Skip to content

Mariana Nicolesco celebreaza muzica lui Schubert si Mozart la Graz si Lausanne

Interpreta de mare prestigiu a muzicii clasice si a creatiei contemporane, la triumful careia a participat in memorabile premiere mondiale, Mariana Nicolesco a facut parte si in acest an din Juriul Concursului International „Schubert si Modernitatea”, organizat de Universitatea de Muzica si Arte din Graz, care numara nu mai putin de 1200 de studenti.

Loc de confluenta a mai multor forme de civilizatie, avand nu mai putin de cinci universitati, Graz-ul nu demult Capitala Europeana a Culturii, ofera vizitatorului o mare varietate de domenii de interes, de la ruinele romane, la cea mai veche abatie cistersiana din lume, fondata la 1129, sau hergheliile de lipitani, vestitii cai albi, mandria Scolii de Echitatie Spaniola din inima

Vienei. Liedul schubertian si lucrarile pentru voce si pian ale compozitorilor din zilele noastre au reunit in fermecatorul oras austriac interpreti din Europa, Japonia, Canada, Australia, Coreea de Sud.

Intre 20 si 25 martie, in cadrul Anului International Mozart, Mariana Nicolesco a fost invitata sa ofere o serie de cursuri de Maiestrie Artistica, Master Classes, in Elvetia, la Opera din Laussane si la Conservatorul din Laussane.

Printre participanti admisi se numara si un grup de remarcabili tineri artisti romani, laureati ai Concursului International de canto „Hariclea Darclee”, creat de Mariana Nicolesco.

Sursa: forum Opera Romana