluxurile de populație vor continua.

Lecția globală: nu megaorașele cresc cel mai repede

Un paradox important din raportul ONU este adesea ignorat: orașele mici și mijlocii cresc mai rapid decât megaorașele și găzduiesc, cumulat, mai mulți oameni. Din peste 12.000 de orașe analizate, 96% au sub un milion de locuitori.

Cu alte cuvinte, viitorul urbanizării nu este doar despre giganți precum Jakarta sau Dhaka, ci despre rețele de orașe medii, mai ușor de gestionat, mai reziliente și mai incluzive.

Ce legătură are România cu toate acestea

România rămâne una dintre țările europene unde așezările rurale încă domină, dar tendința de concentrare economică este clară: Bucureștiul funcționează tot mai mult ca un pol unic, în timp ce orașele medii se luptă să atragă investiții și populație.

Top 10 cele mai mari orașe din România

1.București – ~1,7–1,8 milioane
Motorul economic al țării; concentrează cele mai multe joburi, investiții și salarii mari.

2.Cluj-Napoca – ~280.000
Hub IT, universitar și de servicii cu valoare adăugată mare.

3.Iași – ~270.000
Centru universitar major și pol regional pentru Moldova.

4.Timișoara – ~250.000
Economie industrială diversificată și puternică integrare cu Vestul.

5.Constanța – ~260.000
Port strategic, turism și logistică.

6.Craiova – ~230.000
Pol industrial important în Oltenia.

7.Brașov – ~250.000
Turism, industrie și atractivitate rezidențială ridicată.

8.Galați – ~220.000
Port fluvial și industrie grea, cu provocări demografice.

9.Ploiești – ~180.000
Economie legată de energie și proximitatea de București.

10.Oradea – ~180.000
Exemplu de revitalizare urbană și administrație eficientă.

Observații importante

• Clasamentul diferă dacă folosești populația rezidentă, populația după domiciliu sau zona metropolitană.

• Bucureștiul este un caz special: zona metropolitană depășește 2,2 milioane.

• Unele orașe (Brașov, Constanța) „urcă” sau „coboară” în top în funcție de metodologia INS.

Concluzie

Jakarta nu a „câștigat” titlul de cel mai mare oraș din lume. L-a primit odată cu o nouă metodologie. Dar realitatea pe care o descrie — orașe care cresc mai repede decât infrastructura, politicile și instituțiile — este cât se poate de reală.

Urbanizarea este forța definitorie a secolului XXI. Întrebarea nu mai este cât de mari vor deveni orașele, ci cât de locuibile vor rămâne.